Oamenii pastorului Dugulescu, prinsi in timp ce rupeau afisele altor candidati / VIDEO

Candidatul traseist Marius Dugulescu nu dă dovadă de prea mult fair-play în această campanie. Asta cu toate că, măcar din punct de vedere al profesiei sale de pastor baptist, ar trebui să promoveze valorile morale. În fapte, nu în vorbe.

Recent, oamenii de campanie ai lui Marius Dugulescu, aterizat, momentan, în „Partidul tomberon”, au fost filmați în scara unui bloc rupând afișele contracandidaților acestuia.

„Deși, candidatul Marius Cristinel Dugulescu insistă pe toate materialele să ne amintească că, în cel privește, mesajul principal este – Credință. Familie. Demnitate, echipa dumnealui de campanie nu dă dovadă că acestea s-ar întâmpla și în realitate”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al candidatului USL pe Colegiul 3, Maria Grapini.

În materialul video se vede cum un membru al echipei de campanie al deputatului Dugulescu distruge afișele lui Grapini și ale candidatului USL pe Colegiul 2 Senat, Petru Ehegartner. Acesta din urmă se confruntă tot cu un neoprotestant, senatorul Gheorghe David.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

26 comentarii pentru acest articol

mina a spus: (decembrie 6th, 2012 at 15:55 )

tragedia e ca acest porc baptist are sanse extrem de mari sa castige colegiul din care face parte.

ORF a spus: (decembrie 6th, 2012 at 16:10 )

Apropo, ce cauta afise electorale in scara blocului??? Eu, ca locatar, nu as fi de acord….

Daniel Vela a spus: (decembrie 6th, 2012 at 16:41 )

MINCIUNI, MINCIUNI MINCIUNI! Grapini pierde alegerile, e disperata si nu mai știe ce sa facă! Nici sa minta nu știe măcar, oamenii lui Dugulescu nu numai ca sunt cei mai civilizati oameni de campanie si politicosi dar sunt imbracati in ALBASTRU si scrie inscriptionat mare si pe fata si pe spate MARIUS DUGULESCU!!!

Elena a spus: (decembrie 6th, 2012 at 16:46 )

hmmmm…
Prea cusuta cu ata alba mi se pare filmarea asta:
1. Domnisoara era imbracata in geaca alba (oamenii lui Dugulescu au gecile inchise la culoare, (http://www.facebook.com/frumuseteauneifemei?ref=stream#!/photo.php?fbid=10151132958062201&set=a.10151132954957201.436375.56636012200&type=1&theater)
2. Pliantele pe care domnisoara pe pregateste si le pune in cutiile postale sunt impresionant de asemanatoare cu cele ale candidatei Maria Grapini, exact asa impachetate in doua (am primit si eu unul)
3. Acel baiat care rupe afisele era imbracat in geaca inchisa la culoare dar avea exact aceleasi pliante in mana albe, (ale lui Dugulescu sunt mov inchis si mai mici)
4. In timp ce baiatul in geaca inchisa la culoare rupe acele afise (lipite altundeva decat in locurile special amenajate) purta o conversatie cu domnisoara care pune pliantele lui Grapini in cutiile postale.
5. Culmea, acestia doi pleaca impreuna.

CONCLUZIE???

Timișorean a spus: (decembrie 6th, 2012 at 17:41 )

E disperata rău Grapini, simte ca pierde!

bozgoratOrza a spus: (decembrie 6th, 2012 at 18:05 )

Asa sa-l ajute Dumnezeu pe acest ordinar pe nume Dugulescu!

FÂS a spus: (decembrie 6th, 2012 at 18:58 )

Evident ca Dugulescu castiga, Grapini e disperata si Orza pare resemnat….

Vasile a spus: (decembrie 6th, 2012 at 19:07 )

Sigur e articol facut la comanda!!! Doamna Grapini e disperata stie ca nu castiga si incepe sa arunce cu noroi! Eu mi as dori ca cei 2 de pe filmare sa fie cautati si identificati si atunci sa o vad pe mincinoasa de Grapini ce o sa zica, se va lua oare de domnul Orza… Dar nui da importanta lui Orza ca stie ca nu reprezinta un pericol! Sa va fie RUSINE doamna Grapini! O sa plangeti duminica seara pentru toate mizeriile facute!

iulia/ lunei a spus: (decembrie 6th, 2012 at 19:51 )

RUSINE GRAPINI! Asta nu e echipa lui Dugulescu, i-am vazut si arata total altfel cu geci mov pe care scrie mare Dugulescu. Baba asta proasta nu vrea sa inteleaga ca NIMENI nu o vrea, e DISPERATA.

