Timișoara ar putea fi legată, poate chiar din acest an, prin linii directe de autobuz de Novi Sad și Szeged. În momentul de față e doar o idee în analiză, dar primarul Nicolae Robu spune că o decizie va fi luată nu peste mult timp.
De doua ori mai multe cereri decat parcele pentru tineri, la Primaria Timisoara
La începutul lunii februarie, 128 de tineri din Timișoara vor fi fericiții posesori ai unei parcele de 300 de metri pătrați pe care vor putea să-și ridice case. Numărul de dosare depuse la primărie este dublu, dar Nicolae Robu spune că, până la sfârșitul anului, vor fi și alte terenuri de dat.
Ambulanta isi deschide statie in nordul Timisoarei, la fostul liceu agricol
Serviciul Județean de Ambulanță va avea un punct de lucru și în partea de nord a Timișoarei. Spațiul va fi pus la dispoziție de primărie, la fostul liceu agricol de pe Calea Aradului, la solicitarea Salvării.
Cursuri de 23.000 de euro, cazare de 72.000 de euro: cum s-au scolit functionarii din CJ si consilierii judeteni
Mamaia, Olimp, Vatra Dornei, Borșa, Băile Herculane – doar câteva dintre stațiunile unde s-au școlit, în 2016, angajații Consiliului Județean Timiș și consilierii județeni. Unii au avut însă… ghinion și au fost trimiși la cursuri în Timișoara. Temele cursuri: de la uzante și protocol, la managementul stresului și comunicarea la locul de muncă.
Robu ii raspunde lui Dobra: Vreau doar binele comunitatii, dar ar trebui sa va obisnuiti cu Facebook
Schimbul de replici pe tema stadionului dintre primarul Nicolae Robu și reprezentanții CJ Timiș continuă. Edilul cere Județului să asigure alimentarea cu energie electrică a instalației de încălzire a arenei și îi transmite lui Călin Dobra să se obișnuiască, de acum, cu… Facebook-ul!
CJ Timis, mesaj catre Robu: E inutil si neserios sa vorbim pe Facebook despre stadion
ACS Poli să plătească instalația de încălzire și abia apoi se poate vorbi despre culpe în ceea ce privește starea gazonului de pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Acesta este mesajul transmis de reprezentanții CJ Timiș, care nu vor să intre în polemici pe care le consideră inutile cu primarul Nicolae Robu.
Se incaseaza impozitele si la Timisoara: unele taxe au disparut, altele au scazut
Funcționarii de la Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara au deschis, luni dimineață, ghișeele pentru cei care vor să-și plătească impozitele. 16 ianuarie este prima zi în care se poate face acest lucru. În 2017, unele taxe au dispărut, în timp ce altele au scăzut.
Robu cere din nou stadionul de la CJ Timis, dupa anularea meciului din Challenge Cup al Timisoara Saracens
CL Timișoara a votat, încă din septembrie, o hotărâre prin care solicită de la CJ Timiș drept de administrare asupra stadionului „Dan Păltinișanu”. Arena este tot la Județ, iar acum primarul Nicolae Robu anunță public că vrea s-o ceară din nou. Declicul: meciul anulat al Timișoara Saracens din Challenge Cup, după ce s-a constatat că gazonul nu corespune standardelor unei astfel de competiții.
Liberal, despre alegerea lui Calin Dobra la presedintia CJ Timis: Sa fie cu noroc!
E puțin probabil că șefii PNL Timiș vor afla cu exactitate cine sunt cei doi consilieri județeni care au călcat consemnul și au votat pentru Călin Dobra (PSD) la președinția CJ. Unuia dintre aleșii liberali pare însă să nu fie afectat de toată supărarea iscată la partid.
PNL Timis cauta lasii si ipocritii care au votat pentru Dobra
Supărare în tabăra PNL Timiș, după ce doi consilieri județeni au „defectat” și au votat în favoarea președintelui CJ, social-democratul Călin Dobra. Liderul de grup, Nicu Bitea, era vizibil nervos, iar președintele demisionar al filialei, Nicolae Robu, spune că se aștepta la așa ceva.
