Călin Dobra, atac la adresa actualei administrații ”fără sare și piper”, de la CJ Timiș, pe tema reabilitării Bibliotecii Județene

Calin Dobra

Calin Dobra

Fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, trage de mânecă actuala garnitură din fruntea instituției. El vorbește despre clădirea care găzduiește Biblioteca Județeană, despre faptul că a lăsat proiectul de reabilitare a acesteia ”la cheie”, iar actuala conducere a CJT nu a reușit decât să schimbe titlul acestui proiect. Administrația liberală e numită ”fără sare și piper”.

Conform lui Dobra, în trei ani de zile de la momentul aprobării indicatorilor tehnico-economici nu s-a făcut nimic.

Iată un exemplu de „bune” practici: în 3 ani de zile, administrația liberală a Consiliului Județean Timiș a schimbat… doar UN TITLU al unui proiect. Un proiect prin care, dacă exista interes, se putea renova Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”!  În fapt, este vorba de clădirea situată în Piața Libertății, pentru care am aprobat reabilitarea, în 2019, iar în anul 2020 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici”, spune Dobra.

El ironizează actuala conducere a Consiliului Județean Timiș și spune despre aceasta că nici măcar nu a ”gustat” din ce i-a lăsat precedenta.

Practic, totul era servit pe tavă! N-au fost în stare nici măcar să… „guste” din lucrurile bune lăsate de echipa pe care am condus-o în mandatul anterior! Din păcate, un lucru este sigur: CJT are o administrație fără sare și piper…”, mai spune Călin Dobra.

Opiniile lui Dobra sunt combătute de vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa. El califică opinia lui Dobra ca fiind un ”atac pueril” și spune că documentația ”la cheie” realizată în mandatul său era incompletă pentru a primi fonduri europene sau guvernamentale.

„Călin Dobra insistă cu un atac pueril care arată cât de puțin a înțeles din administrația pe care a condus-o conjunctural. Nu interesul a lipsit pentru renovarea Bibliotecii Județene Timiș, ci documentația completă necesară accesării de fonduri europene sau guvernamentale. Călin Dobra nu a lăsat vreo sursă de finanțare pentru proiect, iar colegii lui din PSD, prin ordonanța ticluită de Romașcanu ne-au tăiat banii pe care trebuia să îi primim de la Ministerul Culturii, în cadrul Programului Național Timișoara, Capitală Europeană a Culturii. Chiar și așa, alături de actuala echipă de la CJ Timiș care se ocupă de proiecte, am reușit să atragem o altă finanțare și vom reuși reabilitarea Bibliotecii Județene prin Programul național de consolidare a clădirilor la risc seismic.”, a spus Proteasa.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Popescu a spus: (septembrie 27th, 2023 at 19:58 )

Un semi analfabet cu ifose.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Viitorul în gimnastică românească începe în această săptămână la Timișoara

După revenirea în lumea bună de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, Federația Română de Gimnastică, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara, organizează, în perioada 3-5 aprilie 2025, la Sala „Constantin Jude” (Olimpia), prima etapă a Campionatului Național Individual și pe Echipe pentru Junioare III și II. Aceasta este prima competiție din noul ciclu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul în gimnastică românească începe în această săptămână la Timișoara
isho.ro

Social vezi arhiva Social

O școală din Recaș poate primi energie gratuită cu sprijinul timișenilor

Un centru școlar din Recaș este una dintre unitățile alese să participe la campania „Dăruiește Lumină”, susținută de una dintre principalele companii românești din domeniul energiei. Aceasta revine în perioada 31 martie – 21 aprilie, prin această inițiativă, 1.000.000 kWh de energie vor fi donați către patru instituții de învățământ, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O școală din Recaș poate primi energie gratuită cu sprijinul timișenilor
Muzeul National al Banatului
Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează o nouă misiune economică în Australia

Camera de Comerț, Industrie și Agricultura Timis în colaborare cu Ambasada României în Australia invită firmele timișene să participe la o nouă misiune economică multisectorială în Australia, care va avea loc în perioada 18 – 30 octombrie 2025, la Melbourne și Sydney. Evenimentul reprezintă o ocazie excepțională pentru companiile timișene de a-și extinde operațiunile pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o nouă misiune economică în Australia

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După revenirea în lumea bună de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, Federația Română de Gimnastică, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara, organizează, în perioada 3-5 aprilie 2025, la Sala „Constantin Jude” (Olimpia), prima etapă a Campionatului Național Individual și pe Echipe pentru Junioare III și II. Aceasta este prima competiție din noul ciclu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul în gimnastică românească începe în această săptămână la Timișoara
Un centru școlar din Recaș este una dintre unitățile alese să participe la campania „Dăruiește Lumină”, susținută de una dintre principalele companii românești din domeniul energiei. Aceasta revine în perioada 31 martie – 21 aprilie, prin această inițiativă, 1.000.000 kWh de energie vor fi donați către patru instituții de învățământ, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O școală din Recaș poate primi energie gratuită cu sprijinul timișenilor
Primăria Timișoara a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare termică a clădirii în care învață elevii școlii gimnaziale din cadrul Liceului Teoretic „J.L. Calderon”. Pentru a îmbunătăți confortul termic pentru cei 450 de elevi și pentru a reduce consumul de energie, vor fi amplasate 60 de panouri fotovoltaice pe acoperiș. Totodată, proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru proiectare și execuție pentru Școala Gimnazială care funcționează în cadrul Liceului Calderon
Momente teribile marți dimineață în Piața Iosefin. Un tânăr s-a urcat pe o clădire din zonă și fără multe discuții s-a aruncat în gol. „La data de 1 aprilie 2025, în jurul orei 10:00, polițiștii timișoreni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi aruncat în gol de pe o clădire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a aruncat în gol de pe o clădire din Iosefin
În urmă cu 100 de ani, la 1 aprilie 1925, i-a fost înmânată diploma de inginer unuia dintre absolvenții străluciți ai primei promoții de la Școala Politehnica din Timișoara: Lazăr Stoicescu, creatorul școlii românești de termotehnică, proiectant al unora dintre cele mai populare arme de artilerie din armata română, fost rector al Universității Politehnica București....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un secol de la un eveniment academic important: Lazăr Stoicescu devenea inginer după absolvirea UPT
Camera de Comerț, Industrie și Agricultura Timis în colaborare cu Ambasada României în Australia invită firmele timișene să participe la o nouă misiune economică multisectorială în Australia, care va avea loc în perioada 18 – 30 octombrie 2025, la Melbourne și Sydney. Evenimentul reprezintă o ocazie excepțională pentru companiile timișene de a-și extinde operațiunile pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o nouă misiune economică în Australia
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.