Plecarea intempestivă a lui Ioan Coriolan Gârboni din fruntea Filarmonicii Banatul a umplut internetul de tot felul de reacţii. A fost şi multă, foarte multă jale, dar s-au auzit şi dopuri de şampanie. Multe lacrimi, dar şi multe chiote. De altfel, aşa a fost şi perioada pe care Gârboni a petrecut-o în fruntea acestei instituţii,…
Cine ne povestește viitorul? Primarul Fritz nu se laudă că n-are cu ce sau nu e în cultura lui să o facă?
Când i-a strecurat picătura de venin pe Facebook primarului Dominic Fritz, „partenerul” său de guvernare locală, Alin Nica, liderul consiliului județean a avut totuși substanță. Putea să-l întrebe dacă are casă în Timișoara, dacă avea serviciu până a ajunge la primărie, dacă e spion BND, dar nu, Alin Nica s-a arătat preocupat ce face primarul…
Antivacciniştii şi capra vecinului
Noul şlagăr fredonat în neştire de antivaccinişti în ultima perioadă este „Aria discriminării”. Vezi Doamne, în cazul în care se vor elimina unele restricţii pentru cei vaccinaţi, cei care refuză „cipul lui Bill Gates” ar fi discriminaţi. Sunt cam aceiaşi oameni care urlau că virusul nu există, care refuzau „botniţa”, perorând despre „drepturile şi libertăţile”…
Vaccinul românesc sau cine își bate joc de patriotul carpatin?
Profesorul Virgil Păunescu, coordonator al Centrului OncoGen din Timișoara și vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale din România, susține că a strigat primul „Evrika!”, iar Evrika i-a răspuns și ea cu tradiționalul ”Da, Virgile!”. Frumoasa descoperire ar fi venit la câteva luni după începerea pandemiei, când turcul de la BionTech se strofoca și el să…
Adânca tăcere a Mitropolitului Ioan Selejan în campania de vaccinare
La mai bine de un an de la debutul pandemiei de coronavirus, întregul mapamond se află în faţa unei noi imense provocări: vaccinarea. Sigur, nici România nu putea lipsi din acest concert mondial fără precedent, iar toate datele arată că nu ne-am abonat la ultimele locuri, aşa cum o tot facem în alte domenii. Dar…
Dominic Fritz nu trebuie să facă sute de poduri ca să fie un primar mai bun ca Nicolae Robu
Dacă trăiam și noi acum în frumoasa comună Bocsig, lângă Gurba, Șepreuș, Șicula, la est de Ineu, și amestecam cu hărnicie piparca, s-o ducă nanele la piață sub formă de boia, atunci sigur că aveam timp seara să gândim care primar a făcut mai multe proiecte, câte tone de beton a turnat el și în…
Parabola bogatului nemilostiv și-a cerșetorului neconstipat
Unii încercăm să fim mai buni în Săptămâna Mare. Vrem să recuperăm celelalte săptămâni ale anului și disperăm să fim mai buni. Cum facem asta? Fiecare după cum îl duce sufletul, timpul, buzunarul și capul. De cele mai multe ori marcăm acest bine, precum câinele cu teritoriul ce-l crede al lui. Așa și noi, facem…
Alin Nica, „băiatul bun” al politicii şi administraţiei locale
„Ce băiat bun e Nica ăsta!”. Am auzit de nenumărate ori această exclamaţie şi mă refer în general la oameni care n-au nicio treabă cu politica sau administraţia. Sigur, sunt destui care îl şi înjură, dar în general, în cele şase luni de la preluarea mandatului i s-a pus eticheta de „băiat fain”. În urmă…
Ura și la gară! Liberalii și progresiștii nu se trag de șireturi, că doar n-au guvernat împreună
Te poți lupta politic până la epuizare, tu, liberal cu tine, userist, dacă ar fi de stabilit chestiuni de-o importanță colosală în viitorul țării, grinzi de rezistență ale guvernării, linii roșii ce nu pot fi depășite. E de înțeles să nu cedezi când e vorba de porunci din biblia democrației, dar să te cerți așa…
Vă place Fritz? În şase luni, pentru unii „Neamţu’ de la primărie”, pentru alţii “DoNimic”
Peste câteva zile, mai exact pe 30 aprilie, se împlinesc exact şase luni de la învestirea lui Dominic Fritz în funcţia de primar al Timişoarei. O jumătate de an înseamnă totuşi o bornă la care se poate face un prim bilanţ. E drept un bilanţ oarecum pervertit având în vedere perioada de pandemie pe care…
Problemă de-a IX-a: Dacă Drulă luptă cu mafia la Transporturi, ce se cheamă că făcea Bode?
