CJ Timiș ne anunță că deszăpezește drumurile județene. Instituția, amendată cu 15.000 de lei/FOTO

Administrația județeană anunță că în aceste zile, cele trei firme angajate să curețe drumurile aflate în administrarea instituției se află pe teren. În același timp, de la Prefectura Timiș aflăm că CJT a fost amendată pentru că nu și-ar fi făcut treaba pe unul dintre drumuri.

CJ Timiș a anunțat că având în vedere răcirea accentuată a vremii și precipitațiile sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare căzute în ultimele două zile, cele trei companii care se ocupă de deszăpezire pe cei aproape 1.200 de km de drumuri județene, au intensificat frecvența acțiunilor de patrulare, deszăpezire și împrăștiere de material antiderapant.  Este vorba de SC Group DCM și SC MNG Trans pe zona 1, SC Axela Construcții pe zona 2 și SC Axo Util pe zonele 3 și 4.

”Astfel, se intervine, constant, pe toate cele 4 zone în care a fost împărțit județul, cu 24 de utilaje (autobasculante cu lamă și răspânditori) și au fost împrăștiate 430 de tone de material antiderapant. De asemenea, cele 3 firme au la dispoziție 10 încărcătoare pentru alimentarea mașinilor cu amestecul de sare și nisip. În acest moment, echipajele de intervenție sunt prezente pe teren și execută operațiuni de patrulare și de intervenție pe toată suprafața arondată. Acțiunile vor continua  și vor fi intensificate și în funcție de condițiile meteo, în scopul asigurării circulației în condiții de siguranță a participanților la trafic.”, anunță CJT.

Doar că, surpriză, prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, a anunțat marți dimineața că Poliția a amendat CJT cu 15.000 de lei.

Inspectoratul de Poliție ne-a anunțat că a aplicat o amendă Consiliului Județean Timiș pentru că pe drumul județean 682, Periam – Saravale, n zona în care sunt și Lovrin, Pesac și Variaș, nu erau demarate lucrări de deszăpezire, drumul nu era în starea în care trebuia să fie. Valoarea amenzii, 15.000 de lei (…) Bine că s-a oprit ninsoarea”, a anunțat Ritivoiu.

Cele 4 zone stabilite de CJT sunt delimitate după cum urmează:

Zona 1

DN59-Checea-DN6-Săcălaz (DN59A)-Sânmihaiu Român (DJ591)-Jimbolia (DN59A)-Grabaț-Gottlob-Lovrin (DN6)-Gottlob (DJ594)-Comloșu Mare (DN59C)-DN6 (Lovrin)-Bulgăruș-Lenauheim-Grabaț-limită județ Arad (km 130+150)-Periam-Sânpetru Mare-Saravale-Sânnicolau Mare-Dudeștii Vechi-Cheglevici-Beba Veche-frontieră Serbia-limită județ Arad-Fibiș-Sânpetru Mare (DJ682)-Igriș-limită județ Arad-Timișoara (DN69)-Dumbrăvița-Giarmata-Pișchia-Fibiș-Mașloc-limită județ Arad-DN69-Sânandrei-Carani-Băile Călacea-Bărăteaz-Gelu-Variaș-Periam-Pesac-DN6-Bechicherecu Mic (DN6)-Dudeștii Noi-Sânandrei (DJ692)-DN 69-Tomnatic (DC11)-DN6-Gelu (DJ692)-limită județ Arad-Cărpiniș-(DN59A)-Iecea Mică-Biled-Satchinez-Bărăteaz-Călacea-Orțișoara-Seceani-Fibiș (DJ691)-Lenauheim (DJ594B)-Iecea Mare-Iecea Mică (DJ 693)-Biled-Iecea Mare (DJ693A)

Zona 2

Gătaia (DN58B)-Șemlacu Mare-Ferendia-Jamu Mare-Gătaia (DJ588)-Berecuța-Sângeorge-Rovinița Mare-Denta (DN59)-Rovinița Mare (DJ588A)-Rovinița Mică-Percosova-Gherman (DN57)-Timișoara (DN59)-Utvin-Sânmihaiu Român-Sânmihaiu German-Cenei (DN59B)-Sânmihaiu Român (DJ591)-Diniaș-Peciu Nou (DJ593)-DJ592 (Sacoșu Turcesc)-Otvești-Berini-Tormac-limită județ Caraș-Severin-Chevereșu Mare (DJ592)-Tormac-Șipet-DN59 (Voiteg)-DN59-Peciu Nou-Giulvăz-Foeni (DN59B)-Peciu Nou (DJ593)-Sânmartinu Sârbesc-Sânmartinu Maghiar-Uivar (DN59B)-DJ593-Parța-Petroman-DJ693B-DJ593 (Șag)-DJ591 (Sânmihaiu Român)-Deta (DN59)-Ghilad-Ciacova (DJ693B)-Banloc (DN59B)-Partoș (Mănăstire)-Deta (DN59-centură)-Opatița-Birda (DN58B)-Iohanisfeld (DN59B)-Ivanda-Cebza-Ciacova-Jebel-Conacul Iosif-Liebling-Stamora Română-DJ592A-Șipet (DJ592B)-Sculea

