Răzmeriţa dascălilor. Totul despre salarii, nimic despre testele Pisa, nimic despre „pepiniera” de analfabeţi funcţional

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

De ceva timp profesorii din România fac tot felul de proteste, ameninţând inclusiv cu boicotarea debutului noului an şcolar. Ei spun că mitingesc pentru drepturile care li se cuvin, alţii spun că pentru privilegii. Principalele revendicări țin de salarii și volumul de muncă. Aşadar, cam totul se reduce la bani. Până acum, Guvernul nu a cedat şi probabil nu o va face. Şi asta fiindcă dacă va accepta revendicările dascălilor, vor apărarea proteste în cascadă din partea altor categorii de bugetari. Aşa cum s-a întâmplat în guvernările Ciucă şi Ciolacu, atunci când s-au cheltuit bani cu nemiluita cu salarizările la stat, fără nicio acoperire în economie. De unde şi deficitul enorm şi inflaţia de azi. De altfel, în ultimii trei ani, decalajul salariilor dintre stat şi privat a crescut exploziv, producând un imens dezechibru. (Aici situaţia). 

Din capul locului trebuie spus că în domeniul educaţiei este haos. Nu există niciun proiect concret de reformă. (Şi în aceste rânduri mă refer la învăţământul preuniversitar, fiindcă în cel universitar, existând şi autonomie, lucrurile sunt cumva diferite.) Şi încă o dată s-a demonstrat că de la teorie la practică e o cale extrem de lungă. Daniel David a venit în fruntea învăţământului românesc din postura unui “înţelept” care emitea frecvent nu doar păreri, ci sentinţe pentru ţară. O făcea din calitatea de rector al UBB, o universitate unde, la fel ca oraşul care o găduieşte, Cluj-Napoca, PR-ul a luat-o mult în faţa realităţii. Ca să nu mai vorbesc că David se dovedeşte a fi un ministru cu o coloană extrem de flexibilă, acceptând fără să cârtească orice reducere bugetară în domeniu. Din păcate, asta e realitatea la vârful ministerului, de unde vin tot felul de declaraţii, uneori halucinante, dar nimic concret.

Pe de altă parte, au dascălii motive întemeiate pentru a se răscula? Sigur, nu mă refer la toţi dascălii, ci la o parte, semnificativă totuşi, dintre ei. Ca în orice domeniu, trebuie să existe o corelaţie între cost şi produsul livrat. (În paranteză fac o comparaţie cu justiţia, acolo unde costul e imens, iar serviciul livrat, recte actul de justiţie, e mai mult decât jalnic.) Or ce a livrat învăţământul românesc, domeniu în care salariile au crescut mult în ultimii ani?

La testele Pisa, România este pe penultimul loc în Europa, doar Bulgaria fiind în urma noastră. Analfabetismul funcţional a ajuns la 45%, media europeană fiind 16%. Adică aproape o jumătate dintre absolvenţii români de liceu nu pricep o iotă din ce citesc. Aşa că se refugiază pe TikTok. În continuare gândirea critică nu este încurajată sub nicio formă în şcoli, ba sunt cazuri în care este sancţionată. Accentul este pus tot pe toceală, pe învăţarea mecanică a unor lucruri irelevante, pe care elevii oricum le uită.

Şi problemele sunt mai multe. Fiind supus politicului, şi învăţământul preuniversitar a ajuns să fie controlat de tot felul de clanuri la nivel de judeţe. Inclusiv în Timiş! Vechiul PCR (pile, cunoştineţe, relaţii) funcţionează perfect. Oameni de valoare sunt daţi la o parte, pentru a le face loc impostorilor. Directorii de şcoli, licee, chiar grădiniţe, unii dintre ei, extrem de slab pregătiţi, sunt numiţi politic. În rândul multor dascăli nepăsarea e la ordinea zilei.

