Administratie articole

Muzeul Revolutiei s-a oprit la garnizoana din Piata Libertatii! S-ar putea pierde 3 milioane de euro

Muzeul Revolutiei s-a oprit la garnizoana din Piata Libertatii! S-ar putea pierde 3 milioane de euro

Viitorul muzeu al Revoluției ar putea rămâne fără finanțare de la Ministerul Culturii, pentru că încă nu s-a găsit un sediu potrivit pentru o astfel de investiție. Garnizoana din Piața Libertății ar fi foarte bună, dar este la CJ Timiș, care ar putea-o pierde la finele anului. Tot atunci s-ar pierde și banii de la Cultură.

Aproape 2 milioane de lei, bani de la guvern pentru localitatile din Timis afectate de inundatii

Mai multe localităţi timişene vor primi bani de la guvern ca şi ajutor pentru cei afectaţi de inundații. Suma totală alocată este de aproape două milioane de lei. Consiliul Judeţean Timiș primeşte cea mai mare parte a banilor, dar fonduri vor merge şi direct spre mai multe comune, respectiv către municipiul Lugoj.

Sapte Armonii au ajuns la Timisoara si vor intra pe trasee in urmatoarele saptamani

În câteva săptămâni, pe liniile din Timișoara vor fi nouă tramvaie modernizate. Cele șapte „Armonii”, din care una este deja în teste, ajunse în depoul RATT se vor alătura celor două care circulă din vara lui 2015. Primarul Nicolae Robu spune că mai sunt mici remedii de făcut, dar toate garniturile vor intra în trafic în următoarele săptămâni.

Drumul de la Dumbravita va fi deblocat, sustine presedintele CJ

Proiectul de lărgire la patru benzi a drumului de la descărcarea de pe autostradă de la Giarmata, care trece prin Dumbrăvița, blocat săptămâna trecută, are toate șansele să fie depus pentru finanțare. Șeful CJ, Sorin Grindeanu, spune că au fost lămurite problemele.

Palatul Administrativ, CJT

Migratia de la Primaria Timisoara la CJ Timis ar putea continua

Mult discutata organigramă a CJ Timiș va intra în vigoare de la 1 noiembrie și va aduce cu ea diverse schimbări. De la această dată, cinci angajați din Primăria Timișoara își vor schimba locul de muncă, dar e foarte posibil ca ei să fie urmați și de alții. Președintele CJ, Sorin Grindeanu, îl contrazice pe primarul Nicolae Robu.

Laptele si cornul s-ar putea lasa cu sanctiuni la CJ Timis

Două luni: de atât au avut nevoie angajații CJ Timiș, pentru a posta pe SEAP anunțul pentru programul „Laptele și cornul” din anul școlar viitor! A durat atât de mult pentru că în instituție nu există proceduri de lucru și, dacă cel care se ocupă de un proiect pleacă în concediu, totul rămâne în aer până la revenirea lui!

Doar o treime din cei care vand in pietele volante sunt mici producatori! Restul sunt speculanti

Reguli noi și mult mai stricte pentru cei care vând în piețele volante din Timișoara, amenzi care pot ajunge la 2.500 de lei plus confiscarea mărfii, dar o problemă tot rămâne. Directorul de la Piețe SA susține că fenomenul speculanților cu atestat de producător e aproape imposibil de stopat și că ar fi nevoie de o taxă și în piețele volante.

Primarul pe persoana fizica a pierdut prima batalie cu ANI

Magistrații de la Curtea de Apel Timișoara au respins acțiunea formulată de primarul din Criciova împotriva unui raport al Agenției Naționale de Integritate. Cristian Cătană (PSD) este acuzat de incompatibilitate, pentru că fost în același timp primar, administrator de firmă și PFA. El mai are posibilitatea unui apel, dar, dacă va pierde, va pierde și funcția.

Bat-o vina de germana: Eugeniu de Savoya are placuta cu… greseli! / FOTO

Exact în ziua în care s-au împlinit 300 de ani de la intrarea prințului Eugeniu de Savoya în cetatea Timișoarei, pe casa în care a locuit acesta au fost amplasate două plăcuțe comemorative. Toate bune și frumoase, dacă una dintre ele nu ar avea greșeli la textul în germană! De vină este… complexitatea limbii!

semafoare

Semaforisoara se regleaza de saptamana viitoare! Cum va fi, de fapt, unda verde

Binefacerile sistemului inteligent de semaforizare se vor vedea abia de săptămâna viitoare – asta susține primarul Nicolae Robu, conform căruia șoferii nu aveau de ce să se aștepte până acum la mult visata „undă verde”. De fapt, va fi vorba despre un „optim de trafic”, în care vor avea prioritate arterele importante.

Stim unde parcam, dar nu prea avem… parcari! Soferii pot vedea pe telefon daca sunt locuri la Modex

Parcări în zona centrală nu prea sunt, dar șoferii pot afla dacă găsesc locuri libere la Modex! Sistemul de parcare inteligentă este funcțional și, de anul viitor, va fi aplicat și în alte zone. Nu se știe însă când va putea fi construită o parcare de mari dimensiuni.

ASU Poli

ASU Poli, in clubul echipelor care primesc bani publici! Peste 117.000 euro de la CJ Timis!

CJ Timiș a avut de dat aproape 950.000 lei pe cel de-al doilea apel de pe agenda sportivă a instituției. Cinci proiecte vor împărți acești bani, după ce o comisie a jurizat proiectele. Mai mult de jumătate din sumă va ajunge la ASU Poli, care trebuie să cheltuiască peste 530.000 lei în perioada 1 noiembrie – 15 decembrie.

Incep pregatirile pentru Targul de Craciun! Piata Libertatii nu va fi amenajata special

Nu vom avea târg de Crăciun în Piața Libertății, dar pe străduțele pietonale ar putea fi amplasate căsuțe la care să se vândă, de exemplu, vin fiert. Comercianții care vor să participe la târgul din Piața Victoriei, care va începe pe 1 decembrie, își pot pregăti dosarele.

ruga

Reduceri la agenda culturala a CJ: 1,6 milioane de euro ar putea sustine mai mult decat rugi si reviste

Încă o promisiune că, de anul viitor, agenda culturală a CJ Timiș nu va mai fi o vacă bună de muls. Se lucrează la criterii mai severe de selecție, astfel încât evenimentele finanțate să fie unele de anvergură. În 2015, CJ dă 1,6 milioane de euro pentru mai mult de 500 de acțiuni.

Scara de 1,15 milioane de euro pentru pompieri nu are… pompa! Situatia trebuie rezolvata pana in decembrie

Macara pentru intervenții la 70 de metri înălțime vom avea, dar, în acest moment, nu se știe dacă va putea fi folosită. Asta, pentru că nu există o pompă îndeajuns de puternică să împingă scara! Utilajul costă peste 1,15 milioane de euro și trebuie să ajungă la Timișoara la jumătatea lunii decembrie.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.