Arhiva pentru eticheta: victor ponta

Mitomanul s-a intors; mult mai obraznic, mult mai penal

Pentru Reghin și pentru PSD o să fie bine ca Maria Precup să fie aleasă din nou primar. Pentru ea va fi rău. M-au întrebat destui jurnaliști, și nu numai jurnaliști, dacă o să ocup iar o nouă funcție în stat. Și am zis, sigur pentru mine va fi rău dacă o să ocup acea funcție. Cred însă că Maria îmi dă mie curaj.

S-a confirmat: Guvernul Ponta a furat de la timisoreni si a dat fratilor Cristescu

Am tot auzit în această campanie electorală că fostul premier Victor Ponta a făcut multe lucruri bune pentru Timișoara. Poate avem centură, stadion, sală de sport și n-am aflat. Poate avem vreun spital regional făcut pe șest și n-am fost anunțați.

De la noul consilier al lui Robu, la stranutul lui Grindeanu

Joi spre vineri începe campania electorală. De această dată oficial, fiindcă neoficial ea a cam demarat de ceva timp. Cu doar câteva ore înaintea startului electoral, primarul Nicolae Robu a avut parte de-o surpriză destul de neplăcută, respectiv o vizită la DNA.

victor malac

La concurenta cu Ponta! Un edil din Timis, nominalizat la premiul „Politicianul anului”

Un primar din județul Timiș se află printre nominalizații la premiul „Politicianul anului”, de la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială. Edilul se va „lupta” pentru titlul cu nume grele din politica Românească, precum Victor Ponta sau Rovana Plumb.

Nu DNA blocheaza Romania, ci incompetenta si hotia

Vreau să schimbăm o anumită atmosferă de suspiciune, de reclamații, de plângeri, de dosare. Nu știu cum e la universități, dar la Guvern nu mai semnează nimeni absolut nimic. Că dacă nu te-a luat Curtea de Conturi, te-a luat ANI, dacă nu te-a luat ANI, te-a luat DNA. Și atunci cel mai simplu, cine nu muncește nu greșește.

Fratii Cristescu, finantatorii noului partid al lui Victor Ponta?

Nu e un secret, la numai două zile de la demisia/demiterea din fruntea guvernului, Victor Ponta a luat avionul spre Timișoara. Se întâmpla vineri, 6 noiembrie, zi în care fostul premier a avut și o înfățișare la ÎCCJ, în procesul în care este acuzat de de mai multe fapte de corupție la Complexul Energetic Oltenia.

Victor Ponta

Victor Ponta si-a dat demisia!

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, miercuri, că premierul Victor Ponta își va depune mandatul și s-a întrebat dacă va face acest gest și primarul sectorul 4, Cristian Popescu Piedone. Ponta a spus că face acest gest pentru că „rezistă la orice bătălie cu adversarii politici, dar nu se bate cu oamenii”. Până la formarea unui nou guvern, el va rămâne la Palatul Victoria.

Corupția ucide! Bucurestenii cer demisia lui Ponta, Oprea si Piedone

Un miting care se dorea un protest împotriva primarului Sectorului IV, Cristian Piedone Popescu, s-a transformat într-un mare protest antiguvernamental. La ora 18, câteva sute de oameni s-au adunat în Piața Univerității, cerând demisia edilului UNPR-ist al Sectorului IV, unde se află clubul Colectiv, în care a avut loc tragedia de vinerea trecută.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.