Decalogul lui Nicolae Robu

După ce-a reparat trotuarele din centrul istoric și aleile de pe malul Begăi, după ce-a desființat „cvasigeneral” fâșiile de spații verzi dintre trotuare și carosabil, după ce a transformat „toate spațiile virane” în spații verzi și apoi a curățat orașul de câini fără stăpân… după ce a eradicat parțial cerșetoria și vagabondajul, după ce a astupat gropile din asfalt și a curățat orașul de buruieni, iar cetățeanului i-a redus timpul pierdut prin stațiile de transport în comun, după toate astea, plus înființarea direcțiilor de educație și sănătate în Primăria Timișoara, cum încă stă scris în broșurile sale electorale, edilul liberal Nicolae Robu a anunțat de An Nou „startarea” programelor de mari proiecte urbane în Timișoara. Cum? Nu le-a făcut nici pe astea zece din prioritățile pe șase luni și vrea să-l credem că face OZN-uri?

Au dreptate cei care spun că e prematur să-i faci unui primar un bilanț la șase luni. Ce să spui acolo, că a rezolvat omul problema „acvariului” și a restartat fotbalul timișorean, așa cum a putut, spre indignarea tifoseriei? Că s-a ținut scai de cerșetori până s-a plictisit poliția locală? Că nu a negociat cu terori… pardon, cu unii proprietari de imobile în care funcționau câteva spitale în Timișoara. Bine și numai atât. Doar știți cum își calculează politicienii nivelul de îndeplinire al obiectivelor electorale! Dacă USL a luat „doar” 50% din voturile populației în Timișoara, păi n-o să poată face decât 50% din promisiuni. E, dacă primeau 100% din mandate, altă era treaba și totul mergea strună, așa cum au promis.

Nu cred că poporul alegător s-a supărat că primarul nu și-a îndeplinit toate cele zece promisiuni în șase luni de mandat. Măcar Nicolae Robu a spus ce vrea să facă și astăzi pot eu să fac un scurt bilanț. La Titu Bojin de la CJT nici măcar asta nu poți face, că omul, mai șmecher, n-a promis nimic, ci a tot dat-o cu „băsismul” ce trebuie eradicat din România. Ce i se poate reproșa însă primarului Nicolae Robu e că apasă prea tare cuvintele și nu știe când să le pună surdina, mai ales atunci când există dubii asupra termenelor date, dacă nu chiar a complexității unor obiective promise.

Și așa, primarul Robu se bucură în continuare de încrederea alegătorilor și de o presă pozitivă. Oricând aș prefera un primar exaltat unuia blazat. De ce nu aș prefera un edil care promite un stadion de 40.000 de locuri, dar reușește doar o sală polivalentă sau un bazin olimpic? De ce nu m-aș lăsa prins în valul de optimism al primarului Robu când aflu că vom avea pasaj sub Piața Operei, dar omul n-apucă decât să lărgească pasajele Jiul si cel de la penitenciar. Care ar fi fost alternativa? Un primar plictisit după patru mandate și îngropat într-un sistem anchilozat în șmenuri și lipsă de chef de muncă? Sau poate un Nicolae Robu ceva mai cumpătat, ca să nu zic mai puțin infantil.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Gelu a spus: (ianuarie 7th, 2013 at 14:33 )

Eu am citit in Monitorul Timisoarei ce-a realizat Robu in primele 6 luni si sunt acolo 25 de puncte printre care si cele 10 promise, acestea realizate partial, e drept. Eu unul sunt foarte multumit de ce-a facut Robu in 6 luni, am vazut o gramada de lucrari in desfasurare la drumuri si trotuare si totusi a finalizat si dat in folosinta Piata Iosefin, a creat sediu pt. Clinica de Oncologie, a rezolvat problema acvariului chiar daca inca nu l-a mutat complet si a creat o echipa Poli competitiva ce probabil va promova in Liga 1. Eu am in familie 2 pensionari si doi copii de liceu si sunt foarte foarte multumit de gratuitatile pe mijloacele de transport in comun date de Robu. Deci nu pot sa spun decat bravo Robu, tine-o tot asa!

roka a spus: (ianuarie 7th, 2013 at 14:34 )

daca ar fi mai putin infantin, robu ar avea doar de castigat. dar nu ai ce-i face, cand toti tzucarii din jurul lui il aproba in toate actiunile. mai devreme sau mai tarziu, se va tarziu, dar sa nu die prea tarziu.

