Firma care execută lucrarea de la Pasajul Michelangelo are probleme foarte mari. Conturile CCCF Drumuri și Poduri Timișoara au fost blocate printr-o sentință a Judecătoriei Timișoara, din cauza unor datorii neplătite. Sunt însă mai multe firme care sunt în proces cu societatea care, deși aflată în prag de faliment și avea doar cinci angajați, a primit de la Primăria Timișoara lucrarea de la Michelangelo.
Stoia nu stie daca, in PMT, costurile cu angajatii sunt justificate
Disponibilizările din instituţiile publice, stabilite de executiv, nu par să stârnească prea multe valuri în Primăria Timișoara. Viceprimarul Traian Stoia nu știe câte posturi lipsă sunt în instituție, dar crede că decizia premierului Ponta e făcută în favoarea economiei naționale! Sindicaliștii anunță, pe de altă parte, că disponibilizările vor duce la blocarea activității în unele primării.
Bilantul lui Robu, vazut de parlamentarii de Timis
Parlamentarii de Timiș nu prea stau pe Facebook. La trei zile după ce primarul Nicolae Robu și-a postat pe rețeaua de socializare cele 80 de realizări, deputații și senatorii nu știau exact cu ce s-a lăudat mai exact edilul șef al Timișoarei. După ce au lecturat, așa cum era de așteptat, parlamentarii puterii au fost încântați.
Jimbolia, cap de lista in topul primariilor datoare din Timis
Patru primării din judeţul Timiş au datorii mai mari de trei miliarde de lei vechi, înainte de rectificarea bugetară de la CJ, care va fi făcută în iulie sau cel târziu în august. Dacă datoriile mici ale primăriilor ar putea fi acoperite la această rectificare bugetară, despre cele foarte mari nici nu se pune problema.
Problema in paradis: Firma care lucreaza la Pasajul Michelangelo are conturile blocate
Judecătoria Timișoara a decis săptămâna trecută executarea silită, implicit blocarea conturilor firmei CCCF care lucrează la Pasajul Michelangelo. Acest lucru s-a întâmplat în urma plângerii unei firme timișorene care avea de recuperat de la constructor 720.000 de lei.
CJT vrea sa ia herghelia de la Izvin
Timișul va avea un circuit turistic care va include stațiunea Buziaș, lacul Surduc și herghelia de la Izvin. Consiliul județean va prelua acest din urmă obiectiv de îndată ce va fi terminată operațiunea de intabulare a terenului și a clădirilor.
Inca un mister al „listei lui Robu”: lucrarile de la spitalul de copii
Primarul Nicolae Robu mai vede ceva care nu există, și anume șantierul de la spitalul de copii, unde ar fi început construcția unui nou corp de clădire. Din cele peste șapte milioane de euro, cât ar costa o astfel de lucrare, guvernul a alocat cinci milioane de lei. În realitate, studiul de fezabilitate nu e gata sau e ținut la secret, iar municipalitatea ar putea să piardă și acei bani.
Unde si cand a mutat Robu Liceul de Arte?
Primarul Nicolae Robu trece, la capitolul realizări din primul an de mandat, mutarea Liceului de Arte, pentru ca municipalitatea să nu mai plătească chirie. E posbil să-l fi mutat, dar în secret total, pentru că școala funcționează tot acolo, iar Inspectoratul Școlar Timiș nu știe nimic despre un alt sediu.
Popoviciu: „În Timisoara s-a descoperit o noua boala: schizorobiala”
Deputatul Alin Popoviciu a dat verdictul după ce Nicolae Robu a publicat cât a cheltuit cu deplasările în străinătate. Democrat-liberalul îl face mincinos şi bolnav pe edilul șef al Timişoarei și îl invită într-o nouă excursie peste granițele României. De această dată, la muntele Athos.
Popoviciu, bun de plata! Robu ii cere o donatie de 65.449 euro!
Primarul Nicolae Robu a publicat marți seară, pe Facebook, promisul raport cu deplasările în străinătate și cheltuielile aferente. Diferențele față de estimările deputatului Alin Popoviciu sunt uriașe. Conform calculelor primarului, acesta a fost plecat din Timișoara numai 16 zile în ultimul an.
