Arhiva pentru eticheta: guvern

Editorial de Eugen Sasu

C’est la vie! Sorin Grindeanu se sufocă sub basca lui Ilie Bolojan

C’est la vie! Sorin Grindeanu se sufocă sub basca lui Ilie Bolojan

De ceva vreme avem guvern PSD și puțini oameni mai sunt în stradă să protesteze. Iar cei care mai stau sau amenință că vor sta, stau pentru eliberarea lui Călin Georgescu, nu pentru creșterea nivelului de trai, reducerea taxelor sau programul SAFE cu Germania. În spatele premierului Luca Niculescu s-a dat un crâncen război pe…

Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”

Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a…

Editorial de Ino Ardelean

“Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani”

Acum, la cald, dacă ar fi să descriu Guvernul Niculescu cu ajutorul unei piese muzicale, în minte îmi vine versul “Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani” din hit-ul “Luca” al celor de la Timpuri Noi. Regretatul Artanu a murit cu aproape un an în urmă şi n-a mai prins să vadă câtă actualitate are acest…

Editorial de Eugen Sasu

Dacă nu-i încurcă Bolojan, PSD e pe cale să descopere perpetuum mobile

Știți legenda aia care zice că în politica românească toți fură, chiar dacă unul fură o autostradă și altul o butelie, dar măcar PSD are oameni care se și pricep să conducă țara. Cum la poporul român furatul nu e neapărat un viciu de educație și comportament, mulți ani s-a considerat că oamenii ăștia social-democrați…

Editorial de Ino Ardelean

Hai că se poate! Guru Georgescu are rival la capitolul ipocrizie, dacă nu chiar şi la mai multe: Sorin Grindeanu

Când se spune că politica e o femeie cu moravuri uşoare, te gândeşti totuşi la prostituate de salon, de hoteluri de lux. Dar PSD a făcut din politică o hoaşcă respingătoare care face cea mai veche meserie din lume pe cele mai mizerabile centuri şi drumuri de ţară. Când credeam că le-am văzut pe toate…

Editorial de Ino Ardelean

Ca pericolul extremist să mai scadă, AUR nu trebuie izolat, ci adus la putere. Şi de Nicuşor Dan ne-am lămurit doar când a ajuns preşedinte

Astăzi se împlinesc exact cinci luni de la momentul în care PSD şi AUR, având şi sprijinul tacit al preşedintelui Nicuşor Dan, au daz jos Guvernul Bolojan, prin moţiune de cenzură. Guvern din care a făcut parte şi PSD, dar acolo nu e ceva nou să-şi dea jos propriul executiv. S-a întâmplat chiar cu actualul…

Editorial de Eugen Sasu

Lupul, capra și-o țară „varză”

Dacă îndrăznești să gândești cumva în șoaptă că România poate merge mai corect, nespectaculos de corect, dar mai eficient cu un guvern interimar, decât cu unul structurat în jurul unei coaliții de calcule politice și electorale vei fi făcut bolojenist, „neterminat” userist și vânzător de țară la nemți și francezi. Nu poate merge mult cu…

Modificări importante în angajarea de personal străin de către firme. A fost lansată platforma WorkinRomania.gov.ro

Se schimbă regulile în domeniul angajăriii de personal străin. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș anunță angajatorii, agențiile de plasare a forței de muncă și publicul interesat cu privire la lansarea platformei electronice unice WorkinRomania.gov.ro, începând cu data de 7 august 2026. Aceasta este dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne și are în…

Editorial de Eugen Sasu

Bolojan, Grindeanu, Fritz și noi pe lângă ei

Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, poate chiar și George Simion, oamenii care conduc astăzi principalele partide parlamentare din România sunt politicieni pe cale să-și piardă funcțiile și poate și carierele politice. Cei mai mulți dintre români nu sunt îngrijorați de asta. Dacă au o tangență cu politica asta zbuciumată, acea legătură e făcută prin…

Editorial de Ino Ardelean

Soluţia constituirii unui nou guvern, deloc dificilă. Doar Nicuşor Dan o complică pentru a salva PSD