Zona 3

Limită județ Caraș-Severin-Silagiu-Buziaș-Hitiaș-Topolovățu Mare-Lucareț-Brestovăț-limită județ Arad-DN59 (Timișoara) – Chișoda- Giroc- Timișoara (DN59)-Giroc (DJ595)-Urseni-Moșnița Nouă-Moșnița Veche-Bucovăț (DJ609F)-Lugoj (DN6)-Hezeriș-Valea Lungă Română-Cliciova-Bethausen-Cladova-Ohaba Lungă-limită județ Arad-Chizătău (DN6)-Paniova-Secaș-Crivobara-limită județ Arad-Coșteiu (DN6)-Țipari-Balinț-Cutina-Bethausen-Leucușești-Mănăștiur-Răchita-Bengheiu Mic (DN68A)-Balinț (DJ609B)-Fădimac-Bara (DC85)-Dobrești (Mănăstire)-Ohaba Lungă (DJ609)-Bodo(DJ609B)-Nevrincea-Cliciova-Susani-Sudriaș (DJ681C)-Balinț (DJ609B)-Târgoviște-Babșa (DC83)-Ghizela (DJ609A)-Crivobara-Visma-Bara-Făget (DN68A)-limită județ Arad (km 9+000)-Făget (DJ682)-Temerești-Sintești-Margina (DN68A)-Margina (DJ682D)-Zorani-Groși-Bulza (DC101)-Mașloc (DJ691)-Remetea Mică-Charlotenburg-Bogda-Comeat-DJ572 (Brestovăț)-Recaș (DN6)-Stațiunea  Viticolă Recatim-Bencecu de Sus-intersecție DJ691-Remetea Mare (DN6)-Bucovăț-Bazoșu Nou-Bazoșu Vechi-Recaș-Timișoara (Ghiroda)-Aerogară

Zona 4

Lugoj (DN6)-Oloșag-Știuca-Zgribești-limită județ Caraș-Severin-Găvojdia (DN6)-Știuca (DJ584)-limită județ Caraș-Severin-Vișag-DN58A-Timișoara-Moșnița Nouă-Albina-Chevereșu Mare-Bacova-Buziaș-Sinersig-Lugoj (DN6)-Boldur (DC141)-Gara Boldur-DJ592-Hodoș-Darova-SacoșuMare-Lugoj-(DN6)-Jabăr-Ohaba Forgaci-Ficătar-Drăgoiești-Racovița-Hitiaș-Sârbova-Bacova (DJ592)-Lugoj (DN6)-Tapia-Măguri-Cireșu-Criciova (DJ681)-Colinia Mică-Drăgșinești-Glagdna Montană-Crivina-Criciova-DN6 (Găvojdia)-Fârdea (DJ681)-Surducu Mic-Traian Vuia-Mănăștiur (DJ609B)-DJ681-Nădrag-Cornet-DN68A (Pogonești)-Jurești-Bârna-Sărăzani-Săceni-Sudriaș-Jupani-Leucușești (DJ609B)-Gladna Montană (DJ681)-Gladna Română-Zolt-Coșava (DN68A)-Curtea-Românești-Tomești-Colonia Fabricii-Luncanii de Jos-limită județ Caraș-Severin-Dumbrava (DN 68A)-Bucovăț-Mânticu Mic DJ681 (Fârdea)-DJ684 (Curtea)-Pietroasa-Crivina de Sus-Poeni

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului

Primăria Timișoara a descoperit trei noi locuri unde ar putea fi amenajate locuri de parcare pentru cetățenii din zona Girocului. Pentru două dintre acestea este nevoită să intervină pe teren, pentru a treia se poartă discuții cu un centru creștin, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Locurile de parcare, lipsa acestora a fost una dintre problemele principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timișoara câștigă cu punct bonus la Cluj și încheie sezonul regular pe prima poziție

