„Car’te la teatru”, mesaj pentru liceeni

Vineri, 19 noiembrie, are loc cea de-a treia ediţie a „Lecturilor Urbane” din Timişoara, dedicată elevilor de liceu. În parteneriat cu Teatrul Auăleu şi Scârţ Loc Lejer, echipa Lecturi Urbane invită elevii să urmărească şi o piesă de teatru. „Dragă Elena” se va juca la Scârţ Loc Lejer, pe strada Zoe nr. 1.

Evenimentul începe la ora 16, urmând ca voluntarii de la „Lecturi Urbane” să citească şi să discute cu elevii despre beneficiile lecturii. Spre seară se va face tranziţia către teatru. Cei care vor să se implice în această campanie pot dona cărţi în cutiile special amenajate la cele două librării Cărtureşti şi la sediul Publitim. Acţiunea continuă campania „Lecturi urbane pe malul Begăi”, care promovează lectura în spaţii neconvenţionale, cum sunt parcurile, pieţele publice, localurile sau mijloacele de transport în comun. „Elevii care vor participa la eveniment vor primi câte o carte, pe care o pot păstra sau o pot da mai departe, după ce o citesc, unei altei persoane interesate de lectură”, spune Cristina Puţan, membru în echipa „Lecturilor”.

„Lecturi Urbane” este un proiect început acum doi ani la Bucureşti, din iniţiativa Civika.ro, prima ediţie desfăşurându-se în metrou. „Am pornit de la o idee simplă. Petrecem foarte mult timp pe drum, iar lectura este una dintre cele mai inspirate activităţi. De ce să nu le unim şi să citim oriunde avem ocazia? În metrou, în troleu, în parc, stând la coadă sau aşteptând cafeaua”, explică Adrian Ciubotaru, unul dintre iniţiatorii proiectului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

ENEL
Enel

Cele mai citite articole


gauss-topografie-timisoara_728x90px

Administratie vezi arhiva Administratie

Radu Toanca

Direcția de Asistență Socială primește 1,43 milioane de lei în plus pentru salarii. Mai mulți consilieri contestă alocarea

Consilierii locali au votat, marți seara, realizarea unei rectificări bugetare, iar printre punctele incluse în rectificare a fost și unul referitor la alocarea suplimentară a unei sume de 1,43 de milioane de lei pentru Direcția de Asistență Socială. Deși acest punct a primit la vot aprobarea consilierilor locali, conducerea primăriei a fost acuzată pentru această...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Asistență Socială primește 1,43 milioane de lei în plus pentru salarii. Mai mulți consilieri contestă alocarea
Black Friday
Black Friday

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș cere lămurirea ”paternității” luptei pentru recuperarea patrimoniului Timișoarei, anunțată de primarul Fritz

Partidul Național Liberal, filiala Timiș, îl acuză pe actualul primar al Timișoarei, Dominic Fritz, că își arogă, din nou, meritele fostei administrații, acum legat de lupta pentru recuperarea a diferite proprietăți ale orașului de la ceea ce edilul-șef numește mafiile imobiliare. Într-un comunicat de presă, PNL Timiș cere ca Fritz să dea dovadă de transparență,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș cere lămurirea ”paternității” luptei pentru recuperarea patrimoniului Timișoarei, anunțată de primarul Fritz
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Nimic nou într-un clasic al campionatului de handbal. Minaur a bătut Poli

SCM Poli a jucat pe terenul vicecampioanei naționale, în ultima etapă din turul Ligii Naționale de handbal. Minaur Baia Mare s-a impus după ce echilibrul s-a păstrat mai mult de două treimi din durata partidei. Fără experimentații Marius Sadoveac (probleme musculare) și Cristian Fenici (afectat de o accidentare de mai lungă durată), alb-violeții au stat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nimic nou într-un clasic al campionatului de handbal. Minaur a bătut Poli
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Eveniment deosebit în arhitectură. Explorând legăturile dintre ritm și spațiu

Altfel de atelier. Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, în colaborare cu UPT Campus Creativ și FABER au organizat luni, 27 noiembrie 2023, la Clubul FAUT, un inedit atelier, coordonat de arhitecții Amalia Enache și Alex Călin și pianistul Andrei Irimia, prin care a propus o călătorie celor curioși să exploreze suprapunerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment deosebit în arhitectură. Explorând legăturile dintre ritm și spațiu
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Ultimul tronson din drumul expres Lugoj – Filiași a rămas fără proiectant. Licitația va fi reluată