Şi nu pot să nu revin la un caz care reflectă şi risipa. În luna aprilie, prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu, a dispus un control privind cursurile la seral din liceele din judeţ. Rezultatul a fost catastrofal chiar şi pentru cei mai pesimişti observatori. Respectiv, 92% dintre elevii de la seral lipseau de la ore, rezultând astfel o prezenţă de doar 8%. Dar profesorii luau salarii pentru o muncă neprestată. Şe ştia acest lucru la nivelul Inspectoratului Şcolar? Evident. De ce ne prefacem că se face şcoală la seral? O dată pentru ca unii dascăli să ia bani pentru nimic. Dacă e nevoie să raportăm diplome, poate mai bine era să se livreze diplome, decât să simulăm şcoala. Nu sunt bani pentru educaţie, e adevărat, dar şi mulţi bani se aruncă aiurea. Ca să nu mai spun că, la fel ca în sistemul medical, avem şi aici un sector sărac, dar unii din branşă se scaldă în bani. Şi nu vorbesc de branşa universitară unde lefurile sunt mai mari.

Şi atunci, la ce livrează, merită dascălii salarii mai mari? Ca să nu spun că se livrează pe bandă rulantă votanţi pentru un “Guru” despre ale cărui bălării vomitate doar un analfabet funcţional poate crede că au veun sens. Apropo, e o concidenţă procentul similar de analfabeţi funcţional cu cel al votanţilor “suveranişti”? Dar există coincidenţe?

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (august 19th, 2025 at 09:42 )

Diferența între salariul mediu de la stat și cel din privat este de 5% în favoarea statului într-o țară ca Germania. La noi cifra este cel puțin dublă dacă nu chiar triplă, deși aici mai intervine plata la gri, mult mai prezentă la noi, care însă e greu de estimat. Adică și aici stăm prost, exact ca la colectarea TVA-ului.
Legat de învățământ, acesta nu poate crește dacă nu atrage persoane performante, iar acestea costă. Din cauză că acesta a fost subfinanțat, lucrurile au degenerat de-a lungul anilor mai ales că pentru profesori a crescut birocrația și s-au înmulțit problemele prin introducerea a tot felul de prevederi stângiste inspirate din ideologia woke, asta pe lângă ca li se băgat elevilor pe gât eco-marxism la greu.
De acest ministru David eu nu am fost niciodată convins și mi s-a părut de fiecare dată că este prezentată într-o lumină mult prea bună, el având unele carențe în ceea ce privește înțelegerea situației din învățământul preuniversitar.
Totuși, nu putem spune că nu există centre de învățământ care oferă competențe ridicate în ciuda situațiilor existente de-a lungul anilor, iar persoanele care își desfășoară activitatea didactică acolo și ar merita dublarea salariului. În schimb, acolo unde performanțele lipsesc, unde numărul de elevi care promovează examenul de bacalaureat este exprimat cu o cifră, și aceea de prea multe ori mică, nu au ce să își bazeze pretențiile din moment ce ei se limitează în a pregăti specialiști pentru industria calului și cultivarea cânepii.
P.S.
Este evident faptul că există o corelație între procentul de analfabeți functionali și cel al votanților lui guru securilă, el bazându-se pe aceștia, ceea ce reiese din spusele sale “Nu ai ce să înțelegi și nici nu e cazul să înțelegi, ăsta e singurul mod de a înțelege. Dacă te apuci să înțelegi, intri în minte și s-a terminat.”

A. Iorgovan a spus: (august 19th, 2025 at 10:44 )

„E nevoie de un sat intreg sa cresti un copil”
Pentru cine nu e analfabet functional nu trebuie sa explic acest proverb. Pentru cine e analfabet functional explic pe scurt:
Profesorul iti preda, dar nu-ti toarna in cap. „Baza succesului scolar este studiul individual” (o zicala „de pe vremea mea”). Cand „satul” vede scoala ca pe o obligatie fara mare legatura cu „valorile” ei (banul facut fara efort), nu vad de ce cineva s-ar astepta de la copil sa o vada altfel.

