Gata, am votat și omul a ajuns din nou președinte. N-a fost nici măcar o opțiune normală, cum își dorește șeful statului să-i fie România. Votul multora dintre noi a fost un act de igienă civică. Nu e normal să ai de ales între candidatul unui partid normal și candidatul unui grup infracțional organizat. Normal…
Revelaţia de la miezul nopţii. Mihai Ritivoiu, seara lângă Dăncilă, dimineaţa cel mai aspru critic
Seara de duminică îl surprindea pe consilierul judeţean Mihai Ritivoiu printre puţinii lideri ai PSD Timiş care mai aşteptau o minune în sediul organizaţiei. Stătea chiar în spatele preşedintelui PSD Timiş, Călin Dobra. PSD încă nu era un partid de tot rahatul. Dar dacă… Doar se mai întâmplă minuni şi “proasta noastră” ajunge preşedinte. Ce contează că ne va face de ruşine în toată lumea!?
Relaxați, cercetătorii PSD au ajuns la concluzia că prostia nu doare
Mai nou, prostia la PSD nu e o chestiune de electorat. Din 1989 încoace tot auzim de asocieri frugale sau mai savante între pesedism, pedeserism, fesenism și prostie. Discuția se putea purta ori grosolan, cu cuvinte tari și adresate la modul „PSD e votat de proști”, ori în analize mai elegante logic sau semantic, din…
Şi scorul contează!
După două săptămâni de campanie, la fel de anostă precum cea dinaintea primului tur de scrutin, dacă excludem derapajele PRM-iste ale Olguţei Vasilescu şi valul de minciuni deversat de PSD, duminică va avea loc marea finală pentru Palatul Cotroceni. Pentru prima dată după anul 2000, când în turul doi al alegerilor prezidenţiale, se confruntau Ion Iliescu şi Vadim Tudor, şi de această dată câştigătorul este deja cunoscut.
Timișoara, acest Caracal al lumii civilizate. Cum ni se atrofiază inteligența în sistemul de stat
Când Raed Arafat făcea minuni prin organizarea unui ONG care să revoluționeze reacția în situațiile de urgență eram cât pe ce să-l punem cu forța președinte al României. Unii au fost în prag de revoluție când politicul voia să-l mazilească pe ctitorul SMURD, ba chiar imediat au căzut și guverne. Am stat liniștiți o vreme.…
„Teleorman Analytica” – strategia de campanie a PSD
Trei mari linii directoare a avut strategia electorală a PSD pentru… realegerea lui Klaus Iohannis preşedinte. Mă refer în special la ultimele zile, după primul tur de scrutin. O direcţie ar fi autovictimizarea candidatului PSD, în special pentru că e „femeie luptătoare”, care se bate cu şapte bărbaţi deodată, mai ceva ca şi „Croitoraşul cel viteaz”. Nu contează acum că Viorica Dăncilă nu este prima femeie din politica românească, însă e prima căreia i s-a pus eticheta de mai slabă de minte.
Drumul USR spre putere trece și prin gropile de la țară
Mulți s-au grăbit să cânte prohodul USR-ului după ce candidatul Dan Barna a obținut un rezultat sub așteptări la prezidențiale. Au început șușoteli cum că USR a fost o gogoașă umflată, că lumea s-a lămurit și cu ei, că toți sunt la fel de incapabili sau de hoți și că lumea rămâne la tradiție. Da,…
Florin Cîţu l-a descoperit pe “Al Capone”. Problema e că “Al Capone” l-a neutralizat pe “Eliot Ness”
Interesantă conferinţa de presă de joi a noului ministru al Finanţelor, Florin Cîţu. Nu că multe dintre datele prezentate de el nu erau previzibile. Doar s-a tot vorbit în ultimii ani de modul în care guvernele PSD au devalizat bugetul României, precum devalizau gangsterii băncile în Vestul sălbatic. Interesant este modul în care Cîţu a descrie acest atac la banii românilor. Respectiv, pe modelul grobian al unor patroni care ţin două registre contabile.
România e grav bolnavă. Cine ne eliberează concediul medical?
Când premierul Lajos Orban prelua guvernarea de la Viorica Dăncilă, a apărut știrea că de la vârful PSD s-a dat comanda de jihad absolut, că prefecții și subprefecții îmbracă în teritoriu vestele explozive și se aruncă sub autobuzele cu alegători la scrutinul prezidențial ce se apropia. Nu luați cuvânt cu cuvânt, dar nici nu exagerez…
Curat bizar! Nouă mii de timişeni au vrut să-l facă pe Dan Voiculescu mai bogat cu 10 milioane de dolari!
În sfârşit, PNL a câştigat alegerile în Timiş, judeţ eminamente liberal. Atenţie, nu PNL-ist! Şi asta după ce a fost ciuca bătăilor la ultimele scrutinuri, fie în faţa PSD, fie în faţa USR-PLUS. Cât se datorează această victorie genialei conduceri a lui Nicolae Robu şi cât candidatului Klaus Iohannis, nu cred că e o mare necunoscută.