Luciana a spus: (decembrie 6th, 2012 at 20:11 )

Nu se poate ca d-nul Dugulescu si echipa de campanie sa fie acuzata pe nedrept.Se vede clar ca aceea fata impatura pliante mari si albe,pliantele d-nului Dugulescu sunt cu mult mov si sunt jumatate din pliantele pe care le impatura ea.Rusine d-na Grapini se vede clar ca aveti o educatie bolnava.SUCCES DOMNULE DUGULESCU!

Rumburak a spus: (decembrie 6th, 2012 at 20:18 )

daca cineva punea afis electoral in holul scarii mele, il rupeam eu. spatiul privat nu este panou electoral. pe panoul electoral ai voie sa pui afise si nu ai voie sa le distrugi. bravo pocaitii!

maria a spus: (decembrie 6th, 2012 at 21:27 )

Se vede clar ca este o campanie murdara din partea d-nei Grapini,nu stie cum sa mai loveasca in d-nul Dugulescu,este clara teama de a pierde alegerile.Rusine,rusine,rusine Grapini.

Bogdan a spus: (decembrie 6th, 2012 at 23:15 )

Partid tomberon,candidat tomberon,moralitate de tomberon…sper sa ajunga si el in tomberon,ca acolo ii e locul

Vasile Blaga a spus: (decembrie 6th, 2012 at 23:27 )

Grapini se baga singura in seama.O mincinoasa ordinara care nu mai stie ce sa faca,simte ca-i fuge pamintul de sub picioare.Nici PSD si nici PNL nu o doresc in echipa lor.Asa ca inapoi la ,,panglicile,, tale.Parlamentul nu te vrea.Esti o baba trista.

Sandu a spus: (decembrie 6th, 2012 at 23:27 )

Un pocait frustrat si hot,care e disperat sa mai prinda un mandat,ca probabil altfel nu il mai saluta nici familia.

Sorin a spus: (decembrie 7th, 2012 at 00:07 )

Dugulescu este si va fi deputat !

@Sandu a spus: (decembrie 7th, 2012 at 00:09 )

Sandu, tu esti frustrat baiete, tare de tot, se vede ura care te domina, trist!

Mesaj trimis pe Facebook doamnei GRAPINI a spus: (decembrie 7th, 2012 at 13:28 )

Doamna Grapini, tu tot respectul va scriu pentru ca am citit presa locala din ultimele zile in care acuzati echipa lui Dugulescu ca v-ar fi vandalizat materialele de campanie. Am facut un research pe facebook si am vizualizat mai multe profile ale candidatilor din Timiş. Va trimit acest link pe care va rog sa il vizualizati. Veti gasi acolo raspunsul la acuzatiile eronate pe care le faceti pe nedrept si nedocumentat. http://www.facebook.com/home.php#!/photo.php?fbid=277085665747384&set=a.277085495747401.64290.260921807363770&type=1&theater.
Observati culoarea, cum este inscriptionat pe spatele gecii si gulerul specific gecii.
Multumesc!

FÂS a spus: (decembrie 7th, 2012 at 15:03 )

Tare stirea, deci sunt oamenii ARD din echipa lui Gheorghe David, si îl acuzați pe Dugulescu?? E mizerie de campanie pt ca orice prost știe ca ARD ul are greci albe si nu avea cum sa fie din echipa lui Dugulescu.Ar tb sa rectificati urgent stirea si sa va cereti scuze debanat.

pentru dugu cel mic a spus: (decembrie 8th, 2012 at 08:50 )

