Doi oameni au ajuns la spital în stare gravă, duminică seară, după un accident în lanț petrecut la intersecția Gheorghe Lazăr – Circumvalațiunii. Un taximetrist a trecut pe roșu și a declanșat dezastrul. Se pare că el încerca să facă loc unei ambulanțe.
Șoferul taxiului a intrat pe roșu în intersecție, fără să se asigure, și a fost lovit de o altă mașină care circula regulamentar. Impactul a fost foarte puternic, iar autoturismul care a intrat în taxi a fost proiectat într-un alt vehicul.
Martorii accidentului spun că bărbatul aflat la volanul taxiului ar fi încercat să acorde prioritate unei ambulanțe în momentul în care a ajuns în mijlocul intersecției. Alte două mașini ale Salvării au ajuns la locul accidentului, transportându-i la spital pe taximetrist și încă unul dintre șoferii implicați.
Comentarii prin facebook