Dan Sova, ingropat de DNA: nou dosar penal pe numele prietenului lui Ponta

Procurorii DNA au deschis un nou dosar penal pe numele senatorului PSD Dan Șova, bun amic și fost partener de afaceri cu ex-premierul Victor Ponta. De această dată prejudiciul adus statului este estimat la aproape 700.000 de euro și 1,8 milioane de lei.

sova2

Dan Șova este acuzat de două infracțiuni de „complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”. „În perioada 2006 – 2008, suspectul Șova Dan-Coman i-a determinat pe Bălan Mihai, director general, și Lepădat Constantin, director economic, în cadrul SC CET Govora să încheie două contracte de asistență juridică în termenii impuși de el, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv a prevederilor legale în vigoare, la acea dată, cu privire la achizițiile publice. Concret, la data de 01.03.2006 și 19.03.2008, SC CET Govora a încheiat cu Societatea Civilă de Avocați «Șova și Asociații» două contracte distincte de asistență juridică având ca obiect asistență juridică/consultare/reprezentare și plata unor onorarii de succes în valoare de 667.409,20 euro și respectiv de 1.822.928,24 lei. Cele doua contracte distincte au fost încheiate în condițiile în care SC CET Govora avea contract cadru de asistență juridică valabil, având același obiect, încheiat cu aceeași Societatea Civilă de Avocați «Șova și Asociații». Prin aceste activități a fost cauzat un prejudiciu SC CET Govora SA în valoare de 667.409,20 euro și 1.822.928,24 lei și a creat în mod injust un folos în patrimoniul Societății Civile de Avocați «Șova și Asociații»”, se arată într-un comunicat DNA. Dan Șova este trimis în judecată, alături de Victor Ponta, în Dosarul Complexul Energetic Oltenia, având și un alt dosar penal legat tot de CET Govora, pentru care Senatul va vota săptămâna viitoare cererea DNA de arestare preventivă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș

Mai multe școli și grădinițe din toate cartierele orașului au beneficiat de lucrări de reparații și întreținere în perioada vacanței. În total, în acest an s-a intervenit la peste 20 de unități de învățământ. Lucrările au inclus atât reparații și igienizări, precum refacerea tencuielilor, zugrăvirea pereților sau înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, cât și reparații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis Marius Graur

Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat

Unul dintre cei mai importanţi şi vechi primari PNL din Timiş, Marius Vasile Graur, edilul comunei Lovrin, este convins că USR ar trebui desfiinţat. Mai mult, el spune că USR-iştii sunt vânzători de ţară. Aceste remarci au fost făcute într-un comentariu la o postare pe Facebook a preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița nu are victorie în acest sezon, dar ar vrea să spargă gheața la Bacău! Cel puțin așa speră antrenorul Fabian

CSC Dumbrăvița are parte de o deplasare lungă în etapa a 6-a din Liga 2. Se duelează la Ruși-Ciutea, cu FC Bacău, duminică, de la ora 11.00. Meciul nu va fi televizat, dar va fi transmis pe canalul de YouTube al gazdelor. Alb-verzii vin după o serie de rezultate nesatisfăcătoare, care a culminat cu eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița nu are victorie în acest sezon, dar ar vrea să spargă gheața la Bacău! Cel puțin așa speră antrenorul Fabian
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

arestat

18 ani și multe dosare penale, după ce a furat și a condus fără permis și își încărca rezorvorul fără să plătească

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în Timișoara, după ce a transformat alimentarea cu combustibil într-o metodă de jaf în serie. Polițiștii Secției 3 Poliție Urbană au reușit să îi stopeze activitatea infracțională, după ce acesta a adunat un cazier impresionant în doar câteva luni. Totul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 18 ani și multe dosare penale, după ce a furat și a condus fără permis și își încărca rezorvorul fără să plătească

Economic vezi arhiva Economic

Nutella de Timișoara? Italienii de la Ferrero ar fi achiziționat terenul pentru o fabrică în orașul de pe Bega

Conform unor informații prezentate de Ziarul Financiar, grupul italian Ferrero ar putea deschide o fabrică la Timișoara. Sursa citată spune că societatea ar fi achiziționat deja un teren aici. Informațiile publicației mai arată că în acest an a fost înființată societatea Ferrero România Industrial SRL, iar aceasta are cod CAEN 1082, adică fabricarea produselor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nutella de Timișoara? Italienii de la Ferrero ar fi achiziționat terenul pentru o fabrică în orașul de pe Bega

