Poveste cu gaze de sist, lobbysti si „eco-guristi”

Guvernul lui „Victor Porcu” (ca să împrumut o licență de la protestatarii din Piața Operei) a dat primele acorduri pentru exploatarea gazelor de șist. Atenție, e vorba de exploatare, nu doar explorare, așa cum s-a făcut până acum. Dacă explorarea înseamnă mai mult muncă de cercetare, exploatarea dă liber la extragerea gazelor de șist, țițeiului și ce naiba s-o mai găsi în subsol. Din trei localități unde s-a dat undă verde, două sunt din Timiș: Periam și Biled. Ca nu cumva tot neavenitul să-și bage nasul prin acordurile semnate cu compania canadiană East West Petroleum Corporation, guvernul a clasat anexele hotărârilor  în cauză. Secrete de stat, ce mai!

Sincer vorbind, nu mi-am făcut o părere exactă asupra gazelor de șist. Dacă în cazul Roșia Montană m-am lămurit că e vorba de un un tun din care urma să profite o mână de oameni, în acest caz, lucrurile sunt mult mai complexe. E tentant să spui că orice face guvernul USL e prost și pe bani. Dar s-ar putea să nu fie așa. Pe deoparte, e fără tăgadă faptul că lucrările vor avea efecte negative asupra mediului. Dacă însă e adevărat că am câștiga autonomie energetică față de Maica Rusia, parcă n-ar fi chiar așa nasol și s-ar putea echilibra pierderile ecologice cu câștigurile economice. Fiindcă nu există date care să lămurească aceste aspecte, guvernul fiind extrem de secretos, nu-mi pot da cu părerea de-o fi bine, de-o fi rău.

Distractivă e însă o altă latură a poveștii gazelor de șist. Una extrem de amuzantă dacă o privești din afară. Nu de pe terasă, că s-a făcut frig, ci din alte locuri unde se tot vorbește despre acest subiect. Și mă opresc doar la Timiș și Timișoara. Unde, la fel ca în întreaga țară, există grupuri și grupulețe (să le zic de interese?) care se împotrivesc afacerii cu gazele de șist. Nu mă refer la protestarii din piață, animați de cele mai bune intenții. Și care au identificat exact vinovatul pentu secretomania din jurul afacerii: un anume „Victor Porcu’”. Nu, e vorba de câteva personaje destul de bazate, cele mai multe din zona PSD, obișnuite în a vămui sau intermedia afaceri care se învârt în județ. Să le zicem „lobby-ști”! Și cărora le pasă de problemele ecologice exact cât îi pasă unui porc, înainte de Crăciun, de Teoria Relativității.

Le pasă însă de faptul că la mijloc se anunță un purcoi de bani cât China (că tot e la modă să te dai sinofil). Or, de această dată, se pare că au fost săriți din schemă. Investitorii nu și-au mai bătut capul să împartă în dreapta și stânga, mulțumindu-se să-și rezolve treburile la guvern, la nivelul vârfului județului și direct, pe primari. De unde mare tristețe, mai ales că e vorba de atâția bani. Fiindcă nu e bine să te pui rău cu „Guvernul lu’ Porcu’”, personajele în cauză se fac că nu văd buba cea mare, așa cum o fac cei din piață. Astfel că vinovat pentru exploatarea/explorarea gazelor de șist,â nu este cabinetul lui Pinocchio, ci alții și altele și, în special, investitorii care nu sar cu banu’! Ca să nu mai vorbesc de invidia că unii s-au văzut cu sacii în căruță, iar gura lor încă mai așteaptă să mănânce ceva. Curat ecologic, nene Iancule!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

tana a spus: (noiembrie 26th, 2013 at 22:34 )

SC Ciocolata nazista SRL ofera la pret avantajos: ciocolata ,masti de gaze cu filtre expirate ,filtre de apa sfintita ,dopuri de urechi folosite ,cruci cu doua miini ,bocitoare si un sobor de preoti din import.

Ioan Savu a spus: (noiembrie 26th, 2013 at 23:36 )

Mai multe prostii spuneti, fara suparare.

„Efecte ecologice compensate de cele economice”:

– multi oameni, sate intregi, vor pierde avutia, micile ferme, micile afaceri, casele. Din ce naiba si unde vor trai?

– Legea e ambigua, corporatiile fac ce vor, nu exista legi clare privind compensatiile.

– Efectele „ecologice” pot fi: imbolnavirea, lipsa de apa si aer curate. Si asta foarte repede. Te poate afecta rapid si pe tine. Pana te judeci cu corporatia….trec ani de zile si vei muri de boala.

Independenta de rusi? Citeste presa !! Compania aia canadiana a vandut dreptul de exploatare la Nis, care l-a dat la Gazprom. Pai daca rusii extrag gazele de sist, cum naiba va fi independenta? Oricum, statul va trebui sa cumpere gazele la pretul pietei de la cele 25 de corporatii care-l vor exploata in Romania.

– Ce faci tu ziaristule daca Timisoara va fi afectata? Unde se duc sutele de mii de oameni? Ne omoara pe toti? Unde ne mutam? La ce noi locuri de munca?

Alf Bonzi a spus: (decembrie 2nd, 2013 at 00:11 )

Prim-ministrul a afirmat ca Romania nu are cui sa vanda 5% din productia de energie electrica si gaze naturale. Pai daca avem excedent de energie electrica si gaze naturale, de ce naiba nu scad preturile, din contra ele cresc? De ce este blestemata aceasta tara sa aiba presedinte si guverne care manifesta ura fata de populatie ? Dupa ce fostele fabrici au ajuns ruine, mafiotii punand mana pe terenuri, lasand fara locuri de munca milioane de oameni, acum atenteaza la proprietatile oamenilor si la sanatatea lor. Cum sa nu ajungi sa crezi in teoria conspiratiei privitoare la guvernul mondial si la reducerea nr.de locuitori de pe planeta. S-a dat aviz de EXPLOATARE la Baile Felix ! Ceea ce nu inteleg eu : cum de nu este in strada toata populatia din Oradea? De fapt vom vedea duminica viitoare cati vor fi in piata Operei , la protest. Cum de au reusit guvernantii, fosti si actuali, sa transforme atata populatie in zombi?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara

Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

ANAF

Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției

ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Realitatea Plus, postul patronat de infractorul Maricel Păcuraru, a prezentat luni seara mai multe fotografii în care Dominic Fritz apare lângă lideri PSD, sugestia fiind că şi preşedintele USR a fost la opulentul botez al lui Alfred Simonis. Aceleaşi fotografii le-a prezentat pe contul ei şi “jurnalista” Anca Alexandrescu, fostă candidată AUR la Primăria Capitalei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Manipulare ordinară la “televiziunea poporului”. S-a dat impresia că Dominic Fritz a fost la botezul lui Alfred Simonis
Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.