Ziaristu’ de terasă articole

PNTCD Timis se muta la garsoniera

PNTCD Timis se muta la garsoniera

Nu că până acum nu ar fi intrat toți țărăniștii timișeni într-o garsonieră, dar poate nu aveau o anumită stare de confort. Pe care însă o aveau într-un apartament cu două camere nedecomandat. După mazilirea lui Adrian Orza, se vor simți în largul lor și într-o garsonieră. Chiar și confort II

Sa radem cu/de oamenii lui Felix din Timis

Poate unii nu știu (nu că ar fi foarte important) că există în România un Partid Conservator. Un partid gen balama, fără doctrină, program, principii și alte fițe de acest gen, singurul plan fiind de-a guverna tot timpul. Nu contează cu cine, „soluție imorală” te numești. De fapt, simbolul partidului este o balanță, în care probabil se regăsesc un ciolan pe un taler, cașcaval pe celălalt. Și dacă tot e partid, normal că PC are și filiale în teritoriu, inclusiv în Timiș.

Poveste cu gaze de sist, lobbysti si „eco-guristi”

Guvernul lui „Victor Porcu” (ca să împrumut o licență de la protestatarii din Piața Operei) a dat primele acorduri pentru exploatarea gazelor de șist. Atenție, e vorba de exploatare, nu doar explorare, așa cum s-a făcut până acum. Dacă explorarea înseamnă mai mult muncă de cercetare, exploatarea dă liber la extragerea gazelor de șist, țițeiului și ce naiba s-o mai găsi în subsol.

Ramane cum a stabilit Stoia? Sanda Grebla conduce primaria?

Așadar, Traian Stoia nu mai retractează niciun cuvânt din ce a spus despre primarul Nicolae Robu. Rămâne exact așa cum a stabilit inițial, nu după întâlnirea de la vârful USL, când s-au luat niște măsuri pentru încetarea gâlcevii dintre primarul liberal și „vicele” PSD-ist. Or, primul punct al protocolului de împăcare a fost ca Stoia să retracteze, printr-un comunicat de presă, „în termeni neambigui”, toate afirmațiile denigratoare la adresa primarului.

Dupa ANI, Stoia si PSD, Robu are probleme si in propriul partid

Habar n-am de unde își culege Daniel Funeriu date privind scena politică timișoreană. Dar unele informații pe care le-a vehiculat recent fostul ministru al Educației sunt identice cu cele ajunse și la urechea „ziaristului de terasă”. Și nu de azi, de ieri, ci de mai mult timp. Printre acestea se numără și cea privind un blat al unei bune părți din PNL Timiș în cazul în care se va declanșa un conflict între primarul Nicolae Robu și PSD.

Ce talent mai avem sa ne pi…m contra vantului!

După 16 ani care au părut o veșnicie, Mitică Dragomir a fost schimbat din fruntea unei ligi care deja se confunda cu numele său. Din 18 voturi, Mitică a strâns doar șapte, culmea unul venind de la ACS Poli Timișoara. Așadar, Timișoara, care se dorea un fel de port-drapel al curățeniei în fotbal, a votat pentru continuitate.

Mos Stoia, imbalsamat la Felix TV

Așa-zisa televiziune a turnătorului Felix a fost din nou scena unei mistificări de zile mari. Un lucru obișnuit de altfel, în studiourile Varanului, acolo unde un om cât se poate de viu care l-a denunțat pe Liviu Dragnea la DNA a fost omorât și îngropat, unde Patapievici și Mihăieș sunt transformați în rechini imobiliari pentru că au luat cumpărat câte un metru pătrat de teren la Roșia Montană.

TSD egal Tineretul Sex and Drugs? (Fara rock and roll, merg si manelele)

Vă mai amintiți de Lobonea Heroină? Era mare boss la Tineretul Social Democrat Lugoj. Asta în timpul liber! Fiindcă altfel se ocupa cu trafic de droguri, îndeletnicire de unde i-a și venit supranumele de „Heroină”. Se întâmpla în urmă cu un deceniu, în perioada în care PSD tăia și spânzura cum voia mușchii lui de partid-stat.

Ionut Nasleu, „liderul liberalilor timiseni”, s-a apucat de K1 si s-a mutat cu partidul la Bucuresti

Demis de premierul Victor Ponta din funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), din motive rămase neelucidate, liberalul Ionuț Nasleu nu s-a grăbit să revină în Timișoara. Probabil, fiindcă, așa cum o recunoaște chiar el, foștii săi apropiați îl ocolesc acum, iar ascensiunea politică, ce părea fulminantă la un moment dat, s-a dus pe apa sâmbetei.

N-a fost soc, a fost noroc!

Așadar, după șase meciuri fără victorie, ACS Poli a învins la U Cluj, cea mai necăjită echipă din campionat. A fost și primul meci cu Aurel Șunda pe banca tehnică. În momentul în care s-a decis schimbarea lui Vali Velcea, cuvântul de ordine a fost că echipa are nevoie de un „șoc” pentru a-și reveni. Dacă rezultatul cu probabil cea mai slabă echipă a Ligii I a fost pozitiv, nu același lucru se poate spune despre joc.

