Fundația Filantropia Timișoara a inițiat în 2019 un amplu proiect de servicii medicale oferite în sistem de telemedicină, pentru pacienți vârstnici, cu boli cronice din județul Timiș. În 2020, prin proiectul „Sănătate la un click distanță” implementat cu sprijinul financiar al United Way România, fundația și-a propus să ofere consultații medicale de specialitate în specialitățile…
Policlinica CFR devine unitate sanitară suport COVID-19. De miercuri, pot fi internați pacienți
Începând de astăzi, clădirea ce adăpostea cabinetele Policlinicii CF din Timișoara, de pe str. Gării nr. 1, unitate externă a Spitalului Clinic CF Timișoara, devine secție clinică suport COVID-19. Unitatea sanitară dispune acum de 60 de paturi, mai bine de jumătate dintre acestea fiind dotate cu concentratoare de oxigen. Saloanele au între două și șase…
18 pacienți cu coronavirus sunt internați în Spitalul „Victor Babeş” din Timișoara
Sfârșitul de săptămână înseamnă, la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara, 18 pacienți cu coronavirus internați în unitatea medicală.
Sunt externați din spital o parte dintre pacienții evacuați din blocurile de pe strada Miorița
Încep să fie externați pacienții care au fost internați în spital, în urma tragediei din blocul de pe strada Mioriței nr. 8. Unii au fost externați zilele trecute, iar în aceste zile vor pleca din spital și restul. La Spitalul Louis Țurcanu din Timișoara mai sunt internați 25 de copii, iar doctorii transmit că, cel…
Zeci de pacienți internați în spitale, în urma tragediei din Complexul Studențesc. Starea lor este bună!
Doctorii au transmis că starea pacienților internați în spitalele din Timișoara, în urma evacuării blocurilor din Complexul Studențesc este bună. Inclusiv cea a copiilor. Sunt aproximativ 30 de copii internați la Spitalul Louis Țurcanu din Timișoara, iar numărul lor este în continuă schimbare, unii fiind externați, alții venind, cu părinții, pentru a fi siguri că…
Pavel Popescu (PNL): La 3 ani după Colectiv, România e un stat incapabil să-și salveze cetățenii
O oră pentru un acord de transfer al unor pacienți cu arsuri grave, obținut din Belgia. Un ministru, un secretar de stat și doi deputați care să se ocupe de toată povestea, din partea română. Se întâmplă la aproape 4 ani de tragedia din Colectiv, într-o țară care pare că n-a învățat nimic, spune deputatul PNL de Timiș Pavel Popescu.
Consultații la distanță pentru sute de bătrâni din Timiș și Caraș-Severin
Nu mai puțin de 700 de pacienți aflați în comunități rurale dezavantajate din județele Timiș și Caraș-Severin, majoritatea persoane în vârstă, au beneficiat de consultații la distanță, cu ajutorul echipamentelor de ultimă generație.
Pericolul din iarbă. Aproape 170 de timișeni au venit la spital înțepați de căpușe
Căpușele nu se „astâmpără”. În luna iunie, aproape 170 de locuitori ai Timișului au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, pentru a li se administra tratament după ce au fost mușcați de căpușe.
Peste 140 de timișeni au ajuns la spital, înțepați de căpușe
Peste 140 de timișeni care s-au trezit mușcați de căpușe au ajuns la spital în ultimele zile. Cei mai mulți pacienți au venit la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara în ziua de marți.
Timișorenii, în topul celor predispuși să dezvolte boli intestinale inflamatorii grave
Mâncarea tip fast-food și stilul de viață mai occidentalizat decât în alte zone ale țării plasează locuitorii Timișoarei în topul celor predispuși de a dezvolta boli intestinale inflamatorii. În urbea de pe Bega s-a deschis un centru dedicat acestor pacienți.
Meniu de Pasti, pentru pacientii internati la Spitalul Judetean
Cei care petrec Paștele pe un pat de spital au un meniu special de sărbători la Timișoara. Chiar dacă nu sunt acasă, meniul este unul adaptat sărbătorilor, în cazul celor care nu sunt la regim.
Cinci cazuri de gripa si zeci de pacienti cu viroze, internati la Timisoara
Credeați că a trecut sezonul gripal și vine primăvara? Primăvara a venit, în calendar, dar gripa și virozele sunt la ordinea zilei în Timișoara. La Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” se prezintă zeci pacienți cu viroze, iar cei cu gripă sunt internați, trei pe secția de Terapie Intensivă.
Trei pacienti cu gripa internati la Terapie Intensiva, in Timisoara
Gripa își face de cap, acum, la final de sezon. Patru pacienți cu gripă sunt internați la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, iar trei sunt pe Terapie Intensivă.
Sute de timiseni au fost diagnosticati cu pneumonie
Virozele și pneumoniile continuă să apară în Timiș. În doar o săptămână, în Timiș au fost diagnosticați peste 300 de pacienți cu pneumonie, iar numărul celor care au contactat viroze trece de 2.000.
Peste 2.000 de timiseni cu viroza, intr-o saptamana. 24 au fost internati
Virozele și-au făcut de cap în Timiș. Într-o singură săptămână au fost diagnosticați cu viroză nu mai puțin de 2.144 de locuitori ai județului Timiș. Nici pneumoniile nu au stat pe loc. Au primit diagnosticul „pneumonie” peste 300 de timișeni. Unii pacienți au necesitat internare.
Dupa 6 luni, Ministerul Sanatatii a reusit sa faca rost de 1.000 de doze de imunoglobulina
Pacienții care așteaptă de luni întregi tratamentul cu imunoglobulină primesc o gură de aer. Nu se știe dacă ajunge la toți, dar Ministerul Sănătății a anunțat că au intrat în țară 1.000 de doze de imunogolobulină pentru tratamentul imunodeficiențelor primare. În luna decembrie, în România s-a înregistrat un deces din cauza lipsei de imunoglobulină.
Ca-n lagar: cum arata unele saloane de la „Victor Babes”. Spitalul e in santier si n-a fost renovat de 40 de ani
Timișoara va fi, peste trei ani, Capitală Culturală Europeană, însă unele instituții arată ca acum două secole. Este și cazul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, unde unele saloane parcă fac parte dintr-un lagăr de exterminare. Autoritățile spun că spitalul este în șantier.
Criza imunoglobulinelor a ucis primul roman. Ministerul Sanatatii continua sa minta pacientii
O femeie a murit sâmbătă la Spitalul Județean din Alba Iulia, din cauza lipsei de imunoglobulină. Este primul deces în rândul românilor care suferă de imunodeficiențe primare, pe care Ministerul Sănătății îi minte și îi ignoră cu bună știință de aproape 5 luni.
Peste 1.200 de locuitori din satele din Timis si Caras-Severin, consultati de medici prin Internet
Locuitorii din mai multe sate din Timiș și Caraș-Severin vor avea parte de consultații medicale… la distanță. „Telemedicina pentru pacienții din zona rurală” este un proiect-pilot unic în ţară, implementat de Fundaţia de Ajutor Medical Profilaxis.
Testari gratuite la inima, la Iulius Mall
Asociaţia Colegiului Pacienţilor, organizaţie nonguvernamentală la nivel naţional, cu peste 6.000 de membri, îi invită pe timişoreni vineri, 29 septembrie, la Iulius Mall, până la ora 19, pentru un control al sănătăţii.