Cetateanul Derutat a spus: (ianuarie 7th, 2013 at 14:35 )

Domne’ Cine dracu l-a pus sa promita fara ga gandeasca. Mironosita asta de primar, judeca cat o ceapa. Am bufnit in ras in mai cand i-am vazut programul si acum ma iau cu mana de frunte. Madame, nu la tine se face bugetul tarii ca sa poti realiza atatea, si sa nu imi spui ca ai un plan de atras bani. Hai pa!

@Gelu a spus: (ianuarie 7th, 2013 at 15:18 )

gratuitatile nu sunt o realizare a lui robu. el doar continua politica stangista inceputa de ciuhandu, asa cum a taiat panglici si la celelalte proiecte ciuhandiste. ciuhandu a demarat lucrarile, robu a taia panglicile. poate ne spune domnul primar cum sta treaba cu prelungirea duratei lucrarilor la piata iosefin si care a fost smenul cu georgica cornu, executantul lucrarii. poate ne spune acelasi domn primar cum sta treaba cu directorul de la piete, nimeni altul decat domnul stefan, fost apropiat al lui ciuhandu, care s-a inscris undeva. unde credeti? in pnl. pitetele horcaie de mizerie, dar domnul stefan nu mai are emotii, a fost recuperat de camarila liberala. si exemplele pot continua. ideea e ca domnul robu duce mai departe politica lui ciuhandu de a transforma orasul asta intr-un azil de asistati social, intretinuti de timisorenii care inca mai pot muncii.

razvan a spus: (ianuarie 7th, 2013 at 16:23 )

Ce-a promis robu si n-a facut ca eu vad tocmai ca omul asta a facut tot ce a promis si o gramada de alte lucruri pe langa.

Dorel forever a spus: (ianuarie 7th, 2013 at 16:25 )

La mulți ani ! și la mai multe „startări” de proiecte UTILE timișorenilor… Și dacă tot s-au terminat sfintele sărbători, apocalipsu’ și binemeritata vacanță a Primăriei, poate ne mișcăm și noi mai cu spor să nivelăm carosabilul de craterele gurilor de canal denivelate pentru care vă luați, nemeritat, U.E. zilnică de la cârcotașii de șoferi…

Orel Orza a spus: (ianuarie 7th, 2013 at 19:24 )

Poate incepe sa munceasca ceva ( cu toate ca nu-i sta in caracter) si consilierul D. Borza. La vasta sa experienta de edil adjunct cred ca e plin de idei geniale. Dupa ani de zile de frecat menta in parlament va continua acelasi lucru si in primaria Timisoara.

Gherghel a spus: (ianuarie 7th, 2013 at 20:55 )

Sunteti tari mai debanat, vad ca lasati doar mesajele postacilor ce sunt impotriva lui Robu. Deci ascundeti si comentariul meu ca eu il apreciez foarte mult pe Robu. Omul asta e destept si cinstit si chiar se zbate sa faca ceva pt. Timisoara. L-am votat cu toata familia si nu ne pare rau ci suntem foarte foarte multumiti de el. Sac!

Jane Skimmer a spus: (ianuarie 8th, 2013 at 00:16 )

Votarea lui Robu arata ce decazuta a ajuns populatia acestui oras.

Asa oras….asa primar.

Au murit degeaba oamenii in ’89 ca sa ne conduca fosti sefi de la asociatia studentilor comunisti.

Noni a spus: (ianuarie 8th, 2013 at 10:54 )

Robu are o abordare pe care ar trebui sa o aiba orice politician. A promis ca va face lucruri si se tine de ele si le face. Poate ca unele nu o sa le faca 100 %, poate o sa le faca doar 60 % dar eu nu ma indoiesc ca se va lupta ca sa le faca cat mai bine spre deosebire de altii care dupa ce promit in campanii se fac ca ploua sau vin cu fel de fel de scuze de ce nu s-a putut. Robu e omul care gaseste solutii. Nu o sa rezolve anumite probleme total (cele de genul cersetoriei) dar macar o sa faca demersuri in acest sens si lucrurile se vor imbunatatii. Eu am mare incredere in el, iar in aceste 6 luni de mandat a rezolvat lucruri care nu ma asteptam sa le rezolve! Bravo Robu!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum

În plină criză guvernamentală TikTok livrează românilor o grămadă de conţinut artificial, amplificat cu roboţi, pentru care nu se ştie cine plăteşte, arată un raport realizat de think-tank-ul Expert Forum. Beneficiarii acestei campanii cu mesaje anti-UE sunt Călin Georgescu şi AUR. Raportul arată existența unor comportamente inautentice, cu zeci de mii de comentarii identice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude

