Pasajele Jiul si Popa Sapca, gata la primavara. Cine nu intelege cum e cu termenele si vremea are mintea in intuneric

Termenele de finalizare pentru pasajele Jiul și Popa Șapcă sunt la primăvară și oricine nu înțelege acest lucru este cu „mintea în întuneric”. Este declarația primarului Nicolae Robu, care spune că vremea este cea care prelungește mereu durata șantierelor. Lucrările merg bine, dar termenele anunțate la începerea lucrărilor sunt doar orientative.

Se avansează încet, dar sigur pe șantierele de la Jiul și Popa Șapcă, însă ritmul lucrărilor, cel puțin în primul caz, nu a fost chiar așa cum și-ar fi dorit primarul Nicolae Robu. Acesta anunțase deschiderea celor cinci benzi de trafic auto până la finele lunii septembrie, însă, susține el, vremea i-a dat previziunile peste cap. „La Pasajul Jiul este așternut de curând un strat de piatră spartă la fundația carosabilului (…) S-a pus rigola lângă culeea dinspre Spitalul de Copii și se pregătește totul pentru așternerea primului strat de beton. După care se va pune armătura, apoi se va turna un nou strat de beton, se va monta rețeaua de degivrare și un al treilea strat de beton. Să sperăm că vremea va fi corespunzătoare. La operațiile tehnologice care au rămas de făcut acolo nu se poate lucra în orice condiții meteo. Armarea se poate face, ea necesită cam 2 zile, nu mai mult. De lucru este la celelalte, care necesită un timp adecvat (…) Am făcut toate eforturile pentru a finaliza lucrările până la sfârșitul lunii septembrie, numai că am menționat de fiecare dată, asta doar în condițiile în care se putea lucra. Nu se poate lucra în orice condiții meteo la aceste operații tehnologice”, declară acum edilul. „La Pasajul Popa Șapcă s-a început asfaltarea pe strada Popa Șapcă și pe Bd. Antenei și se lucrează la pregătirea trotuarelor pe partea din dreapta cum se vine de la Punctele Cardinale înspre mall. Acolo este o intervenție mai complexă, la realizarea trotuarului și a pistei de biciclete, iar pe partea cu penitenciarul lucrurile sunt similare, dar acolo diferențele de nivel sunt mai mici. Putem vorbi despre o linie dreaptă acum, la ambele șantiere, chiar dacă la Popa Șapcă mai este ceva mai mult de lucru. Important este că s-au finalizat lucrările în subteran”, a continuat el.

Întrebat când va fi gata Pasajul Jiul, unde lucrările sunt avansate, Robu a spus, din nou, că totul depinde doar de vreme. „Dacă plouă din nou, se prelungește. Nu există termene. Unii continuă să dezinformeze. Este atât de simplu. Dacă o lucrare durează 14 luni, atât este contractul. În cele 14 luni se dă ordin de sistare a lucrărilor 3 luni pentru iarnă, o lună pentru ploi, nu știu cât pentru cercetări arheologice. Toate lunile în care se întrerupe lucrul se adaugă perioadei calendaristice de 14 luni și termenul oficial nu poate fi acela care este anunțat la începutul lucrării, pe ipoteza că cele 14 luni de timp efectiv care urmează sunt și luni de lucru (…) Acel termen este scris pe tablă, nimeni nu poate anticipa la o lucrare cât o să țină iarna, cât o să fie ploi și condiții meteo la care legea nu te lasă să lucrezi”, a continuat primarul Timișoarei.

Ambele pasaje trebuie terminate în martie-aprilie 2018. „Termenul ar fi în primăvară, cu sistările care au avut loc pe parcurs. Cu perioada de iarnă și ce a mai fost între timp, termenul ar fi, pentru ambele lucrări, martie-aprilie, sfârșit de martie, sfârșit de aprilie. Deci se vor termina lucrările cu mult înainte de termen, dar ăsta nu e un termen forțat de cineva, e un termen natural care apare în felul acesta la orice lucrări de construcții. Ce minte trebuie să aibă cineva să-și închipuie că o lucrare de construcții în aer liber poate fi făcută în orice condiții meteo? Poți să faci fundația unui drum într-o baltă de apă, pe ploaie? (…) Operația tehnologică respectivă, nu poți s-o faci pur și simplu, nu te lasă, și dacă ai fi tu atât de nepriceput să vrei s-o faci, nu te lasă Inspectoratul de Stat în Construcții. Astea nu sunt lucruri de joacă, cât poate cuprinde mintea unuia sau altuia care nu știu de fapt la ce se pricepe, dar la cârtit etalează o anumită pricepere. Pe mine prea puțin mă interesează, dar încerc să mai și luminez, dacă se poate, dar pe unii nu poți. Dacă așa sunt născuți și au opțiunea spre a rămâne cu mintea în întuneric, asta e. Poate deformația mea profesională de dascăl de a încerca să explic, să fac oamenii să înțeleagă…”, a conchis Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Phalusefini Magiceanu a spus: (octombrie 4th, 2017 at 12:55 )

Uite pasaju -> nu-e pasaju ! Aplauze va rog!

ciprian a spus: (octombrie 5th, 2017 at 10:29 )

Cand lucrezi cu 3 oameni pe un asemenea santier…zic sa dam vina tot pe vreme?Si conditii meteo?Ca doar din cauza lor sunt doar 3 oameni pe santier…vorba multa dom’ Primar, cu tot cu deformatia dvs profesionala de dascal nu va prea ajuta sa rezolvati ecuatia asta:3 oameni pe santier x termen depasit x vreme potrivnica x vorba multa = pasaj nefinalizat in aceasta toamna! Mai treceti pe la catedra ca cine stie poate reusiti sa ne luminati si pe noi astia de rand, scotandu-ne din intuneric , AMIN!Numele dvs fie laudat si aplaudat!

Jaga a spus: (octombrie 6th, 2017 at 10:21 )

@deformația mea profesională de dascăl@. Bre cacalaule, deformat esti tu, nu dascalii!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.