Primăria Timișoara vrea integral administrarea străzii Constructorilor, prin preluare de la Dumbrăvița, pentru a o face mai frumoasă și mai utilă

Municipalitatea timișoreană vrea să dețină în administrare, integral, strada Constructorilor. În prezent graniță administrativă între Timișoara și Dumbrăvița, strada respectivă este o parte pe partea orașului, altă parte în cea a comunei. Preluarea ar aduce investiții pe acel drum, trotuare și spații verzi.

În scopul rezolvării administrării acestei străzi, către comuna periurbană va fi transmisă o cerere în vederea trecerea unei suprafețe de 12.023 mp, un imobil aflat în proprietatea Statului Român, cu destinația de drum, din domeniul public al UAT Dumbrăvița în domeniul public al Municipiului Timișoara, parte din imobilul înscris în CF nr. 405646 Dumbrăvița.

”Zona propusă pentru intervenție este amplasată în partea de nord a Municipiului Timișoara, în imediata vecinătate a limitei administrativ-teritoriale cu UAT Dumbrăvița. O parte din terenul aferent acestui proiect, identificat în CF nr. 405646 Dumbrăvița, UAT Dumbrăvița, proprietatea Statului Român, se regăsește însă pe teritoriul administrativ al Municipiului Timișoara. Prin urmare, este necesară clarificarea și actualizarea regimului juridic al acestui teren în vederea realizării în condiții legale și eficiente a investiției”, se spune în proiectul de hotărâre care va fi propus la votul consilierilor locali timișoreni.

Situația ciudată a apărut ca urmare a dezvoltării imobiliare ”dezordonate” din zonă, acolo s-a construit enorm, au apărut noi cartiere, care au dus la unirea celor două localități. În forma actuală, strada din zonă prezintă o structură rutieră deficitară, constând în două benzi de circulație (câte una pe sens), fără trotuare, spații verzi, piste pentru bicicliști sau parcaje. În urma procesului accelerat de urbanizare și dezvoltării rezidențiale, traficul auto a crescut considerabil, conducând la o aglomerare semnificativă și dificultăți de circulație.

Odată preluată integral strada, primăria timișoreană promite să amenajeze acolo frumos.

”Obiectivul de investiții urmărește creșterea gradului de confort, siguranță și funcționalitate pentru locuitorii zonei și pentru toți participanții la trafic. Proiectul va include: reabilitarea și modernizarea carosabilului, amenajarea trotuarelor și reconfigurarea geometrică a intersecțiilor, crearea de spații verzi, piste pentru bicicliști și parcaje acolo unde configurația terenului o permite”, se mai spune în proiect.

Strada Constructorilor începe din intersecția cu Calea Sever Bocu și se termină în strada Măcin. Are o lungime de 745 m și este o stradă de categoria III, cu două benzi, câte una pe sens.

”Prin realizarea acestui obiectiv, Municipiul Timișoara urmărește modernizarea infrastructurii urbane și asigurarea unei conectivități rutiere durabile, contribuind astfel la creșterea calității vieții în zonă și la optimizarea accesului către zonele comerciale și rezidențiale nou dezvoltate”, se spune în proiect.

Strada Constructorilor este și parte în deja celebrul inel 4 de circulație din Timișoara, o parte din stradă fiind deja transformată în acest scop.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș cere Primăriei Timișoara să contribuie la cofinanțarea unei săli polivalente. Proiectul ar putea fi demarat în 2029

“Ne apucăm de stadionul nou, folosim cofinanțarea promisă din bugetul Consiliului Județean, iar după ce aceasta a fost pusă în practică putem să cofinanțăm și debutul lucrărilor la o nouă sală polivalentă de mari dimensiuni, cea de lângă noul stadion. Dar, de această dată, cerem și Primăriei Timișoara să participe la cofinanțare.” Este ideea lansată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere Primăriei Timișoara să contribuie la cofinanțarea unei săli polivalente. Proiectul ar putea fi demarat în 2029
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid

Dominic Fritz este un om tânăr, capabil, care are capacitatea să revină, este caracterizarea făcută de Alfred Simonis primarului Timișoarei care urmează să își piardă postul în mai puțin de o lună. Într-un moment de sinceritate, el spus că a avut o relație excelentă cu adversarul său politic, că s-au vizitat unul pe celălalt acasă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Radu și Nicolas Benea, în mare viteză după Trofeul Râșnov

