Poli Timisoara articole

Florentiu Staicu, noul sef de la ACS Poli

În plină campanie de promovare a referendumului de duminică, Nicolae Robu şi Titu Bojin au avut timp să se gândească la o formulă de conducere a ACS Politehica Timişoara. Preşedintele consiliului director nu este nici Ioan Timofte, dar nici Ionel Bungău, două nume vehiculate în mai multe rânduri pentru acest post, ci Florenţiu Staicu, un profan într-ale fotbalului.

Janos Szekely vrea sa revina la Poli dupa zece ani

Valentin Velcea, Cosmin Petruescu şi Adrian Stoicov au fost impresionaţi de patru jucători dintre cei care au participat până acum la trialurile organizate de ACS Poli Timişoara. Cei trei antrenori sunt însă conştienţi că, pentru a avea şanse în lupta pentru promovare, au nevoie şi de jucători care nu dau probe, fiind recomandaţi de valoarea lor.

ACS Poli, oficial in alb-negru, nu in alb-violet?

Noua echipă a Timişoarei, care se doreşte continuatoarea de drept a echipei fondate în 1921, ar putea avea culorile oficiale alb şi negru. Este o veste care are toate şansele să incite și mai mult spiritele între suporterii timişoreni. Asta, în condițiile în care cei care nu aprobă noul proiect fotbalistic spun despre ACS Poli Timişoara că e doar un hibrid.

Joc-scoala intre ACS Recas si „lotul Velcea”

Suporterii timişoreni au ocazia să vadă sâmbătă, cu începere de la ora 10, pe stadionul „Dan Păltinişanu”, confruntarea dintre lotul de fotbalişti care se antgrenează de o săptămână la Timişoara sub comanda lui Vali Velcea şi lotul de jucători pregătiţi de Cosmin Petruescu, aceiaşi care au promovat cu ACS Recaş în Liga a II-a.

Poli a murit! Traiasca ACS Poli!

Documentul de constituire a noii echipe de fotbal ACS Poli a fost semnat, vineri, de preşedintele CJ Timiș, Titu Bojin, şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu. Înfiinţarea noii echipe a Timişoarei a fost consfinţită la notariat. CJ Timiș va aloca aproximativ jumătate din suma votată vineri de CL.

Marian Iancu s-a razgandit: vrea sa salveze Poli!

Tupeu fără margini al lui Marian Iancu! După ce a adus la sapă de lemn echipa fanion a Banatului, el a trântit, miercuri, pe site-ul oficial al clubului, un comunicat de-a râsu-plânsul. Iancu nu a uitat că a încasat sume colosale a căror destinaţie nu poate fi verificată și simte că e rost de alți bani, așa că vrea din nou să se bage în seamă cu autorităţile.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.