Author Archives: Mihai Oancea

COLTERM

Inca un sindicat de la Colterm confirma neregulile ignorate de „mincinosul” Robu

Inca un sindicat de la Colterm confirma neregulile ignorate de „mincinosul” Robu

Sindicaliștii din Colterm fac front comun împotriva executivului Primăriei Timișoara. Costică Azoiţei, preşedintele Sindicatului CET Centru, se alătură colegilor de la CET Sud și susține că la societatea de termoficare abuzurile sunt numeroase și grave. Culmea este că, în campania electorală, Nicolae Robu încerca să-i atragă de partea lui pe angajații care ulterior au fost dați afară fiindcă erau „leneși” și „incompetenți”.

Festival de arta studenteasca la halele Timco

Halele Timco vor fi gazda celei de-a doua ediţii a festivalului de artă studenţească „SAF 2013”. Evenimentul organizat de Cluburile Studențești Liberale din Timiș are loc între 21 şi 25 octombrie. Tinerii artişti sunt invitaţi să îşi expună operele în acest spaţiu expoziţional, evident gratuit.

Fortuna mai are o premonitie: in 27 octombrie ne ataca hungarienii!

A fost primul om care a vorbit din balconul Operei din Timişoara în momentele de incertitudine ale revoluţiei declanşate în 1989 în capitala Banatului. Acum, a devenit ezoterist și vorbeşte despre mutanţi civilizaţionali, reptilieni, grifonieni, iguaniferi sau gorilieni. Lorin Fortuna prevestește, pentru săptămâna viitoare, un atac al hungarienilor.

SRI si-a facut treaba, incineratorul de deseuri are unda verde

A cerut ajutorul SRI, disperat că după 200 de zile nu s-a reuşit finalizarea licitaţiei pentru viitorul incinerator de deşeuri, dar acum primarul Timişoarei este, în sfârşit, satisfăcut. Nicolae Robu speră ca, în viitor, grație incineratorului, preţul gigacaloriei plătite de timișoreni să scadă.

Desi vine iarna, incep lucrarile la centrul istoric al Timisoarei

Primarul Nicolae Robu este optimist după prima întâlnire cu reprezentanţii Romprest, firma care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea centrului istoric. Deși noiembrie bate la ușă, liberalul crede că lucrările pot fi efectuate și dacă este frig. Proiectul stă pe muchie de cuțit, pentru că ar putea pierde finanțarea europeană.

Robu sustine ca la Colterm au fost dati afara doar lenesii si indisciplinatii

Primarul Nicolae Robu încearcă să explice de ce au fost disponibilizate zeci de persoane de la Colterm. El nu vrea însă să intre în detalii şi nu vorbeşte şi de zecile de „piloşi” care au fost angajaţi ulterior la societatea de termoficare. Printre aceștia, și nașul directorului general Petrică Pampu.

psd

Sediul PSD nu e inca reevaluat, deci nu intra in viitorul plen

Vânzarea faimosului sediu subevaluat către PSD nu va intra, foarte probabil, pe ordinea de zi a următorului plen. Evaluarea cerută de primarul Nicolae Robu nu este gata, pentru că firma care trebuie s-o facă nu are… contract cu municipalitatea! Prima evaluare, făcută doar pentru structura de rezistență a imobilului, stabilise un preț de numai 100.000 de euro.

„Politia anti-Popoviciu” a trecut din nou pe la Generala 30

Telenovela sălii de fitness de la Şcoala Generală 30 este departe de a se încheia. Deși Alin Popoviciu susține că sala e închisă și se strânge totul de acolo, polițiștii locali care au descins marți seară acolo au constatat cu totul altceva. Au urmat o nouă amendă și, apoi, un nou set de declarații ofuscate ale deputatului PDL.

Grindeanu a sesizat ministrul Culturii pentru cinematograful Studio

Deputatul PSD Sorin Grindeanu a făcut o interpelare către ministrul Culturii, Daniel Barbu, cu referire la situaţia în care a ajuns cinematograful „Studio” din Timişoara. Imobilul ultracentral a ajuns în proprietatea unei femei care a împrumutat RADEF cu un milion de lei, deși stă într-un bloc cu locuințe sociale.

Gabriela Vranceanu-Firea a furat ideea lui Alin Popoviciu si vrea sa castreze violatorii

Cu trei ani în urmă râdeau de el prin parlament, acum îi iau de bune propunerile. Senatorul PSD Gabriela Vrânceanu Firea a inițiat un proiect de lege care prevede castrarea pedofililor și violatorilor. „Paternitatea” ideii îi aparține însă lui Alin Popoviciu, care susținea același lucru prin 2010.

Robu a ridicat din pat politistii locali, ca sa-l amendeze pe Popoviciu?!

Deputatul Alin Popoviciu susține că primarul Nicolae Robu a trimis noaptea polițiștii locali, ca să le amendeze pe angajatele soției sale. Poliția Locală a anunțat că a sancționat cu 600 de lei firma Oanei Popoviciu, pentru că funcționa fără autorizație la Școala Generală 30. Deputatul spune că sala de sport era închisă de mai multe zile, iar Poliția Locală a fost trimisă chiar de primarul Robu.

Concerte de zile mari, la „Zilele folclorului banatean”, de la Muzeul Satului

Cele mai importante nume ale folclorului bănăţean au concertat, timp de trei zile, pe scena de la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara. Tiberiu Ceia, Felicia Stoian, Maria Coman, Maria Petchescu, Daniel Scorobete, Iasmina Iova, Adrian Stanca, Carmen Popovici Dumbravă, Ansamblul Folcloric „Ghiocelul” din Giroc şi interpreții de muzică populară ai Asociației Culturale „Ghiocelul” au oferit un spectacol total de „Zilele folclorului bănăţean”.

Robu isi pune toate sperantele in precedentul „ANI vs Dragulescu”

Surse din PNL Timiş susţin că primarul Nicolae Robu se bazează cel mai mult în procesul pe care îl are cu ANI pe precedentul lui Ştefan Drăgulescu, fostul rector al UMF. La fel ca şi Robu, Drăgulescu a fost acuzat de ANI de incompatibilitate, fiind în acelaşi timp parlamentar şi rector. Spre deosebire de Robu, care a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Timişoara, „Ţuchi” Drăgulescu a câştigat la aceeaşi instanţă.

Samartinean voteaza impotriva proiectului Rosia Montana

Deputatul PDL Cornel Sămărtinean este categoric împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. El va vota împotrivă, în primul rând temându-se de efectele pe care cianura le va avea asupra mediului înconjurător. Până acum, trei parlamentari de Timiș au declarat public că nu susțin acest proiect.

Senatorul Iovescu e dator vandut la PP-DD!

Senatorul Ioan Iovescu are datorii serioase către filiala judeţeană a partidului „domnului Dan”. El a „uitat” să-şi plătească de nouă luni cotizaţia către partid – 500 de lei pe lună. La suma restantă se adaugă şi peste 300 de lei pe lună, taxa pe care organizaţia PP-DD Lugoj, condusă de Iovescu, ar trebui să o vireze la judeţ. În total, Iovescu datorează filialei PP-DD Timiş puţin peste 7.000 de lei.

Bojin nu crede ca scandalul in care e implicat are conotatii politice

Președintele CJ Timiș Titu Bojin a dat vineri cu subsemnatul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. Alături de el au fost audiaţi şi soţia sa , dar şi unul dintre băieţi. Cei doi erau acţionari ai firmei Temadi TMB, care a avut contract cu Apele Române pe când Bojin conducea instituţia. Liderul CJ spune că anchetatorii nu i-au reproșat nimic la audieri.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.