Cat costa onoarea „nereperata” a lui Ionut Nasleu? Fix 100.000 de euro negociabil

Pentru cei mai mulți oameni, fie ei și politicieni, propria onoare nu are preț. Este neprețuită. Dacă ajung totuși într-un proces, considerând că onoarea le-a fost știrbită, solicită simbolic un leu. Tocmai fiindcă nu pot să-și evalueze propria onoare. Fostul senator PRM Ionuț Nasleu, aciuat momentan în PNL, și-a calculat însă cât valorează onoarea sa. Fix 100.000 de euro inclus TVA, negociabil. Probabil că renunță la o parte din bani, dacă plata se face cu banii jos (ca la politicieni, ca să nu zic altcumva).

Mercurial la Antifrauda: 10.000 de euro scaunul de inspector

Sâmbătă, la București, se va desfășura un mare concurs pentru ocuparea funcțiilor în nou înființata Direcție Generală Antifraudă. Cum ar veni, o structură care are menirea să se ia de gât cu toți evazioniștii, infractorii cu gulere albe, dar și cu corupții din sistem. De altfel, premierul Victor Viorel Ponta a numit nouă structură drept un „DNA al Fiscului”.

Cum era sa ajunga Mos Stoia primar – planul secret al fratilor Cristescu

Nu puține au fost locurile din oraș (unele cabinete din PSD Timiș, cotloane din primărie, camere din PDL, saloane de la Hotel Timișoara, unele firme etc.) unde marți, 1 octombrie, șampania stătea la rece și trebuia numai desfăcută. N-a fost să fie așa, iar dacă totuși au sărit dopurile în aer, s-a băut doar de amar. Dar ce trebuia să fie sărbătorit?

Atentionare pentru „vicele” Stoia: un batranel care-i seamana a vrut sa dea un tun imobiliar!

Foarte grijuliu – cel puțin declarativ – cu patrimoniul Timișoarei, viceprimarul PSD Train Stoia ne-a obișnuit deja să descopere aproape săptămânal câte un șmen imobiliar pe spatele primăriei. De aici n-a fost decât un pas pentru ca Stoia să fie declarat, de unele publicații, drept cel mai aprig apărător din istorie al bunurilor primăriei. Ce mai, un „atlet” al patrimoniului Timișoarei! Un războinic al luminii timișorenilor!

Ben-Oni Ardelean vrea scaunul de primar al lui Nicolae Robu

De fiecare dată când se apropie un nou termen în procesul pe care primarul Nicolae Robu îl are cu Agenția Națională de Integritate (ANI), în sediile de partid din Timișoara izbucnește o adevărată efervescență. O decizie a instanței este așteptată pentru marți, 1 octombrie.

Dupa Poli – Viitorul, o singura intrebare: la ce se pricepe Furtado ala?

ACS Poli a făcut vineri de departe cel mai slab joc din acest sezon, în fața Viitorului Constanța. Un meci nul din toate punctele de vedere, după trei eșecuri consecutive. Dincolo de meciul extrem de anost practicat de timișoreni, cu un punct norocos scos datorită Nuno Claro, o altă chestiune a fost extrem de frapantă. Și anume, tipul acela de-l cheamă Furtado, care l-a înlocuit pe golgeterul Szekely. Un individ înalt, închis la culoare (nu zic negru, să nu fiu acuzat de discriminare), împiedicat până la Dumnezeu și înapoi.

Cum am ratat dolarii lui George Soros sau cum a inlocuit o parte a presei minerii din 90’

Cum stăteam eu la o terasă zilele trecute, iată că primesc un telefon. Număr necunoscut. „Alo, ziaristul de terasă?”, se aude de la capătul celălalt, într-o engleză pocită de un puternic accent unguresc, dar și nițică tușă ebraică. (Ce mai combinație, dintre un ungur care ne vrea Ardealul și un sionist care vrea întreaga lume!).

De ce m-as duce la mitingurile Rosia Montana

Spre deosebire de prietenul și colegul de pagină Eugen Sasu, eu m-aș duce la mitingurile de protest la adresa proiectului minier de la Roșia Montană. N-o fac însă din principiu, nemaimaparticipând la proteste de la începutul anilor 90, când strigam ca un zălud “Jos Iliescu! Jos FSN!”. Am mai fost de atunci în stradă doar

Nicolae Robu Chis Culita

Directorul din primarie Culita Chis intra puternic in afaceri

Ca să nu rămână mai prejos decât fratele său, mare om de afaceri cu legături indirecte cu bugetul municipalității, vajnicul director din Primăria Timișoara Culiță Chiș se pregătește intens pentru a-și face un debut spectaculos în tulmultoasa lume a business-ului.

Top