Cum valorizeaza societatea meseria de dascal:

„Iată o analiză comparativă a salariilor profesorilor față de alte funcții publice în UE, structurată pe criterii cheie:


#### **1. Raport față de salariul mediu național**
– **Germania, Luxemburg, Elveția**:
Profesorii debutanți câștigă **peste 150%** din salariul mediu brut național (e.g., Germania: 54.129 EUR/an vs. mediu de ~42.000 EUR) .
– **România, Bulgaria, Ungaria**:
Salariile profesorilor sunt **sub 70%** din media națională (e.g., România: ~9.000 EUR/an vs. mediu de ~12.500 EUR) .
– **Franța, Italia**:
Profesorii câștigă aproximativ **90-100%** din salariul mediu .

#### **2. Comparație cu salariul minim**
| **Țară** | **Salariu profesor debutant (EUR/an)** | **Raport față de salariul minim** |
|—————-|—————————————-|———————————–|
| **Germania** | 54.129 | 2.8x |
| **Polonia** | 9.897 | 1.1x |
| **Franța** | 25.000 | 1.4x |
| **România** | 8.027 | 1.3x |
| **Elveția** | 66.972 | 3.0x |

#### **3. Poziția față de alte profesii de stat**
– **Profesori vs. Personal medical**:
– În **Germania**, un profesor de liceu (95.216 EUR) câștigă mai mult decât un medic primar (~85.000 EUR) .
– În **România**, un profesor cu experiență (15.524 EUR) câștigă **40%** mai puțin decât un asistent medical (~26.000 EUR) .
– **Profesori vs. Funcționari publici**:
– În **Luxemburg**, salariul maxim al unui profesor (137.610 EUR) depășește cu **70%** cel al unui director de minister (~80.000 EUR) .
– În **Ungaria**, un profesor cu grad maxim (28.122 EUR) câștigă **mai puțin** decât un inspector fiscal (~30.000 EUR) .

#### **4. Discrepanțe Est-Vest**
– **Vestul UE (e.g., Germania, Olanda)**:
Salariile profesorilor sunt **comparabile cu ale judecătorilor** (e.g., Olanda: 94.660 EUR pentru profesori vs. 100.000 EUR pentru judecători) .
– **Europa Centrală și de Est**:
– **Cehia, Slovacia**: Profesorii câștigă **cu 30% mai puțin** decât polițiștii .
– **România/Bulgaria**: Salariile profesorilor sunt **cele mai mici din UE**, echivalând cu **50-60%** din salariile personalului din vamă .

#### **5. Impact al investițiilor în educație**
| **Țară** | **Cheltuieli educație (% din PIB)** | **Raport salariu profesor/medie națională** |
|—————-|————————————-|———————————————|
| **Suedia** | 7.0% | 1.6x |
| **Belgia** | 6.6% | 1.5x |
| **România** | 3.7% | 0.7x |
| **Irlanda** | 3.1% | 1.2x

De unde rezulta clar solutia: sa se mai taie de la educatie! Sau asta e solutia unora analfabeti functional si care nu pot intelege niste corelatii banale? Despre nerespectarea inca din 2011 a prevederii legale cu alocarea din PIB a 6% pentru educatie… ce parere are „satul”? Ipocrizia asta…

Suntem pe AMR a spus: (august 19th, 2025 at 13:28 )

Daniel David da roata la problema, latra la ea si da din coada cand dansa nu ia amploare.
O sa ne prindem cat de curand ca dulapul calator nu e singurul parazit trecut pe la conducerea tarii. Cam totii specialii si excelențele sale sunt praf si vor pune umarul la o guvernare pisdauristă.

NEW a spus: (august 19th, 2025 at 14:51 )

@A. Iorgovan: in multe state unde educatia e bine platita (si performanta) la fel este si selectia personalului inca de pe bancile scolii, in sensul ca nu oricine intra la facultate si termina „cumva” ajunge sa predea la catedra. In Coreea (clar care) la catedra ajunge numai treimea superioara a absolventilor. Si nu se fac suplinitori din tot felul de materii prime (cam ca biciul pocnitor din proverb). Iar profesia are un prestigiu social pronuntat. La noi modele de urmat sunt „folbalistii” semianalfabeti (bine, macar au scuza ca i-a lovit repetat mingea in capete) si proprietarii de echipe, unii din ei oieri reprofilati.