Desi nu e gata de tot, strada Closca a fost redeschisa
Circulaţia pe strada Cloşca a fost redeschisă, deși lucrarea încă nu a fost finalizată și este în întârziere față de termenul anunțat inițial. Reabilitarea acestei artere a început în mai 2012, în ultima lună a mandatului lui Gheorghe Ciuhandu, iar Nicolae Robu o consideră una dintre realizările primului său an de mandat.
Robu: Ma pot uita in ochii fiecarui timisorean
Primarul Nicolae Robu şi-a prezentat marţi bilanţul primului an de mandat. Sunt numai 80 de realizări, deși edilul susține că ar fi putut trece mult mai multe. În ceea ce privește promisiunea cu asfaltarea gropilor, Robu spune că acestea apar tot timpul, așa că proiectul trebuie să aibă… continuitate. Cât despre Poli, echipa a apărut pentru că Timișoara nu putea sta fără fotbal de ligă superioară.
Cele 80 de minuni ale primarului Nicolae Robu
Primarul Nicolae Robu se mândrește cu nu mai puțin de 80 de realizări în primul an de mandat. Le-a postat pe toate pe Facebook și și-a invitat prietenii să voteze. Vi le prezentăm și noi, cu tot cu adnotările edilului șef.
Pasajul Michelangelo are ruta ocolitoare si… poluatoare
Ruta ocolitoare pentru zona Michelangelo a fost finalizată acum trei săptămâni, după mai multe luni de muncă. Au rămas în urmă munți de pământ, care nu par să deranjeze autoritățile, preocupate, măcar declarativ, de reducerea poluării din oraș. Acum, orice adiere de vânt ridică nori de praf în zonă.
Robu isi face bilantul: in martie erau „samsari”, acum se lauda ca sprijina artistii
Se pregătește să-și prezinte bilanțul la un an de mandat și și-a postat pe Facebook nu mai puțin de 80 de realizări, de la aducerea de animale la Zoo, la organizarea cu cel mai mare succes din istorie a Zilei Timișoarei. Primarul Nicolae Robu pare însă să aibă memorie scurtă și trece cu vederea felul în care își schimbă opiniile de la o lună la alta.
Primaria din „cea mai bogata localitate din Romania” isi bate joc de localnici
Victor Malac, primarul din Dumbrăviţa, face legea după bunul său plac în comuna pe care o conduce de un an. Deși stau în „cea mai bogată localitate din România”, unii dumbrăvițeni n-au parte de liniștea și aerul curat pe care și le doreau când s-au mutat din oraș. Primăria îi poluează la greu, pentru că-și ține lângă casele lor utilajele grele și materialele de construcții.
Timisoara ar putea avea case-container, ca la Constanta
După palmieri, Timișoara mai „importă” o idee de la Constanța. Locuinţele sociale din orașul de pe Bega ar putea arăta exact ca acelea de la malul mării. Viceprimarul Traian Stoia spune că a primit de la Primăria Constanţa întreaga documentaţie pentru locuințele modulare.
Stoia aduna ofertele pentru terasele din parcuri
Cu cât mai multe oferte, cu atât se va organiza mai repede licitația. Este vorba despre terasele din parcuri, un proiect susținut intens de viceprimarul Traian Stoia. Aceasta a declarat că au apărut deja primele trei propuneri de amenajare a spațiilor. Una dintre terase ar putea fi deschisă în zona statuii lui Corneliu Coposu.
Modificari in orarul RATT
Timișorenii vor aștepta mai mult în stațiile RATT. De la începutul săptămânii viitoare, mijloacele de transport în comun vor circula după programul de vacanță.
Stoia: Patru piete din Timisoara nu au autorizatii
Patru pieţe din Timișoara funcţionează fără autorizaţii. Este vorba de pieţele Doina, Dacia, Mehala şi Bălcescu, unde Piețe SA ar trebui să se amendeze singură! Cel puțin așa susține viceprimarul Traian Stoia.