Sport articole

Liga 4. Se mai joacă doar pentru locul 3

Liga 4. Se mai joacă doar pentru locul 3

„Divizia D” a avut programată o nouă intermediară. Buziașul a fost condusă și a revenit ca o mare campioană la Peciu Nou, în timp ce Lugojul și-a asigurat locul secund. A fost etapa a 37-a din campionat, ceea ce înseamnă că în weekend se va trage cortina peste acest campionat. Singura miză înaintea rundei de

Bombă în Valea Domanului! Dumbrăvița promovează în Liga a II-a, lăsându-i în C pe Alexa și pe reșițeni

Dumbrăvița este campioana Vestului. Împotriva tuturor pronosticurilor, echipa de la Pădurea Verde promovează în liga secundă. După un sezon istoric. Câștigătoare în C8, echipa admirabilului Cosmin Stan a trecut în primul tur al barajului, de Deva, iar apoi în marea finală de Reșița, o echipă mult prea galonată, cu un buget de play-off liga secundă.

Victorie clară și în ultimul joc al sezonului regulat. Timișoara a reușit în două partide peste 200 de puncte

După 137-0 la Suceava, prim-divizionara de rugby SCM Timișoara s-a impus, tot în zonă, și la Gura Humorului, 86-6. În ciuda diferenței de scor, de această dată ambele echipe au participat la crearea unui spectacol rugbistic bun. În prezența unui public numeros și avid de rugby, Gura Humorului fiind o localitate cu tradiție în acest

Participare numeroasă la Cupa Masters la sprint

În weekend, s-a desfășurat Cupa Masters Timișoara Sprint, eveniment deschis tuturor iubitorilor de înot care au împlinit vârsta de 18 ani. Au participat înotători masters din România și Ungaria, înscriși individual sau afiliați celor 11 cluburi prezente. Competiția a avut loc la bazinul acoperit din zona Circumvalațiunii (6 culoare/25 m). Au fost acordate medalii competitorilor

Colegiul Naţional Pedagogic “Carmen Sylva” din Timişoara, campioană naţională la S-Rugby mixt nivel primar

În perioada 2-4 iunie 2022 a avut loc etapa naţională de S-Rugby mixt la nivelul învăţământului primar, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar şi găzduită de Clubul Sportiv Şcolar Bega din Timişoara. Activitatea a fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, beneficiind de sprijinul Federaţiei Române de Rugby, Direcţiei Judeţene pentru Sport

Zece jucători de la SCM Timișoara sunt chemați în teste pentru „Lupii București”

Selecționata „Lupii București” va intra într-un prim stagiu de pregătire în vederea participării la Rugby Europe Super Cup, competiția intercluburi a cărei a doua ediție va începe în luna septembrie. Staff-ul tehnic a selecționat un lot extins de 68 de sportivi, toți evoluând în campionatul intern. Printre cei aleși se găsesc actuali Stejari, dar mai

SCM Poli handbal

5 au plecat, 5 au venit! Schimbări de trupe la SCM Poli

Cinci jucători noi propune prim-divizionara de handbal masculin SCM Poli pentru noul sezon de Ligă Națională. Numele lor au fost anunțate astăzi, iar oficialii SCM Politehnica Timișoara apreciază că valoarea lotului va crește odată cu sosirea lor. Un portar, o extremă, un pivot și doi interi sunt pe lista sosirilor, iar în cazul a doi

SCM Timisoara rugby

Program bătut în cuie pentru rugbiştii bănăţeni: play-off, Cupa şi restanţă

Federația Română de Rugby a stabilit programul competițional pentru cea de-a doua jumătate a acestui an. Echipa bănăţeană și-a asigurat calificarea în play-off, chiar dacă mai are de disputat două meciuri din sezonul regulat, Grupa A, ambele în deplasare. Leii joacă sâmbătă, la ora 11,00, cu CSM Suceava, în etapa a VII-a, ultima a sezonului

Încă un baschetbalist timişorean sub tricolor

Baschetbalistul Robert Schipor a fost convocat la lotul național U20 al României. El se va afla mai mult de o lună sub tricolor, perioadă care include și participarea la Campionatul European U20 – Divizia B, din Georgia (14-25 iulie). Schipor se va prezenta la lot în 22 iunie. Pregătirea centralizată va avea loc la Craiova.

Invitație la o cursă de ținut minte. Vineri avem parte de Crosul Olimpic în Timișoara

Crosul Olimpic, acțiune din cadrul programului „Luna Olimpică”, va avea loc vineri 3 iunie de la ora 10 cu startul din Piața Unirii , plecare spre Piața Libertății – Piața Victoriei și retur. Fiecare participant va primi la înscriere în intervalul ora 9.00-9.45 câte un tricou personalizat cu însemnele olimpice, diverse materiale promoționale, iar la

Spectacol total în zona Dacia. Aproape 400 de copii rugbiști au fugit până la epuizare după buclucașul balon oval

Etapa a VI-a de minirugby, Regiunea Transilvania, a adunat peste 350 copii pe terenul CSS, dornici de a se distra, jucând rugby, pe o vreme ideală pentru sportul cu mingea ovală (ploaie și 15 grade în termometre). Au participat cluburile din Timișoara (Warriors și CSS Bega), din Câmpia Turzii / Turda, Sibiu, Oradea, două din

Șerban Horga, joc solid pentru naționala U15 a României

Juniorul Șerban Horga a fost convocat la naționala de juniori U15 a României pentru jocurile de la FIBA Youth Development Fund. Partidele tricolorilor au loc la Ploiești, într-un turneu la care mai participă Turcia, Bulgaria, Macedonia de Nord și Kosovo. Horga a fost al doilea marcator al României în partida câștigată cu Kosovo, 94-38. Șerban

Campionii! Buziaşul a câştigat (şi) matematic Liga a 4-a, cu trei etape înainte de final

Phoenix Buziaş a câştigat detaşat Liga a 4-a Timiş, având cu trei etape înainte de final un avans de 10 puncte faţă de locul 2, echipa din Parţa. Formaţia din Oraşul-staţiune se pregăteşte acum pentru barajul de promovare în Liga a 3-a, unde va întâlni într-o dublă manşă campioana judeţului Gorj, CSO Turceni. Meciul de

La Timișoara se deschide prima ediție a SportFest

În perioada 3 – 5 iunie 2022, Timișoara devine pentru trei zile capitala internațională a sportului! Inițiată și organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș la Centrul Regional de Afaceri, SportFest este prima ediție din vestul țării a unei manifestări dedicată sportului și vieții sănătoase. SportFest este un eveniment internațional care reunește producători

Top