Baschetbalistele de la BCM Bega Danzio Timişoara au fost învinse în runda cu numărul opt a Diviziei A.
Elevele lui Dan Ionescu au evoluat, sâmbătă seara, în deplasare, la LMK BC Sepsi Sfântu Gheorghe. Gazdele s-au impus cu 63 la 43 (23-14, 15-6, 14-3 şi 11-20 pe sferturi). Şi de această dată, Ancuţa Stoenescu a adus cele mai multe puncte formaţiei timişorene, 14. A fost cea de-a patra înfrângere din acest sezon pentru baschetbalistele timişorene în faţa echipei din Sfântu Gheorghe, după cele două din cupă şi una din campionat. Următorul meci al BCM Bega Danzio Timişoara este programat miercuri, în 17 noiembrie, pe teren propriu, în etapa intermediară, contra baschetbalistelor de la Municipal Satu Mare.
Comentarii prin facebook