Înfrângere la Râmnicu Vâlcea în meciul al doilea din seria cu CS Vâlcea 1924, din ultimul tur al play-out-ului, iar scorul general devine 1-1. Meciul decisiv este programat miercuri, cu începere de la ora 19:00, la sala „Constantin Jude”, învingătoarea urmând să încheie sezonul pe locul al nouălea în Liga Națională de Baschet Masculin. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timp de trei zile, în perioada 21–23 mai 2026, Campusul Universității Politehnica Timișoara a devenit unul dintre cele mai vii spații ale orașului, reunind mii de studenți, tineri, alumni și membri ai comunității timișorene la o nouă ediție a Zilelor Studenților Timișoarei. Organizat de Universitatea Politehnica Timișoara și Asociația Festivaluri pentru Tineri, evenimentul a reconfirmat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timp de trei zile, Timişoara a vibrat cu energie studenţească
Proiectul OPORTUN din cadrul UMFVBT (Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara) reprezintă o punte strategică dedicată reducerii decalajului dintre liceu și facultate. Această inițiativă este finanțată prin Fondul Social European+ sub egida Programului Educație și Ocupare 2021–2027. Ea transformă simpla curiozitate a tinerilor într-un plan de carieră concret în domeniul sănătății. Așadar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vizită de lucru la UMF! Elevii au văzut cum arată viitorul la una din universitățile de top din Vestul țării
Timișoara și-a adus, din plin, aportul la succesul pavilionului României, amenajat la Bienala de Artă de la Veneția. Mai multe organizații și-au dat mâna pentru a susține participarea. Timișoara contribuie la Pavilionul României prin implicarea unor actori instituționali precum Centrul de Proiecte Timișoara, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest, Facultatea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a susținut din plin organizarea pavilionului României la Bienala de Artă de la Veneția
Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest Timișoara organizează în perioada 25 mai – 15 iunie 2026 cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră, un proiect artistic și academic dedicat muzicii clasice, creației contemporane și formării noilor generații de artiști. Ediția 2026 propune publicului un parcurs artistic divers, construit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luni debutează Festivalul Muzicii de Cameră, în organizarea UVT
Conducerea municipalității timișorene pare circumspectă asupra respectării termenului pentru finalizarea lucrărilor la noul campus al Liceului Lenau. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se au în vedere aplicarea de penalități constructorului. Oficialul spune că se vede o intensificare a ritmului de lucru pe ultima sută de metri, dar aceasta ar fi ceea ce el numește ”sindromul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea Primăriei Timișoara estimează că finalizarea lucrărilor la campusul Lenau ar putea fi întârziată
De marea sărbătoare a Rusaliilor, la Ghiroda se anunţă două zile de mare sărbătoare, muzică și tradiție. Pe 31 mai şi 1 iunie, pe scena din curtea Căminului Cultural vor urca artişti de renume ai Banatului, dar nu vor lipsi dansul şi activităţile pentru copii. Primăria și Consiliul Local Ghiroda, cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Române...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Rusalii, Ruga de la Ghiroda. Două zile de mare sărbătoare, tradiție şi multă voie bună
În plină criză guvernamentală TikTok livrează românilor o grămadă de conţinut artificial, amplificat cu roboţi, pentru care nu se ştie cine plăteşte, arată un raport realizat de think-tank-ul Expert Forum. Beneficiarii acestei campanii cu mesaje anti-UE sunt Călin Georgescu şi AUR. Raportul arată existența unor comportamente inautentice, cu zeci de mii de comentarii identice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum
Înfrângere la Râmnicu Vâlcea în meciul al doilea din seria cu CS Vâlcea 1924, din ultimul tur al play-out-ului, iar scorul general devine 1-1. Meciul decisiv este programat miercuri, cu începere de la ora 19:00, la sala „Constantin Jude”, învingătoarea urmând să încheie sezonul pe locul al nouălea în Liga Națională de Baschet Masculin. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude
Într-un context economic și social în continuă schimbare, în care piața muncii solicită permanent competențe noi și adaptabilitate profesională, Fundația Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining s-a conturat ca una dintre organizațiile active din vestul României în domeniul formării profesionale, educației adulților și implementării proiectelor cu finanțare europeană. Cu o activitate desfășurată în mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundația Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining peste două decenii de implicare în educație, formare profesională și proiecte europene
Moșnița Veche se îmbracă în haine de sărbătoare. De marea sărbătoare a Rusaliilor, Ruga satului din apropierea Timişoarei anunţă două zile de bucurie, muzică și distracție pentru toată familia- Pe 31 mai şi 1 iunie la Căminul Cultural Moșnița Veche vor două seri pline de muzică, tradiție și voie bună! Progarmul rugii: Duminică, 𝟑𝟏 𝐦𝐚𝐢...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două zile de mare sărbătoare de Rusalii lângă Timişoara: Ruga satului Moşniţa Veche
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.