Au trecut două luni şi jumătate de când a fost dat jos Guvernul Bolojan prin moţiune de cenzură şi încă nu s-a constituit un nou executiv. Într-un context intern şi internaţional foarte complicat, România funcţionează cu un guvern pe avarie, desemnarea unui executiv plin fiind o necesitate de gradul zero. Preşedintele Nicuşor Dan promitea de…

Consultările de la Palatul Cotroceni s-au încheiat fără niciun rezultat. Varianta alegerilor anticipate prinde contur

Noile negocieri de la Palatul Cotroceni între preşedintele Nicuşor Dan şi liderii fostei coaliţii guvernamentale privind desemnarea unui premier s-au încheiat tot în coadă de pește. Varianta alegerilor anticipate nu mai este respinsă vehement de Nicuşor Dan. Întâlnirea dintre dintre Nicuşor Dan şi liderii PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţi a durat aproape două ore,…

Editorial de Eugen Sasu

Criza de după criză

Nu știm încă ce ne așteaptă. De la criza politică internă, de la cea economic internațională, de la prăbușirea automotive din Germania și creșterea șomajului în România, invazia produselor auto chinezești în Europa, de la caniculă și încălzirea globală, de la strâmtoarea Ormuz colac peste pupăză… Am uitat complet de războiul din Ucraina și prețul…

Când alegerile devin o amenințare

189 pentru. 23 împotrivă. 233 necesare. Uneori, cifrele nu arată cine a câștigat, ci cine a plecat înainte de final. Luni, 22 iunie 2026, Guvernul Veștea nu a fost respins. A fost abandonat. Lăsat singur într-o sală golită cu grijă, de parlamentari care, cu doar câteva zile înainte, vorbeau despre responsabilitate și au descoperit brusc…

Dominic Fritz, reacţie rapidă: “Veștea va ajunge premier doar pupând inelul lui Simion”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că Adrian Veștea va ajunge prim-minsitru doar dacă va pupa inelul lui George Simion. Reacţia liderului USR vine după ce premierul desemnat a anunţat că va merge la sediul AUR pentru a se întâlni cu George Simion. Dominic Fritz spune că, acceptând negocierile, George Simion nu mai poate pretinde…

George Simion a ordonat, Adrian Veştea s-a executat. Premierul desemnat merge la negocieri cu liderul AUR

Adrian Veștea, premierul desemnat de Nicușor Dan, a anunțat că merge la negocieri cu AUR, așa cum i-a cerut George Simion. Nicuşor Dan a declarat în nenumărate rânduri că nu va fi de acord cu un guvern din care face parte AUR sau este susţinut de AUR în parlament. Preşedintele AUR, George Simion, a declarat,…

Editorial de Ino Ardelean

Şarada Guvernului “tehnocrat” dezumflată. Nicuşor şi Sorin îşi asumă până la urmă guvernarea sau mai pun de-o mascaradă?

 “Guvernul meu” scremut timp de mai bine de o lună de Nicuşor Dan şi încredinţat unui to(lo)mac scos din nu se mai ştie ce joben MAGA-idiot pare să-şi dea deja obşescul sfârşit. Fără ca nici măcar să fi trecut prin chinurile facerii. Iar ceea ce se vorbea demult timp s-a adeverit în ultimele zile. Guvernul…

Editorial de Eugen Sasu

Să râdem cu Grindeanu și Nicușor Dan

Premierul Eugen Tomac și miniștrii care au apărut pe surse ca făcând parte din executivul președintelui Nicușor Dan n-ar avea de ce să ne enerveze prea tare. E vorba de oameni categoric proeuropeni, nici politicieni, nici tehnocrați 100%, nu știu cât de eficienți, dar cei mai mulți dintre ei onorabili în domenile profesionale de unde…

Nicuşor Dan: “Subliniez, la capătul acestor proceduri vom avea un guvern pro-occidental”

Președintele Nicușor Dan a declarat, în urma căderii Guvernului Bolojan, că viitorul executiv va fi pro-occidental. De asemenea, şeful statului a refuzat clar ideea alegerilor anticipate. În urma căderii Guvernului Bolojan prin moţiune de cenzură, președintele Nicușor Dan a susținut, în această seară, o scurtă declaraţie la Palatul Cotroceni. “Guvernul a fost demis azi de…

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.