Așa se-ntâmplă când îl lauzi pe Cătălin Drulă că luptă cu mafia din metrou, mafia din trenuri, de pe și sub poduri, mafia autostrăzilor, mafia tunelurilor cu urși și birourile politice aferente acestora în diverse partide. Dar nu că-l lăudăm noi, bănuiți de un userism feroce irațional și iresponsabil la debanat.ro, dar îl laudă Vasile…
“Batacanda” vaccinării. Am văzut din nou spiritul Timişoarei
Nu întotdeauna mult clamatul “spirit al Timişoarei” chiar trăieşte printre noi. Nu tot timpul avem puterea să spunem cu mâna pe inimă că suntem mândri fiindcă suntem timişoreni. Fiindcă nu poţi vorbi de un “spirit al Timişoarei” atunci când nişte indivizi merg noaptea la casa primarului ca să urle ca nişte descreieraţi: “Afară cu Fritz…
Horror. Cifre care ne lasă să bănuim cum ar fi gestionat PSD-ul pandemia
Apropos de campania de vaccinare. Ea n-a început prost, ca aproape orice lucru pornit în România. Doar că legile naturii nu pot fi încălcate precum legile date de parlament. Astfel, așa cum nu ne putem împotrivi principiilor lui Newton, la fel nu putem sta de-a curmezișul la legea pieței libere. Ai clienți, n-ai doze, nu…
Tombole, tigăi, mici şi bere. De ce nu împrumută guvernanţii reţetele electorale în campania de vaccinare?
Ieri, campania de vaccinare din România a atins un nedorit punct critic. Respectiv, numărul de persoane aflate pe listele de aşteptare a fost mai mic decât locurile libere. Şi nu este o veste chiar neaşteptată, fiindcă trendul e clar de ceva timp, apetitul românilor pentru vaccinare fiind tot mai mic pe zi ce trece. Cu…
Am visat că Dan Alexa a retrogradat Dinamo
Profesorul Dan Alexa, manager al clubului de fotbal ASU Politehnica face un joc periculos. Meci catastrofal in ultima etapă de campionat la Chiajna, apoi egal la Călărași, ciuca bătăilor din playoff, apoi două înfrângeri cu momente bune și finaluri jenante în partidele cu Craiova și Rapid. Credeți că atâta poate profesorul? Nici vorbă, dar totul…
Qui prodest?
Ce e mult, e mult. Oricât s-ar crede Vlad Voiculescu de nedreptăţit pentru demiterea sa de la Ministerul Sănătăţii, ar cam fi momentul să termine cu declaraţiile dure la adresa guvernului din care a făcut parte până de curând. La fel şi colegii săi de partid. Războiul declaraţiilor din ultima perioadă riscă depăşească în orice…
Alin Nica, pe urmele lui Mihăiţă Pleşan? Acelaşi stadion, două declaraţii contradictorii
Vă mai amintiţi de Mihăiţă Pleşan, fotbalistul unui singur meci, e drept cu Germania, dar amical? A trecut şi pe la Poli, ocazie cu care şi-a amintit că este născut în Banat, la Moldova Nouă. Aşa că a povestit că este „polist” de mic copil. Dar a fost şi la Dinamo, acolo unde a povestit…
Useriști-plus și plus-useriste, nimeni n-a zis că va fi ușor!
Ce avem? Avem un guvern de coaliție format dintr-un partid liberal ce se dorește conservator în toate, ancorat în tradiții populare și religioase de dragul electoratului, dar și în alte obiceiuri de viață venite din balcanismul nostru politic. Mai avem un partid de centru acuzat că ar fi progresist, dar ce nu este progresist într-o…
Acel moment Kodak! Ziua în care Florin Cîţu a fost eroul cavernelor
Două agitatoare isterice venite din lupanarele mahalalei îl iau pur şi simplu la bătaie pe un tânăr (unii spun consilier al deja fostului ministru Vlad Voiculescu), care aduna gunoaiele lăsate de cele două. Totul se întâmpla în faţa Ministerului Sănătăţii, puţin după ce Florin Cîţu l-a demis pe Vlad Voiculescu. Este poate una din imaginile…
Multă sănătate, domnule Voiculescu!
Deși nu mă întreabă nimeni, voi „vota” pentru menținerea lui Vlad Voiculescu ca ministru al Sănătății. Fără să știu cât de priceput este politicianul „Plus” în problemele medicale apărute într-o țară dezastru cum este România, cât de meșter este dumnealui în managementul Sănătății și fără să fi auzit nimic din viziunea dumnealui în dezvoltarea acestui…