E-mailuri care vă golesc conturile bancare

Internetul te scuteşte de bătăi de cap, dar ţi le şi creează, dacă eşti neatent, din dorinţa de a recupera nişte bani de la stat şi din cauza modalităţilor noi de plată din mediul online.

În cazul în care primiţi un e-mail din partea Ministerului de Finanţe – Biroul de Plăţi Persoane Fizice, prin care vi se cere să completaţi un formular cu datele personale (cont bancar, card bancar etc.), pentru a vi se rambursa  câteva sute de lei, renunţaţi. Ministerul nu vă dă niciun leu înapoi. De fapt, cineva încearcă să vă „cureţe” contul bancar. „În cursul acestei zile, s-au primit numeroase sesizări telefonice, din partea unor instituţii, societăţi comerciale şi persoane fizice, cu privire la nişte e-mail-uri cu un astfel de conţinut. Precizăm că domeniul de web al MFP este www.mfinante.gov.ro. De asemenea, Serviciul de comunicare şi relaţii publice, din cadrul Direcţiei de comunicare, relaţii publice, mass-media şi transparenţă, nu are atribuţii în domeniul rambursării de impozite şi taxe”, spune Mircea Florin Călin, directorul DGFP Timiş. De fapt, la Direcţia de Comunicare a Finanţelor nici măcar nu există „Biroul de plăţi pentru persoane fizice”, specificat în e-mail. „Facem precizarea că actele administrative fiscale emise prin intermediul mijloacelor informatice, în procesul de administrare a impozitului pe venit şi de gestiune a declaraţiilor fiscale, în conformitate cu OMF nr. 1504/2007, sunt valabile fără semnatura şi ştampila organului emitent. Aceste înştiinţări sunt transmise în scris, poartă antetul instituţiei, au număr şi date certe de înregistrare, sunt adresate nominal, conţinând adresa exactă a contribuabilului, precum şi CNP-ul acestuia. Expedierea este făcută prin serviciile Poştei Române”, a mai declarat Mircea Călin.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO

Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei

Liberalii timișeni au dezbătut viitorul orașului de pe Bega în cadrul unei întâlniri care a încercat să stabilească dacă mai există „Timișoara competitivă”. Mai mulți reprezentanți ai PNL au dialogat cu societatea locală pentru a se vedea dacă mai este Timișoara orașul excelenței și al pionieratului și ce trebuie făcut pentru ca orașul să își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil

Sezonul de baschet începe cu meciurile din Cupa României. SCM Politehnica Timișoara joacă pe teren propriu, în prima manșă a primului tur. Băieții noștri înfruntă CSM Petrolul Ploiești, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18:00. Partida are loc la Sala Constantin Jude, cu intrare liberă. Sezonul trecut, cele două formații au fost vecine de clasament:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți

Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din județul Timiș se mai pot înscrie până în 27 septembrie în Academia Balului Vienez Timișoara. Programul îi pregătește pe viitorii debutanți nu doar pentru primul vals, ci și pentru situații în care încrederea, prezența, comunicarea și felul în care se raportează la ceilalți pot face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți

Economic vezi arhiva Economic

Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto

Centura Vest, tronsonul aflat în lucru din inelul de ocolire al Timișoarei, va avea 10 poduri și pasaje, iar constructorul lucrează la fiecare dintre acestea. Lucrările sunt în diferite stadii de realizare, pentru fundații și elevații, inclusiv piloți de îndesare, ca măsură de consolidare a terenului de fundare în spatele culeelor. Antreprenorul care realizează investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sezonul de baschet începe cu meciurile din Cupa României. SCM Politehnica Timișoara joacă pe teren propriu, în prima manșă a primului tur. Băieții noștri înfruntă CSM Petrolul Ploiești, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18:00. Partida are loc la Sala Constantin Jude, cu intrare liberă. Sezonul trecut, cele două formații au fost vecine de clasament:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil
George Cătălin Roman, arbitru al CJA Timiș și component al lotului național de Liga I, a fost propus de Comisia Centrală a Arbitrilor pentru includerea pe Lista FIFA a arbitrilor internaționali pentru anul 2027. Este o performanță deosebită, care readuce arbitrajul timișean foarte aproape de locul pe care l-a ocupat, de-a lungul timpului, pe scena...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul revine în circuitul european al cavalerilor fluierului. George Roman, propus pe lista FIFA
Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din județul Timiș se mai pot înscrie până în 27 septembrie în Academia Balului Vienez Timișoara. Programul îi pregătește pe viitorii debutanți nu doar pentru primul vals, ci și pentru situații în care încrederea, prezența, comunicarea și felul în care se raportează la ceilalți pot face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți
La scurt timp de la aprobarea susținerii proiectului în Consiliul Local, Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund. Sunt finanțări de până la 5.000 de dolari pentru idei care contribuie la un oraș mai verde, vizați fiind tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani. Ei sunt invitați să propună și să implementeze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finanțări de până la 5.000 de dolari. Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund
Centura Vest, tronsonul aflat în lucru din inelul de ocolire al Timișoarei, va avea 10 poduri și pasaje, iar constructorul lucrează la fiecare dintre acestea. Lucrările sunt în diferite stadii de realizare, pentru fundații și elevații, inclusiv piloți de îndesare, ca măsură de consolidare a terenului de fundare în spatele culeelor. Antreprenorul care realizează investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto
Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
Duminică, 27 septembrie 2026, între orele 10:00 și 15:00, Asociația Poli îi așteaptă pe timișoreni la un nou târg de adopții, organizat la Casa Tineretului FITT, situată pe pe strada Arieș nr. 19. De această dată, evenimentul pune un accent deosebit pe pisici și, în special, pe puii de pisică aflați în grija asociației. Sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adoptați un pui de pisică. Asociația Poli vă așteaptă duminică la Casa Tineretului ca să găsiți cel mai nou membru al familiei
Între 11 și 20 septembrie, capitala Banatului a găzduit prima ediție a „Timișoara Playground Festival”, un nou eveniment sportiv organizat de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) în colaborare cu Mons Events. Festivalul a reunit competiții de street football, baschet 3×3, fotbal pe nisip, volei pe nisip, handbal pe nisip și rugby pe nisip, desfășurate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a găzduit cu succes, în organizarea UVT, primul festival multisport organizat în regiunea de vest
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în 30 septembrie, evenimentul ”Informația care îți dă încredere să crești” – Dincolo de intuiție. Decizii de business bazate pe informație. Întâlnirea se adresează antreprenorilor, managerilor și profesioniștilor interesați să își fundamenteze mai bine deciziile comerciale și să transforme informația relevantă într-un avantaj pentru dezvoltarea afacerii. Evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele la o dezbatere pe tema informațiilor de business
Senatul Universității Politehnica Timișoara s-a întrunit joi, 24 septembrie 2026, în ședință festivă, pentru a conferi cea mai înaltă distincție pe care o poate acorda o instituție de învățământ superior, titlul academic de Doctor Honoris Causa, lui Dragoș D. Mărgineanțu, AI Chief Technologist și Senior Technical Fellow al companiei The Boeing Company din Statele Unite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș D. Mărgineanțu, Chief Technologist la Boeing și unul dintre „arhitecții” noului program de licență „Drone Engineering and Aeronautical Informatics”,  a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.