Zona Dacia va fi în curând noul paradis investiţional-administrativ al Timişoarei. După ce a curăţat zona de sud a oraşului de tot ce era garaje, primarul Nicolae Robu anunţă mutarea atenţiei asupra noului cartier al oraşului: parcare supraetajată, locuri de joacă şi parc renovate, Cinema Dacia reabilitat.
Primarul Timişoarei: Pasajul Solventul e blocat de Agenţia de Mediu Timiş/FOTO
Nicolae Robu are, din nou, motiv să se ia de una dintre „favoritele” sale, Agenţia pentru Protecţia Mediului. Acum, conform primarului Timişoarei, instituţia blochează lansarea proiectului pentru construcţia Pasajului subteran Solventul, care va face legătura între Calea Bogdăneştilor, care va fi reabilitată cu bani europeni, şi strada Gării şi de acolo mai departe spre Gara…
Catargul din Piaţa Libertăţii nu se mai face. Cererea instalării a fost lansată de cei de la Armată
Dintre toate locaţiile din oraş unde ar fi mers excelent un catarg cu un steag, Piaţa Libertăţii, exact acolo nu se va mai face. Decizia a fost luată de primarul Nicolae Robu, chiar dacă pentru acesta există şi o hotărâre de consiliu local care cere realizarea.
Se deschide un ghișeu pentru eliberarea cazierului judiciar la Buziaș
Începând cu 19 noiembrie, la sediul Poliției Orașului Buziaș se va deschide un ghișeu pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. Cetățenii se pot prezenta la ghișeu pentru obținerea certificatului de cazier după următorul program: MARȚI 12:00-15:00; În data de 17 septembrie 2019 și la sediul Secției 4 Poliție Urbană din Timișoara s-a deschis un ghișeu…
O spălătorie din Timișoara – record de amenzi de la Poliția Locală
Polițiștii locali au efectuat verificări, zilele trecute, pe Bdul Liviu Rebreanu unde există un service auto care nu respectă prevederile legale în ceea ce privește mai multe aspecte. Polițiștii au dat amenzi, la aceeași firmă, de 4.500 de lei. O spălătorie deține recordul de amenzi în acest an – 44. A fost amendată din nou.…
Polițiștii locali din Timișoara – la ședința cu părinții
Polițiștii locali au fost prezenți ieri la o ședință cu părinții elevilor de la Școala Generală nr. 1. De această dată, pe lângă lecțiile de prevenire susținute cu copii s-a ascultat și punctul de vedere al părinților, cărora li s-a explicat ce implică aceste lecții pentru elevi, punându-se totodată pe tapet probleme pe care ei…
Marea cârpeală la trotuare continuă, iar marea reparaţie şi transformare cu pavele mai aşteaptă
După ce varianta placării cu plăci de pavaj a căzut momentan, primarul Nicolae Robu anunţă că acţiunea de cârpire a trotuarelor din zona centrală continuă. E o acţiune normală, spune acesta, care a găsit şi motivul pentru care spărturile au apărut, nu intervenţia la drumuri, neapărat, ci faptul că au fost duse în subteran diferite…
Noul ansamblu imobiliar de lângă primărie, faza dezbaterii a treia. Turnul de 47 de metri dispare, dar disputele rămân
Epopeea noului ansamblu imobiliar care ar trebui să se ridice lângă sediul Primăriei Timişoara a continuat, miercuri, cu o a treia dezbatere publică, după ce proiectul Planului Urbanistic Zonal a fost din nou retras de la votul consiliului local. Participarea a fost numeroasă, dar fiecare dintre intervenienţi a ridicat probleme diferite, implicaţiile acestui proiect fiind numeroase, iar disputele vor continua şi în perioada următoare.
Gheorghe Ciuhandu reacţionează: “Condamnarea mea – abuz sau justiție?”
Condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi plata în solidar cu alte trei persoane a unui prejudiciu de 27 de milioane de lei în Dosarul Poli, fostul primar al Timişoarei Gheorghe Ciuhnadu reacţionează. Printr-un elaborat “punct de vedere”, Ciuhandu explică etapele acestui proces, insistând pe faptul că a fost condamnat pentru că a respectat legea. Respectiv, a pus în aplicare o Hotărâre a Consiliului Local.