Cronica unei bătălii pierdute, în care USR nu trebuia să intre
Indiscutabil, Dan Barna şi USR-PLUS sunt marii perdanţi ai alegerilor de duminică. E drept, asta şi fiindcă exista un orizont de aşteptare foarte mare. Poate mult prea mare şi nerealist, având în vedere unele gafe făcute de Barna şi USR în ultima perioadă. În fapt, principala greşeală a USR-PLUS în cazul acestor alegeri a fost chiar… participarea la ele.
Să nu-l mâniem pe Dumnezeu!
Câtă nemulțumire pe alegătorul român! I-ai dat la europarlamentare o lecție anti-PSD și pro-Justiție, foarte bine, cât să prindă gustul și să vrea mai mult. Prezidențialele le-a întâmpinat pe un nivel de așteptare mare. Se profețea că PSD-ul, dușmanul identificat al modernizării României, va ocupa locul patru chiar, după doi reformiști și un saltimbanc naționalist.…
Gheorghe Ciuhandu și alți trei timișoreni, singurii finanțatori ai marii Poli?
Idee e să nu judecăm sentințele unor curți de justiție în funcție de cum ne convine nouă. Nu asta e poanta, să condamnăm corupția lui Liviu Dragnea și a șmecherilor PSD, iar neregulile lui Gheorghe Ciuhandu, dacă or fi, să le lăsam să treacă duios ca o cauză nobilă. Nu poți cere sugrumat de indignare…
În căutarea DNA-ului pierdut. Proritate a Guvernului Orban
Numirea Guvernului Orban este doar o etapă din lungul drum al revenirii României la civilizaţie, la matca europeană. Un drum început la alegerile şi referedumul din 26 mai, când românii au trântit la vot partidul-stat PSD. Se poate chiar spune că totul a început şi mai demult, în iarna lui 2017, când sute de mii de români au ieşit în stradă împotriva Ordonanţei 13 date de Guvernul Grindeanu.
Nicolae Robu nu-l înghite deloc, dar deloc, pe gânditorul Confucius
Oricât de democrat ar fi omul ajuns pe o funcție aleasă de demnitate publică, indiferent din ce partid istoric și cu șteif ar fi el, alegerile de reconfirmare în funcție sunt întotdeauna deranjante. Nimeni n-o să zică așa ceva, dar candidatul aflat în funcție ar fi în mod evident mult mai fericit ca regulile să-l…
Tot narcisist rămâne. Când Robu vrea să fie felicitat pentru cadoul otrăvit primit de la viitoarea şomeră Dăncilă
Ce val uriaş de bucurie s-a produs în PNL Timiş, vineri, după ce încă premierul Viorica Dăncilă a anunţat că locaţia potrivită pentru sala polivalentă este cea de lângă stadion, pe care a mizat şi primarul Nicolae Robu. Primar care n-a ezitat să exulte imediat după anunţ, afirmând că este extrem de bucuros şi mai lipsea puţin să-i ridice o odă Vioricăi. Ulterior, înfundându-se în ridicol, printr-o altă postare, Robu a cerşit felicitări de la timişoreni pentru această „realizare”.
Să nu ziceți că nu v-a zis Călin: apocalipsa după Viorica
Bun și inimos cum îl știm, Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, a avertizat locuitorii județului Timiș că prin plecarea Vioricăi Dăncilă din fruntea guvernului și învestirea Executivului Orban (hopa, acuma are șanse?; parcă era exclus, ziceați până acum, voi, pesediștii) Timișul va avea de suferit prin efectele nefaste aduse proiectelor locale de aceste schimbări…
Când vezi “Molier”-ul din ochii altuia, dar nu şi “Tela Viv”-ul şi “Letiţia” din proprii ochi
Zilele trecute, Timişoara a fost pusă din nou pe harta băşcăliei din România, după ce o angajată a Teatrului German ar fi cerut adresa de mail a lui Moliere. Povestea a fost făcută publică de timişoreanul Ion Ardeal Ieremia, secretar de stat în Ministerul Culturii. Ţinta este de fapt primarul Nicolae Robu şi modul “meritocratic” prin care numeşte tot felul de oameni în poziţii cheie, în cauză fiind vorba de directorul Teatrului German.
S-au obrăznicit: parcările din centrul Timișoarei vor și ele un primar inteligent!
Auzind că primarul Nicolae Robu și-ar dori foarte mult o parcare inteligentă, chiar Smart, în centrul Timișoarei, parcările din centrul Timișoarei au decis unanim că și ele și-ar dori un primar inteligent. Dar cum parcări în centrul Timișoarei nu prea există în portofoliul de realizări al liberalului Robu, povestea este, firește, una fantezistă, iar dorința…
Polivalenta cu două „moaşe”, Lae Goleadorul şi Vasilica Biciclista, riscă să rămână o eternă făgăduinţă
Ocupat să fie ridicol până la capăt, trasformând violenţii interlopi ai Timişoarei în sportivi de performnaţă care mai trag uneori pe nas, iar pe amicul Ionuţ Nasleu în atlet care n-a găsit o altă sală de box, decât cea frecventată de clanul Boncu, primarul Nicolae Robu a cam uitat de alte lucruri. Cum ar fi, de exemplu, Sala Polivalentă de 16.000 de locuri, obiectiv promis cu multă solemnitate încă din 2012.