Radu Benea și Nicolas Benea se află la startul Trofeului Râșnov, a șasea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, iar cei doi piloți de la Canova Racing merg la Valea Cetății din postura de lideri ai clasamentelor la Turisme, respectiv Grupa 3. Spectacolul vitezei în coastă revine pe unul dintre traseele de referință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu și Nicolas Benea, în mare viteză după Trofeul Râșnov
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia

Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de coordonator în cadrul inițiativelor europene dedicate sustenabilității prin derularea unei noi etape strategice a proiectului EDU4PlastiCircular. La începutul lunii septembrie, Università degli Studi dell’Insubria din Varese, Italia, a găzduit cea de-a doua activitate de tip Learning, Teaching and Training Activity, un eveniment de referință pentru dezvoltarea resurselor educaționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia

Economic vezi arhiva Economic

Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT

Consolidarea relațiilor economice dintre județul Timiș și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și dezvoltarea legăturilor dintre comunitățile de afaceri din cele două țări au fost principalele teme ale întâlnirii dintre președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, și Laura Daniela Popescu, ambasadorul României în Marea Britanie în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

“Ne apucăm de stadionul nou, folosim cofinanțarea promisă din bugetul Consiliului Județean, iar după ce aceasta a fost pusă în practică putem să cofinanțăm și debutul lucrărilor la o nouă sală polivalentă de mari dimensiuni, cea de lângă noul stadion. Dar, de această dată, cerem și Primăriei Timișoara să participe la cofinanțare.” Este ideea lansată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere Primăriei Timișoara să contribuie la cofinanțarea unei săli polivalente. Proiectul ar putea fi demarat în 2029
Dominic Fritz este un om tânăr, capabil, care are capacitatea să revină, este caracterizarea făcută de Alfred Simonis primarului Timișoarei care urmează să își piardă postul în mai puțin de o lună. Într-un moment de sinceritate, el spus că a avut o relație excelentă cu adversarul său politic, că s-au vizitat unul pe celălalt acasă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș a anunțat, joi, că nu își va depune candidatura pentru obținerea postului de primar al Timișoarei, odată cu încetarea mandatului lui Dominic Fritz. Liderul PSD spune că a fost ales de 130.000 de oameni, că a demarat deja numeroase proiecte pe care trebuie să le ducă la final în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis nu va candida la funcția de primar al Timișoarei. Alegerile parțiale, puțin probabile în acest an
Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de coordonator în cadrul inițiativelor europene dedicate sustenabilității prin derularea unei noi etape strategice a proiectului EDU4PlastiCircular. La începutul lunii septembrie, Università degli Studi dell’Insubria din Varese, Italia, a găzduit cea de-a doua activitate de tip Learning, Teaching and Training Activity, un eveniment de referință pentru dezvoltarea resurselor educaționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia
Administrația județeană timișeană a anunțat că dorește să dubleze capacitatea drumului care leagă Timișoara de Lugoj, prin Buziaș. Deși în acest moment e în curs doar dublarea drumului de la Moșnița la Albina, Consiliul Județean a anunțat că se pregătește să lanseze procedurile pentru proiectarea extinderii dublării drumului, până la Lugoj. Traficul rutier va crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș vrea dublarea la patru benzi a întregului drum județean de la Timișoara la Lugoj. Pentru localitățile de pe traseu, centuri ocolitoare
Asociația Județeană de Fotbal Timiș organizează concurs pentru completarea corpului de delegați de joc pentru competițiile organizate la nivel județean. Condiții de participare Pot candida persoanele care: – au desfășurat o activitate recunoscută în fotbal, în calitate de fost jucător, antrenor, conducător sau într-o altă funcție specifică activității fotbalistice în cadrul cluburilor sau AJF/FRF; –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Județeană de Fotbal își mărește echipa. Se caută delegați de joc
Școala Generală nr. 30 urmează să fie dotată cu mobilier și echipamente IT, prin intermediul unei investiții care vine în completarea proiectului de modernizare și extindere a școlii. Aceasta se apropie de final și va contribui la condiții mai bune pentru elevi și profesori. Proiectul municipalității include atât mobilier nou, cât și echipamente IT pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută furnizor de mobilă și tehnică IT de peste un milion de lei. Dotările ajung la Generală 30
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.