Amenzi da, salarii ba!

Descălecarea lui Adrian Stoicov în vestiarul „satelitului” Poli II Timişoara s-a soldat cu amenzi în rândul „mânjilor” care aspiră la un post în prima echipă. La prima întrevedere cu jucătorii de la Poli II Timişoara, în timpul discursului noului antrenor, au sunat două telefoane mobile.

Supărat că i-a fost întrerupt speech-ul, Adrian Stoicov le-a aplicat jucătorilor proprietari de telefoane care au sunat în vestiar două amenzi, în valoare de 50 de lei fiecare. Ordine şi disciplină, ce mai! E foarte bine că Stoicov nu tolerează astfel de abateri, în vestiar telefoanele mobile ale jucătorilor trebuind să fie închise, pentru a fi atenţi, în proporţie de 100 %, la discursul antrenorului. Problema e însă alta. Jucătorii de la Poli II Timişoara nu şi-au primit drepturile salariale de mai bine de trei luni şi, în cazul sancţiunilor pecuniare, nu au de unde să scoată banul. Tineri fiind, unii neajungând nici măcar la vârsta majoratului, soluţia cea mai la îndemână este ca sancţiunile să fie achitate de… părinţii lor.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Ghiroda pierde puncte importante pe un teren unde doar Poli a mai „reușit” această performanță

Incredibil, dar adevărat. Runda a 13-a a fost cu ghinion pentru Ghiroda, care a jucat pe terenul echipei Mecanica Șugag, o formație obișnuită să primească goluri pe bandă rulantă, chiar și Șag marcând acolo de 7 ori. Echipa bănățeană a condus de două ori, dar meciul s-a termninat la egalitate… CSL Hidro Mecanica Șugag a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ghiroda pierde puncte importante pe un teren unde doar Poli a mai „reușit” această performanță
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Recunoaștere! Tinere cadre didactice ale UPT, premiate la Gala Burselor ANIS 2025

Universitatea Politehnica Timișoara reconfirmă, și în 2025, tradiția sa de peste un secol de inovare în educație, prin rezultatele remarcabile obținute de cadrele sale didactice la Gala Burselor ANIS pentru inovație în predare, aflată anul acesta la cea de-a opta ediție. Evenimentul, găzduit la Iași în 12 noiembrie 2025, a reunit comunitatea academică și industria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! Tinere cadre didactice ale UPT, premiate la Gala Burselor ANIS 2025
Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Universitatea de Vest este partener principal, alături de alte instituții de cercetare, în proiectul DANUBIUS-RO-2

Universitatea de Vest Timișoara este parte a proiectului „DANUBIUS-RO-2 – Suport pentru dezvoltarea și consolidarea DANUBIUS-RO”, unul dintre cele mai importante demersuri de cercetare din România, derulat în parteneriat de către nouă institute naționale de cercetare și universități. Universitatea timișoreană este partener în consorțiul național al proiectului, UVT contribuie activ prin infrastructura sa de cercetare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest este partener principal, alături de alte instituții de cercetare, în proiectul DANUBIUS-RO-2

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pas, în trei seturi simetrice. Prim-divizionara de volei feminin a câștigat fără emoții disputa de la Tg. Mureș, cu Medicina. Bănățencele nu le-au lăsat niciun set gazdelor, câștigând toate manșele la punctul la același scor. A fost 3-0 (25-16, 25-16, 25-16). Yensy Kindela Iznaga 17 puncte și Carmea Massip 12 au fost principalele realizatoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au avut antidotul potrivit pentru Medicina din Tg. Mureș. Victorie clară pentru CSM Lugoj
În mijlocul naturii, în satul Cralovăţ, există un loc care respiră speranță, liniște și începuturi noi. Acolo s-a născut Asociația Bucuria Copiilor – o comunitate în care oamenii au ales să investească timp, suflet și credință în generațiile care vin. Într-o lume în care copilăria este tot mai des răpită de griji și lipsuri, această...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Bucuria Copiilor – acolo unde se construiește viitorul tinerei generatii
Incredibil, dar adevărat. Runda a 13-a a fost cu ghinion pentru Ghiroda, care a jucat pe terenul echipei Mecanica Șugag, o formație obișnuită să primească goluri pe bandă rulantă, chiar și Șag marcând acolo de 7 ori. Echipa bănățeană a condus de două ori, dar meciul s-a termninat la egalitate… CSL Hidro Mecanica Șugag a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ghiroda pierde puncte importante pe un teren unde doar Poli a mai „reușit” această performanță
Universitatea Politehnica Timișoara reconfirmă, și în 2025, tradiția sa de peste un secol de inovare în educație, prin rezultatele remarcabile obținute de cadrele sale didactice la Gala Burselor ANIS pentru inovație în predare, aflată anul acesta la cea de-a opta ediție. Evenimentul, găzduit la Iași în 12 noiembrie 2025, a reunit comunitatea academică și industria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! Tinere cadre didactice ale UPT, premiate la Gala Burselor ANIS 2025
Universitatea de Vest Timișoara este parte a proiectului „DANUBIUS-RO-2 – Suport pentru dezvoltarea și consolidarea DANUBIUS-RO”, unul dintre cele mai importante demersuri de cercetare din România, derulat în parteneriat de către nouă institute naționale de cercetare și universități. Universitatea timișoreană este partener în consorțiul național al proiectului, UVT contribuie activ prin infrastructura sa de cercetare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest este partener principal, alături de alte instituții de cercetare, în proiectul DANUBIUS-RO-2
În aceste zile, la Timișoara sunt prezenți pasionații cățărării din întreaga țară. Clubul One Move, în parteneriat cu SCM Timișoara și Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE), găzduiește astăzi cea de-a doua etapă a Cupei României la Bouldering pentru juniori și seniori. Este o competiție dedicată atât sportivilor de performanță, cât și celor aflați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc etapa a doua a Cupei României la Bouldering, într-un format dinamic și spectaculos
Edilul-șef al Timișoarei a oferit explicații pentru motivul vopsirii noilor mijloace de transport în comun achiziționate de oraș în galben și nu în violet, cum era până acum. Dominic Fritz vorbește despre conectarea cu istoria transportului în comun, dar și de siguranță. Tramvaiele sau autobuzele din Timișoara au fost vopsite în trecut în galben, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Dominic Fritz spune de ce s-a renunțat la violet pentru culoarea galbenă a mijloacelor de transport în comun
După o pauză de aproape o lună handbaliștii alb-violeți revin în Liga Zimbrilor cu un meci în deplasare. Echipa orașului merge în Ardeal. Poli întâlnește CS Universitatea Cluj în etapa cu numărul VIII, duminică de la ora 16:00 în sala Horia Demian. SCM a jucat până acum șase partide, câștigând patru întâlniri și pierzând două,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii revin pe parchet după pauza „internațională”. Deplasare accesibilă
Pentru prima dată în istoria PSD, un timișorean conduce partidul care n-a înțeles niciodată Timișoara. Ironia e aproape perfectă: orașul care nu iartă are acum șansa ca vocea sa să fie ascultată chiar în interiorul structurii pe care a respins-o trei decenii. Iar asta nu e un diagnostic, ci un pariu. Sorin Grindeanu preia PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grindeanu, între memorie și reconciliere
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.