Ultimul tronson din drumul expres Lugoj – Filiași, cel dintre Lugoj și Caransebeș, a rămas fără proiectant. Societatea care a câștigat contractul, o firmă turcească, nu a prezentat toate documentele necesare, ceea ce a dus la anularea contractului. Câștigătoare a licitației a fost declarată societatea Inpro Mühendİslİk Müşavİrlİk Anonİm Şirketi din Turcia. Respectiva societate nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul tronson din drumul expres Lugoj – Filiași a rămas fără proiectant. Licitația va fi reluată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consilierii locali au votat, marți seara, realizarea unei rectificări bugetare, iar printre punctele incluse în rectificare a fost și unul referitor la alocarea suplimentară a unei sume de 1,43 de milioane de lei pentru Direcția de Asistență Socială. Deși acest punct a primit la vot aprobarea consilierilor locali, conducerea primăriei a fost acuzată pentru această...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Asistență Socială primește 1,43 milioane de lei în plus pentru salarii. Mai mulți consilieri contestă alocarea
SCM Poli a jucat pe terenul vicecampioanei naționale, în ultima etapă din turul Ligii Naționale de handbal. Minaur Baia Mare s-a impus după ce echilibrul s-a păstrat mai mult de două treimi din durata partidei. Fără experimentații Marius Sadoveac (probleme musculare) și Cristian Fenici (afectat de o accidentare de mai lungă durată), alb-violeții au stat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nimic nou într-un clasic al campionatului de handbal. Minaur a bătut Poli
Altfel de atelier. Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, în colaborare cu UPT Campus Creativ și FABER au organizat luni, 27 noiembrie 2023, la Clubul FAUT, un inedit atelier, coordonat de arhitecții Amalia Enache și Alex Călin și pianistul Andrei Irimia, prin care a propus o călătorie celor curioși să exploreze suprapunerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment deosebit în arhitectură. Explorând legăturile dintre ritm și spațiu
Timișoara este pregătită pentru o experiență sonoră de neegalat. Pe 8 decembrie 2023, Paco Osuna își aduce apreciatul concept „NOWHERE”, asigurând o seară care va răsuna în zidurile istoriei muzicale a orașului Timișoara, Capitala Europeana a Culturii în 2023, la Complex Senator & EXPOVEST. Direct din inima Ibizei, legenda spaniolă, Paco Osuna aduce trei decenii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul NOWHERE by Paco Osuna – O Experiență Unică în Timișoara!
Epilogul etapei a 11-a din prima ligă la fustal s-a „scris” în Sala Constantin Jude, acolo unde CFR Timişoara, favorita partidei şi bronzul sezonului trecut întâlnea nou-promovata Mausoelul Mărăşeşti, echipă întărită cu jucători experimentaţi ca Mimi Stoica sau Al Ioani. După 40 de minute efectiv de futsal de bună calitate, CFR s-a impus cu 6-2...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără probleme! CFR Timişoara a învins clar Mausoleul Mărăşeşti
Veste bună venită din Japonia. Universitatea Politehnica Timișoara primește o nouă recunoaștere internațională prin realegerea profesorului Erwin-Christian Lovasz în funcția de Secretar General al Federaţiei Internaţionale de Promovare a Ştiinţei Mecanismelor şi a Maşinilor (IFToMM), la cel de-al XVI-lea Congres Internaţional de Ştiinţa Mecanismelor şi a Maşinilor, la Tokyo, Japonia. Federaţia Internaţională de Promovare a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă recunoaștere internațională importantă! UPT, reprezentată în conducerea IFToMM
Partidul Național Liberal, filiala Timiș, îl acuză pe actualul primar al Timișoarei, Dominic Fritz, că își arogă, din nou, meritele fostei administrații, acum legat de lupta pentru recuperarea a diferite proprietăți ale orașului de la ceea ce edilul-șef numește mafiile imobiliare. Într-un comunicat de presă, PNL Timiș cere ca Fritz să dea dovadă de transparență,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș cere lămurirea ”paternității” luptei pentru recuperarea patrimoniului Timișoarei, anunțată de primarul Fritz
Universitatea de Vest din Timişoara, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, a organizat cea de a noua ediție a Conferinței naționale „Cultura și educația azi”. Proiectul, finanțat de CJ Timiș prin Programul „TimCultura 2023”, s-a desfășurat în 25 noiembrie în format hibrid, cu participarea a 300 de invitați elevi, studenți, doctoranzi și cadre didactice din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a avut loc cea de a noua ediție a conferinței naționale Cultura și educația azi
La Timișoara, organizarea ceremoniilor militare și religioase prilejuite de celebrarea Zilei Naționale au intrat în linie dreaptă. Primăria Timișoara ne anunță că este implicată și ea în ceremoniile dedicate acestei zile. Comisia de Circulație a avizat traseul pe care se vor desfășura atât repetițiile, cât și parada militară pentru care sunt necesare restricționări temporare ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au stabilit detaliile organizatorice pentru parada de 1 Decembrie. Tehnica militară, prezentată în prealabil, la Mall
Top