Zona de vest e pregătită să facă faţă creşterii debitelor râurilor
În cazul apariţiei unor debite mărite ale râurilor din zona de vest a României, amenajările hidrografice sunt pregătite să facă faţă problemei şi să prevină apariţia de inundaţii. În a doua jumătate a lunii octombrie, în spațiul hidrografic Banat s-a desfășurat o acțiune de verificare în teren a stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice…
14 amenzi pentru o firmă care a lipit afișe publicitare pe automatele și dispozitivele de dirijare a traficului
În Timișoara sunt organizatori de evenimente care lipesc afișe publicitare pe automatele și dispozitivele de dirijare a traficului, împiedicându-se astfel aerarea acestora și existând posibilitatea de a produce disfuncționalități ce implică grave riscuri în fluidizarea și siguranța traficului rutier și pietonal. O firmă a primit 14 amenzi a câte o mie de lei fiecare pentru…
Au fost aprobate taxele şi impozitele locale pe 2020
Proprietarii de afaceri din domeniul turismului nu vor primi la Timişoara înlesniri la plata datoriilor către primărie. Deşi Nicolae Robu a spus că se va gândi la o reducere a taxei hoteliere, proiectul de hotărâre referitor la aprobarea taxelor locale pentru viitorul an nu a fost modificat, iar sumele datorate bugetului se vor calcula la…
Timişorenii şi firmele nu au donat prea mulţi bani pentru Monumentul Revoluţiei, primarul Robu încă speră
Campania demarată de Primăria Timişoara pentru strângera de bani în vederea ridicării Monumentului Eroilor Revoluţiei a reuşit să strângă mai puţin de patru mii de lei. Primarul Nicolae Robu încă speră… Oamenii şi firmele cu putere financiară mare ar putea salva planul municipalităţii timişorene de a reuşi finanţarea din donaţii a construţiei ansamblului comemorativ dedicat…
Străzile cu piatră cubică din Timişoara pot fi asfaltate, dar se cere respectarea legislaţiei
Asociaţia Salvaţi Patrimoniul Timişoarei a pierdut procesul cu Primăria Timişoara pe tema asfaltării străzilor pietruite, municipalitatea fiind acum în poziţia de a putea asfalta ceea ce membrii organizaţiei considerau un simbol al oraşului. Cu o singură excepţie, spune Ilie Sârbu, reprezentantul asociaţiei, e nevoie de aprobări de la Direcţia de Cultură a judeţului Timiş, străzile…
S-a rezolvat! Colterm primeşte banii pentru pierderile tehnologice induse, iar căldura timişorenilor e asigurată
După ce s-a chinuit mai multe şedinţe de plen să convingă aleşii locali să aprobe sume importante de bani către Colterm de la bugetul local, pentru plata pierderilor induse, primarul Nicolae Robu şi directorul societăţii, Emil Şerpe, au reuşit, în sfârşit să strângă voturile necesare trecerii proiectului. Suma totală, 38,9 milioane de lei, se va plătit în mai multe tranşe.
Patru noi parcări între blocuri, în zona de sud a Timişoarei. Una e aproape de finalizare
Proiectul de amenajare a parcărilor din Timişoara continuă, iar în acest moment se lucrează la patru, desigur, toate în partea de sud a oraşului. Una e aproape de a fi finalizată, alte trei sunt în lucru. În curând, o nouă parcare realizată de primărie în zona de sud a oraşului va fi terminată. Primarul Nicolae…
Robu anunță că nu prea mai are străzi de lărgit
Etapa de lărgire a unor străzi din oraş s-a cam încheiat, a anunţat, marţi, primarul Nicolae Robu. El spune că ce era deja de făcut, în mare s-a rezolvat, iar dacă vor mai fi lucrări de mai mare dimensiune se vor organiza licitaţii. E gata, nu mai avem ce sparge pentru a lărgi carosabilul, anunţă…
Primăria Timişoara schimbă modul de protejare a şcolilor. Se caută firmă de pază
Incidentul de la Liceul Ion Vidu, când o persoană a intrat în incinta unităţii de învăţământ, în toaleta fetelor, duce la o schimbare de optică a Municipalităţii, în ceea ce priveşte paza acestor obiective, în sensul că se doreşte angajarea unei firme de pază la nivelul oraşului, pentru mai multe şcoli sau alte instituţii. Sunt…
Amenzi mai mari pentru cei care parchează pe locurile persoanelor cu handicap! Vi se va ridica mașina!
Oameni care nu au… nimic, decât prea multă nesimțire la purtător, ocupă locurile destinate persoanelor cu handicap, special amenajate în parcări, la Timișoara. Primesc amenzi, dar nimeni nu le va recupera cei șapte ani de acasă… Au crescut și amenzile! Dacă până acum amenda era de la 500 la 1.000 lei, conform noului act normativ…
S-au introdus restricţii de circulaţie pe podul dinspre Săcălaz. Primăria a uitat să anunţe
Şoferii care folosesc zilnic podul dinspre Săcălaz s-au trezit, luni, cu restricţii de circulaţie atunci când l-au traversat. Surpriza a fost mare, mai ales că nu a fost anunţată nicio restricţie de către primărie! Primăria Municipiului Timişoara a preluat de la Ministerul Transportului în anul 2017 Drumul Naţional 59A, tronsonul de la km 3+170-la km…