Nicio surpriza la CJ: Calin Dobra ii ia locul lui Sorin Grindeanu
Călin Dobra a fost singurul candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș și, așa cum era de așteptat, nu a avut nicio problemă să fie ales. Așa cum se specula anterior, liberalii nu au avut nicio propunere, dar doi dintre ei au votat în favoarea lui Dobra.
CJ Timis are doi noi membri
Nicolaie Avram și Roxana Manasia-Tîrpe au depus, sâmbătă, jurământul de învestire în funcțiile de consilieri județeni. Cei doi au intrat în CJ în locurile lui Adrian Pau, care a plecat deputat, și Sorin Grindeanu, premierul României.
Skatepark-ul din Padurice se muta! Din cauza zgomotului
Iubitorii de skateboarding, role și acrobații cu bicicletele care se „dădeau” în zona amenajată în Parcul Pădurice vor fi nevoiți să se mute. În câteva săptămâni, primăria va închide skateparkul de acolo, din cauza reclamațiilor făcute de locuitorii de la blocurile din apropiere.
Strada cu ghinion: pe Edgar Quinet se mai face o licitatie pentru 400 de metri de asfalt
400 de metri de carosabil plus trotuare, un an și ceva de promisiuni. Timișorenilor care au ghinionul să locuiască pe strada Edgar Quinet nu le rămâne decât să spere că, în sfârșit, câștigatorul licitației organizate de primărie va fi serios și se va apuca de lucru. Firma lui Georgică Cornu care ar fi trebuit să le asfalteze strada a dat faliment.
Dobra, la un pas sa fie ales presedinte al CJ Timis; Grindeanu nu vine la plen
Consiliul Județean Timiș va avea de sâmbătă, 14 ianuarie, un nou președinte. Cei 37 de consilieri îl vor alege pe cel care îi va urma în funcție actualului premier Sorin Grindeanu, care, conform surselor noastre, nu va veni la ședință. Liberalii nu vor vota președintele și nu vor avea nici candidat propriu.
Aproape 300 de tone de antiderapant, aruncate pe strazile din Timisoara
La Timișoara a nins puțin, iar străzile s-au acoperit cu un strat de nea care a dat de furcă șoferilor, mai ales pe arterele secundare. Cei de la primărie susțin că operațiunile de deszăpezire au decurs bine, în ciuda faptului că mulți timișoreni au spus că nu au văzut utilajele pe stradă.
Seful vanatorilor din Timis nu vrea in CJ. Lasa in loc un… postas
Consiliul Judeţean Timiş se întruneşte sâmbătă, 14 ianuarie, în primul plen din 2017, cu cinci puncte pe ordinea de zi. Ultimul dintre ele se referă la alegerea președintelui, iar celelalte, la încetări și validări de mandate de consilieri. Va fi însă și o renunțare a unuia dintre social-democrații care ar fi trebuit să intre în CJ.
Robu explica: Nu e nicio problema la Michelangelo, se da cu sare, dar e apa cam cat dintr-un pahar
La Pasajul Michelangelo nu se întâmplă nimic grav, chiar dacă, pe unele porțiuni de asfalt, e apă, iar SDM dă la greu cu sare, contra înghețului. Primarul Nicolae Robu spune că astfel de situații sunt ceva obișnuit la lucrări de acest gen.
128 de terenuri de casa de dat de la Primaria Timisoara, pana pe 13 ianuarie se mai pot depune cereri
Sunt 128 de parcele de dat pentru tinerii care vor să-și ridice locuințe, iar cereri mai pot fi depuse la primărie până pe 13 ianuarie. Nu se știe câți timișoreni sunt interesați, pentru că dosarele vechi trebuie actualizate și nu s-a făcut încă o centralizare. Primăria Timișoara nu a mai primit astfel de cereri din 2010.
Primaria isi cumpara doua scene, tehnicienii si inginerii se inchiriaza
Nu mai închiriem scene, le cumpărăm pe ale noastre! Este concluzia la care a ajuns primarul Nicolae Robu, care a anunțat o achiziție pentru 2017: două scene. Cât vor costa, cu ce fel de „accesorii” vor veni și cine le va gestiona e altă discuție.