Dugu cel mic si cativa oameni ai lui , au fost vazut montand o camera web in holul blocului in care si’a cumparat recent apartament secretara lui -ca in campania electorala . Asta vrea sa demonstreze cat de curata e campania lui . Marius, ai avut cea mai agresiva si mai dezonoranta campanie. Si sa sti ca si fetele din echipa ta au geci albe .Au fost poze cu fete ale tale in geaca alba ,dar le-ai sters de pe facebook imediat .Esti mincinos ,patetic si murdar .Ataci oamenii care sunt mai inalti decat tine ,mai buni ,mai apreciati .Ai tradat pe toti cei care te’au varat in politica ,care te’au ajutat cand habar nu aveai de unde esti si pe unde esti .Ne poti spune si noua ,aici pe site ,care este echipa ta ? Te lauzi cu realizari in Timisoara ,dar ai si dovezi ?Nu sti sa lucrezi cu oamenii ,nu respecti nici familia si nici valorile ,te compromiti cu fiecare ocazie .Pacat de numele pe care’l porti !

@FAS a spus: (decembrie 8th, 2012 at 08:56 )

Domnul Dugulescu nu are somn. Scrie de pe 6 profile diferite, dar foloseste acelasi IP. Este suparat pe Gheorghe David fiindca acesta il sustine pe ORZA! Dugulescu i-a cerut lui David sprijin insa David se para ca i-a spus PAS.
Cum sa te sustina David, cand tu, Dugulescu esti un murdar si un tradator?
Acum pozezi in victima. Ti se pare ca toata Timisoara se invarteste in jurul tau si a lumii tale mici?
Oi fi dat tu papuci la oameni, dar acum iti dau eu tie PAPUCII!
Sa te vedem acum, cat de mandru si tantos mai umbli prin oras.
ORZA va castiga! Votati ORZA!

@Dugulescu Marius Cristinel a spus: (decembrie 8th, 2012 at 09:11 )

@Mesaj trimis pe Facebook doamnei Grapini:

Domnule Marius Cristinel Dugulescu, chiar ati facut acel „research” (in romaneste se spune „cautare”)? Sau aveati pregatite toate aceste atacuri murdare? de ce va luptati ca un disperat?
De ce nu sunteti corect si sa admiteti greselile? Ati intrat intr-un joc pe care stiati ca il veti pierde. ORZA va castiga!
Sloganul dumneavoastra suna frumos. respectati macar ceea ce va asumati prin scris. La cate afise ati rupt nu va este rusine macar acum ca ati fost prins? La fel nu v-a fost rusine sa afirmati ca nu ati votat la 2 mani, ca nu ati votat motiunea, ca nu ati tradat PDL si ati intrat la PNL. Nu mai aveti pic de Credinta? Dar Deminitate? Deloc! Familie? Ce sa mai zic? Va rugam sa va linistiti si sa admiteti ca uneori mai si gresiti in viata.

Ben a spus: (decembrie 8th, 2012 at 14:59 )

Orza saracul a plans cand a fost pus pe colegiul 3. Stie ca are sanse 0! Si apropo este si va fi un pierzator! De cand si-a luat Gheorghe Ciuhandu mana de pe el se vede clar ca e de pe alta planeta ! Orza saracu daca castiga la loz in plic sa se bucure!

Beny Wolf a spus: (decembrie 8th, 2012 at 19:37 )

Eu votez Marius Dugulescu!!!

marian a spus: (decembrie 12th, 2012 at 21:39 )

Si eu am votat ,insa la mine a iesit ce am votat !Te bucuri Beny Wolf ?Ai luató original ,si tu si favoritul tau!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”

Mai bine în iarbă decât la birou! Fostul mare internațional Iosif Rotariu, membru în Comitetul Director al clubului Politehnica Timișoara, s-a alăturat oficial departamentului de scouting al Politehnicii. El va avea misiunea de a găsi tineri talentați pentru viitorul Politehnicii. O meserie care îi place și la care se pricepe. “Mă bucur că voi lucra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
La Baza Costică Rădulescu se lucrează cu spor în continuare. Cosmin Tabără a vizitat din nou șantierul în acest sfârșit de săptămână, se lucrează la parcare, dar și la clădirea administrativă. Fostul viceprimar ar vrea acolo scaune alb-violete. Dacă nu ne mai informează despre progresul lucrărilor de la Stadionul LEGO, Cosmin Tabără, fost viceprimar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările la Baza Sportivă Costică Rădulescu/VIDEO
Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.