A. Iorgovan a spus: (august 19th, 2025 at 15:19 )

Domnule New, „Iar profesia are un prestigiu social pronuntat”, aici e cheia, ati pus punctul pe i. Nu poti atrage oameni competenti cand ii platesti sub medie, nu poti sa tii in sistem oameni competenti chiar daca unii au vocatie si dedicare, spiritul de sacrificiu nu tine de foame si familiei. Si daca se mai intampla si ca ambii parinti sa fie profesori…
Observati cu atentie atitudinea societatii (cu sau fara diploma de „studii” superioare, nu e mare diferenta), cine se solidarizeaza cu profesorii? Mai nimeni. In schimb vedem ura revarsata in valuri la adresa acestora. Unii care nu pot stapani acasa unul sau doi copii au pretentia ca un profesor chinuit in fel si chip sa stapaneasca o clasa intreaga si sa o mai si educe si sa o invete, ca parintii n-au pic de timp(ori pricepere) sa-si educe copiii, insa „ii iubesc” acceptandu-le toate deviatiile de comportament, ba chiar recompensandu-le. Profesorii sunt de vina, „desigur”. Iar solutia e sa mai taiem din fonduri si sa mai dam cu biciul in ei, insa nu cumva sa vrem „o tara ca afara” si in privinta responsabilitatii societatii, societatea se „aliaza” cu propriii calai, sufera de sindromul Stockholm, probabil.

Bauauau a spus: (august 19th, 2025 at 16:27 )

Mi se pare ca ministrul educației a făcut exces de zel. Competența lui pare destul de limitată. A sărit ca broasca-n beton sa rezolve primul deficitul bugetar, iar profitorii din alte sisteme ii râd in fața

Dl. Măceș a spus: (august 19th, 2025 at 18:47 )

Marea prostie pe care o fac mulți este să considere școala ca o fabrică, nu de diplome, ci de „resursă umană” (adică de capete formatate pentru producția economică). Numai că bilanțul muncii în școală nu se face la finele anului fiscal, ca într-o fabrică. Ministrul David este un tip citit, dar nu are curajul să ne dea exemple de modele de reformă (reușite) și mai ales de durate pe care s-au întins aceste reforme. Plus că, din câte știu eu, reformele în educație în Occident au presupus exact opusul tăierilor, adică investiții, adesea masive. Reforma în sistemul de educație publică, vorba unui cunoscător, începe cu creșa, nu cu doamna Marieta, profesoară în rural, în Mehedinți sau Vaslui, care predă biologia după cărțile ei din facultate, din anii 1992, și care a stat cam jumătate din carieră pe un salariu de mizerie. Nici pe la cursurile de perfecționare n-a prea participat, nici n-antrebat-o cineva de ce la liceul unde predă ea numărul de reușiți la bacalaureat din ultimul deceniu se numără pe degetele unei mâini de dulgher. Așa că, pentru ea, Daniel David este un ciudat. Ceea ce speră este să iasă la pensie la vreme. Dacă bărbatul ei prinde doi ani agricoli buni la rând, poate iese și mai devreme, anticipat. Dacă doamna profesoară ar fi dat niște teste serioase după „perfecționări”, iar salariul ei ar fi depins și de rezultatele la teste, poate că situația ar fi stat altfel. Probabil că n-ar mai fi trebuit să apară pe scaunul lui Spiru Haret un domn care mânuiește briciul tăierilor bugetare cu eleganța unui cimpanzeu tânăr care-a nimerit niște fructe cam fermentate.
Cu totul alta este situația în școlile (unele) din orașe.
În universitar, unde este autonomie (adică tabăra politică care-a reușit cucerirea păstrează feuda prin orice mijloace), lucrurile sunt excelente pentru clanuri, pentru cooperativele de citat reciproc, pentru comerțul cu publicații științifice, pentru mandarinii cu intrare la ministerul cercetării. Un singur domeniu va suferi: viitorul. Nesemnificativ, zic politicienii.