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în Timișoara, după ce a transformat alimentarea cu combustibil într-o metodă de jaf în serie. Polițiștii Secției 3 Poliție Urbană au reușit să îi stopeze activitatea infracțională, după ce acesta a adunat un cazier impresionant în doar câteva luni. Totul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 18 ani și multe dosare penale, după ce a furat și a condus fără permis și își încărca rezorvorul fără să plătească
Conform unor informații prezentate de Ziarul Financiar, grupul italian Ferrero ar putea deschide o fabrică la Timișoara. Sursa citată spune că societatea ar fi achiziționat deja un teren aici. Informațiile publicației mai arată că în acest an a fost înființată societatea Ferrero România Industrial SRL, iar aceasta are cod CAEN 1082, adică fabricarea produselor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nutella de Timișoara? Italienii de la Ferrero ar fi achiziționat terenul pentru o fabrică în orașul de pe Bega
Sunteți invitați să descoperiți, printr-o scurtă prezentare a Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, o parte din fluxul pe care îl parcurg deșeurile după colectare. Procesul începe cu verificarea și înregistrarea camionului la intrarea în depozit, cântărirea acestuia și descărcarea deșeurilor. De aici, deșeurile sunt direcționate către fluxurile corespunzătoare — reciclabile, reziduale sau verzi — în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul VIDEO: Ce se întâmplă cu deșeurile după ce ajung la Ghizela?
Mai multe școli și grădinițe din toate cartierele orașului au beneficiat de lucrări de reparații și întreținere în perioada vacanței. În total, în acest an s-a intervenit la peste 20 de unități de învățământ. Lucrările au inclus atât reparații și igienizări, precum refacerea tencuielilor, zugrăvirea pereților sau înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, cât și reparații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș
Locuitorii din Giroc și Chișoda sunt întrebați de reprezentanții Asociației Societatea Metropolitană de Transport Timișoara (SMTT) despre cum doresc să se desfășoare transportul public din aceste localități, programul curselor, traseele, dar și problemele pe care le întâmpină în utilizarea sistemului, acum că transportul a fost preluat de STPT. Astfel, locuitorii din Giroc și Chișoda sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Girocul și Chișoda, ”fericitele” sistemului de transport metropolitan. Asociația SMTT întreabă călătorii cum să circule autobuzele
CSC Dumbrăvița are parte de o deplasare lungă în etapa a 6-a din Liga 2. Se duelează la Ruși-Ciutea, cu FC Bacău, duminică, de la ora 11.00. Meciul nu va fi televizat, dar va fi transmis pe canalul de YouTube al gazdelor. Alb-verzii vin după o serie de rezultate nesatisfăcătoare, care a culminat cu eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița nu are victorie în acest sezon, dar ar vrea să spargă gheața la Bacău! Cel puțin așa speră antrenorul Fabian
Garda de Mediu Timiș a sancționat firma care operează Stația de Sortare Deșeuri Municipale din Timișoara, ca urmare a reclamațiilor depuse pentru disconfortul olfactiv produs în sudul municipiului și în Chișoda. Deșeurile stocate pe platform exterioară a locației sunt ”vinovate” de problema identificată în urma controalelor. În urma sesizărilor privind disconfortul olfactiv resimțit în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Operatorul Stației de Sortare a Deșeurilor Municipale Timișoara a fost amendat cu 50 de mii de lei pentru disconfortul olfactiv produs
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a cincea și ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online, care se va desfășura în perioada octombrie sau noiembrie 2026. Cursul se derulează în cadrul proiectului „FlexCop_Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale!”, cofinanțat de Uniunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT dă startul înscrierilor pentru ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online
Înscrierile la programul MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor), un program cu dublă certificare organizat în cadrul parteneriatului dintre Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și University of West London (UWL) intră în ultima săptămână. Termenul limită pentru înscrierile candidaților la acest program unic în zona de vest a României este 11 septembrie 2026. ”Recomandăm cu multă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT se încheie înscrierile la programul MBA organizat împreună cu University of West London
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.