O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare.
În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar.
”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade naționale sau internaționale, universitățile pot să devină punți între școală și universitate, oferind parteneriate pentru organizarea olimpiadelor și pentru pregătirea loturilor olimpice. România trebuie să fie prima opțiune pentru tinerii ei valoroși. Pentru asta, trebuie să le oferim motive să o aleagă. Olimpicii sunt tineri care și-au demonstrat talentul, pasiunea pentru învățare și puterea de a-și depăși limitele. Împreună cu ei putem construi o Românie mai puternică, pentru generațiile care vin”, arată rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT), Marilen Gabriel Pirtea.
UVT a oferit șansa prezentării activității lor pentru mai mult de o sută de tineri premiați la olimpiadă.
„La Universitatea de Vest din Timișoara, anul acesta am avut pe scenă peste 100 de tineri premiați la olimpiade sau concursuri naționale care au ales UVT. Încrederea lor ne obligă să le susținem potențialul. Suntem deja parteneri în organizarea mai multor olimpiade naționale”, remarcă rectorul UVT.
Universitatea timișoreană dorește organizarea mai multor olimpiade, faza națională.
„Am lansat, simultan, în acest an, propunerea de a organiza etapele naționale ale olimpiadelor în universități, alături de profesorii din școli și licee. În acest fel, ajungem să completăm munca lor cu resursele noastre: laboratoare, cercetare și întâlniri cu profesori și studenți. Dincolo de competiție, elevii ar descoperi ce viitor își pot construi aici. Având ca model experiența din UVT, am propus Ministerului Educației și Cercetării transformarea acestui mod de colaborare într-o direcție națională. Excelența merită premiată, dar are nevoie și de un loc în care să crească. Dacă vrem ca România să-și păstreze valorile, trebuie să le oferim un viitor pe măsura talentului lor”, adaugă Gabriel Pirtea.
Propunerea de colaborare ”olimpică”, a fost validată de Ministerul Educației.
„Consider că este binevenită decizia Ministerului Educației și Cercetării (MEC), care a preluat propunerea pe care am transmis-o public, de a deschide universitățile pentru organizarea olimpiadelor. Este un semnal bun dat de ministrul Educației, Sorin Costreie, alături de ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, care au preluat inițiativa și au transmis-o către universitățile de stat din țară, invitate să găzduiască etape naționale ale olimpiadelor școlare, în anul școlar 2026-2027.”conchide rectorul Universității de Vest.











































Comentarii prin facebook