timișorean a spus: (august 20th, 2025 at 06:53 )

Golda Meir spunea adresându-se tinerilor israelieni: „… trei meserii sunt importante: medicul, invățătorul, militarul….” Investițiile strategice pentru consolidarea și asigurarea existenței unui stat se fac în sănătate, educație și armată. Cum? Aici intervin inteligența și patriotismul politicienilor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

S-a încheiat asfaltarea intersecției de la Piața Badea Cârțan. Mai e de lucru la semaforizare

Lucrările de asfaltare în intersecția de la Piața Badea Cârțan au fost încheiate, iar traficul se desfășoară, deocamdată, pe baza indicatoarelor rutiere, până la finalizarea lucrărilor la instalația de semaforizare. Traficul se desfășoară conform indicatoarelor rutiere până la finalizarea instalațiilor de semaforizare. În paralel, echipele SDM înlocuiesc stâlpii vechi de câteva decenii care susțin sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a încheiat asfaltarea intersecției de la Piața Badea Cârțan. Mai e de lucru la semaforizare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara

Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Se închide un cerc?! Kentwan Smith revine la SCM Timișoara după 11 ani

SCM Politehnica Timișoara dă o adevărată lovitură de imagine și își întărește serios lotul pentru noul sezon competițional 2026-2027. Clubul de pe Bega a anunțat oficial transferul extremei Kentwan Kenneth Smith, baschetbalistul din Bahamas revenind pe culorile alb-violet la mai bine de un deceniu de la prima sa aventură în Banat. La vârsta de 34...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide un cerc?! Kentwan Smith revine la SCM Timișoara după 11 ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României

Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Lucrările efectuate pe drumul național DN 59B, între Deta – Livezile – Cruceni (TM) nu au fost încă finalizate. Constructorii care se ocupă de cele două loturi mai au încă de lucru. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, pe sectorul Deta – Livezile, sunt aproape de finalizare lucrările pentru așternerea stratului de legătură și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările de asfaltare în intersecția de la Piața Badea Cârțan au fost încheiate, iar traficul se desfășoară, deocamdată, pe baza indicatoarelor rutiere, până la finalizarea lucrărilor la instalația de semaforizare. Traficul se desfășoară conform indicatoarelor rutiere până la finalizarea instalațiilor de semaforizare. În paralel, echipele SDM înlocuiesc stâlpii vechi de câteva decenii care susțin sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a încheiat asfaltarea intersecției de la Piața Badea Cârțan. Mai e de lucru la semaforizare
Primăria Timișoara continuă și în luna august acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 4-12 august 2026. Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 05:30, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Se recomandă evitarea zonelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La începutul lui august se face din nou dezinsecție la Timișoara
Suma plătită sub formă de cotizație de Primăria Timișoara către Asociația Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii se va modifica semnificativ din acest an, continuând cu o nouă scădere în anii următori. Deocamdată, pentru acest an urmează să fie înjumătățită, de la un milion, la 500.000 de lei. Scăderea este motivată, în cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara reduce masiv cotizația plătită asociației Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Un nume pentru viitor. Rezultate remarcabile pentru sportiva legitimată la CSM Timișoara, Irina Cantoriu, la Campionatul Mondial de tineret U23 Canotaj desfaşurat la Duisburg, Germania! Prin muncă, determinare și ambiție, Irina a demonstrat încă o dată că performanța se construiește cu pasiune și sacrificiu. Irina a urcat pe treapta a doua a podiumului cu echipajul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sportivă de la CSM Timișoara, medaliată la Mondialele U23 de canotaj
Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
Specialiștii care au efectuat studiul de fezabilitate al proiectului pe care Consiliul Județean dorește să îl realizeze pe lacul Surduc, pentru a crește oferta și atractivitatea turistică a zonei, au prezentat și primele imagini ale locației. CJT a lansat deja licitația pentru achiziția dotărilor pentru acest proiect. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta proiectul de agrement construit pe lacul Surduc. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru proiectare și execuție
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.