Antrenament pentru semifinală sau un galop de sănătate. Așa se poate caracteriza partida pe care SCM USV Timișoara a jucat-o la Cluj, în ultima etapă a sezonului regular. A fost 66-19 pentru bănățeni, care și-au securizat victoria de la pauză când conduceau cu 38-0. A fost o șansă și pentru jucătorii care evoluează mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timișoara câștigă cu punct bonus la Cluj și încheie sezonul regular pe prima poziție
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cartierul Primăverii din Giarmata arată tot mai mult ca un cartier european

Cartierul Primăverii din Giarmata prinde contur, zi de zi. Lucrările sunt în grafic şi se continuă în acelaşi ritm, anunţă Primăria Giarmata. În acelaşi timp, continuă lucrările de modernizare a străzilor şi în restul comunei.  Cartierul Primăverii arată tot mai mult ca un cartier europen , afirmă reprezentanţii Primăriei Giarmata “Fiecare stradă asfaltată îl face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Primăverii din Giarmata arată tot mai mult ca un cartier european

Economic vezi arhiva Economic

Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu prima ediție de toamnă 2026

În perioada 16-20 septembrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș găzduiește prima ediție de toamnă din acest an a Salonului Industriei Ușoare, eveniment devenit deja o destinație apreciată de timișoreni pentru oferta variată de produse de calitate, prezentate direct de producători și comercianți din întreaga țară. Pe parcursul celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu prima ediție de toamnă 2026

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Antrenament pentru semifinală sau un galop de sănătate. Așa se poate caracteriza partida pe care SCM USV Timișoara a jucat-o la Cluj, în ultima etapă a sezonului regular. A fost 66-19 pentru bănățeni, care și-au securizat victoria de la pauză când conduceau cu 38-0. A fost o șansă și pentru jucătorii care evoluează mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timișoara câștigă cu punct bonus la Cluj și încheie sezonul regular pe prima poziție
În perioada 16-20 septembrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș găzduiește prima ediție de toamnă din acest an a Salonului Industriei Ușoare, eveniment devenit deja o destinație apreciată de timișoreni pentru oferta variată de produse de calitate, prezentate direct de producători și comercianți din întreaga țară. Pe parcursul celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu prima ediție de toamnă 2026
Nu a fost ușor, dar totul este bine când se termină cu bine. Poli bate greu Ștefăneștii de Jos, urcă momentan pe locul secund și se pregătește acum de duelul neînvinselor cu… Popești Leordeni! Prima repriză a fost plină de contradicții, ocaziile au aparținut gazdelor, golul a venit din partea vizitatorilor. Chițu a avut prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie cu caracter. Poli a fost condusă la pauză, dar a reușit un succes important și meritat în fața echipei din Ștefăneștii de Jos
Primăria Timișoara a descoperit trei noi locuri unde ar putea fi amenajate locuri de parcare pentru cetățenii din zona Girocului. Pentru două dintre acestea este nevoită să intervină pe teren, pentru a treia se poartă discuții cu un centru creștin, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Locurile de parcare, lipsa acestora a fost una dintre problemele principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului
Cartierul Primăverii din Giarmata prinde contur, zi de zi. Lucrările sunt în grafic şi se continuă în acelaşi ritm, anunţă Primăria Giarmata. În acelaşi timp, continuă lucrările de modernizare a străzilor şi în restul comunei.  Cartierul Primăverii arată tot mai mult ca un cartier europen , afirmă reprezentanţii Primăriei Giarmata “Fiecare stradă asfaltată îl face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Primăverii din Giarmata arată tot mai mult ca un cartier european
Agenţia AsTour Timişoara vă propune, între 25 și 28 septembrie, o escapadă în sudul Italiei, un colț de lume unde istoria prinde glas, iar marea șoptește povești vechi de secole. Va fi un city break atent organizat, cu zbor direct din Timișoara, cazare confortabilă la un hotel de 4 stele și program turistic gândit pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O călătorie dincolo de timp, la final de septembrie. Descoperiţi cu AsTour Timişoara farmecul sudului Italiei: Napoli, Pompeii, Sorento şi Capri
Caravana Iulius Town “Back to School 2026” va ajunge, duminică după-amiază, la Moșnița Nouă. Evenimentul va avea loc Parcul Central din Moșnița Nouă,  între orele 17:00 și 20:00.  Caravana Iulius Town “Back to School 2026” reprezintă un prilej frumos pentru copii de-a petrece timp împreună, de-a se bucura de atmosfera de sărbătoare și de-a începe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Caravana Iulius Town “Back to School 2026” ajunge, duminică, la Moşniţa Nouă
Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.