Când competenţele se ating: madam Nuţi şi tanti Aura

Mare ghinion pentru cei care vineri, pe la orele amiezii, s-au aventurat cu maşinile pe străzile Timişoarei. Oraşul era parcă în stare de asediu. Poliţişti la tot pasul, băieţi în civil cu căşti la urechi la fiecare intersecţie, alţii înarmaţi până în dinţi. Străzi blocate, ambuteiaje, ce mai, a fost de groază. Mai mulţi prieteni m-au sunat să mă întrebe ce se întâmplă. „Cum nu ştii? A venit Nuţi la Timişoara”, le-am răspuns sec. Ce fericire pe capul nostru de amărăşteni să se pogoare chiar ea, doamna Elena Udrea, asupra noastră! Pentru asemenea cinste chiar merită să faci două ore un traseu pentru care, în mod normal, ai nevoie de 15 minute. Şi cum să nu ne privească favorita regală ca pe nişte pigmei, când ditamai şefi ai judeţului, parlamentari etc. se gudurau pe lângă ea precum babele pe lângă moaştele Sfintei Paraschiva. Presa locală a relatat despre confuzia ministresei care a încurcat Castelul Huniade cu Bastionul Theresia. Mare chestie! Ce poţi să te aştepţi de la cineva care intenţiona să se întâlnească cu preşedintele Norvegiei? Mai interesantă a fost replica de viţel în faţa porţii noi când a văzut Bastionul: „Ce frumos e! Seamănă cu o parte din Roma. Nu ştiu care”. Aşa este, nu mai ştie care. Poate partea de lângă Palatul Luvru. Sau ăsta nu-i la Roma, lângă magazinul ăla cu poşete Louis Vuitton? Trecând într-un registru mai serios, dna Udrea s-a plâns şi la Timişoara că trebuie schimbată legislaţia privind achiziţiile publice. Şi s-a referit, în mod special, la contestaţiile care se fac la licitaţii. „Este şicanată autoritatea contractantă, dar şi câştigătorul licitaţiei. Vom încerca să scăpăm de problemă prin o nouă modificare a legislaţiei”, a glăsuit ministresa. Unde am mai auzit acest lucru, că licitaţiile sunt prea des contestate? A, da, la dna Aura Junie, doamna de fier-forjat a Primăriei Timişoara. Femeia care conduce o direcţie cu zeci de oameni, însărcinată cu atragerea fondurilor europene şi care are un record de neegalat: n-a atras niciun euro. Dovadă clară că marile spirite, enormele competenţe se ating pe undeva. Cum adică, pe banii noştri (mă rog, sunt ai contribuabililor, dar unii/unele nu gândesc aşa), dăm lucrarea la cine vrea muşchii noştri de femei competente! Ce-i cu atâtea contestaţii!? În ultimă instanţă, asta e gândirea multora. Aranjăm o licitaţie să câştige cel mai bun, adică „omul nostru”, iar alţii îşi bagă coada. Asta e şi problema care le roade pe cele două doamne. Diferenţă mare la înfăţişare, dar aceeaşi gândire. Mă rog, chestia cu gândirea poate fi discutabilă.