„Stejarii” luptă pentru glorie sub „Arcul de Triumf”

Meci decisiv pentru naţionala României de rugby. Stejarii întâlnesc, pe stadionul „Arcul de Triumf”, reprezentativa Uruguayului. Meciul va decide formaţia care se califică la Cupa Mondială de anul viitor, din Noua Zeelandă.

În prima manşă, de la Montevideo, partida s-a încheiat la egalitate, 21 la 21, după ce gazdele au egalat tricolorii pe finalul meciului. Acest lucru nu se poate repeta însă. Dacă la sfârşitul celor 80 de minute scorul este egal, vor urma două reprize de prelungiri a câte 10 minute. Dacă nici o echipă nu se impune, urmează „moartea subită”: echipa câştigătoare este desemnată cea care înscrie într-un interval de 10 minute. În fine, în cazul în care tabela arată în continuare egalitate, echipele intră într-o competiţie de transformări. „Este cel mai important meci din ultimii patru ani, iar gândul nostru este să scriem istorie şi să ducem echipa României la Cupa Mondială” a declarat căpitanul naţionalei, Sorin Socol.

Din lotul lui Romeo Gontineac fac parte şi patru jucători de la RCM Universitatea Timişoara: Cătălin Fercu, Stelian Burcea, Valentin Calafeteanu şi Mădălin Lemnaru. Doar primul dintre ei va intra pe teren încă de la startul partidei. Faţă de meciul de la Uruguay, antrenorul a decis înlocuirea lui Lemnaru cu N. Cătălin şi a lui Burcea cu D. Carpo. Calafeteanu va sta şi el pe banca de rezerve.

Meciul România-Uruguay se desfăşoară pe Stadionul Naţional Arcul de Triumf, azi, de la ora 17. Partida va fi arbitrată de Alain Rolland, din Irlanda, ajutat de Pascal Gauzere şi Laurent Cardona, ambii din Franţa. Partida se dispută cu casa închisă, vineri după-amiaza fiind epuizate toate biletele.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

De 1 Decembrie vom avea și paradă la Timișoara, dar cu efective reduse

Timișoara se pregătește pentru ziua de 1 decembrie, una care în acest an va fi una mai specială. Va fi atât Sărbătoarea Zilei Naționale a României, dar și una dintre rundele de alegeri. Va fi și paradă, ne asigură prefectul de Timiș, dar cu efective mai reduse, cadrele Ministerului de Interne fiind ocupate și cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De 1 Decembrie vom avea și paradă la Timișoara, dar cu efective reduse
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Sondaj INSCOP: PSD, lider detaşat, AUR pe locul II, la distanţă apreciabilă de PNL, locul III

Conform Barometrului LIBERTATEA-INSCOP, realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Libertatea în perioada 7-12 noiembrie 2024, PSD conduce în clasamentul intenției de vot pentru alegerile parlamentare, urmat de AUR şi PNL. Estimare participare alegeri parlamentare Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” voi merge la vot și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP: PSD, lider detaşat, AUR pe locul II, la distanţă apreciabilă de PNL, locul III
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli, misiune foarte grea împotriva unei echipe „europene”

Liga Națională de handbal se reia după fereastra echipelor naționale. Formația noastră joacă în deplasare, cu Potaissa Turda, meci programat în etapa a X-a. Înfruntarea va avea loc sâmbătă, de la ora 15.00, în sala Nova PG din Turda, inaugurată în primăvara acestui an. Jocul va fi televizat de Pro Arena. În clasament, Turda este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli, misiune foarte grea împotriva unei echipe „europene”
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Oseminte găsite în centrul oraşului în urma unor lucrări de excavare la un șantier

Misterul din centrul oraşului. Joi spre seara, IPJ Timiș a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că în timp ce se desfășurau lucrări de excavare în zona bulevardului Republicii din Timișoara, lângă calea ferată, au fost găsite mai multe oseminte. Polițiștii Serviciului Criminalistic s-au deplasat la fața locului și au constatat prezența...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oseminte găsite în centrul oraşului în urma unor lucrări de excavare la un șantier
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Glovo Academy ajunge la Timișoara: cursuri interactive de business și digitalizare pentru restaurantele locale

Proiectul Glovo Academy, organizat de platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, continuă cu o nouă etapă în luna noiembrie în Timișoara, programul fiind construit ca un accelerator de informație destinat partenerilor din regiune – IMM-uri din industria de Horeca, cu scopul de a le oferi informații utile și sprijin în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Glovo Academy ajunge la Timișoara: cursuri interactive de business și digitalizare pentru restaurantele locale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Conform Barometrului LIBERTATEA-INSCOP, realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Libertatea în perioada 7-12 noiembrie 2024, PSD conduce în clasamentul intenției de vot pentru alegerile parlamentare, urmat de AUR şi PNL. Estimare participare alegeri parlamentare Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” voi merge la vot și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP: PSD, lider detaşat, AUR pe locul II, la distanţă apreciabilă de PNL, locul III
Misterul din centrul oraşului. Joi spre seara, IPJ Timiș a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că în timp ce se desfășurau lucrări de excavare în zona bulevardului Republicii din Timișoara, lângă calea ferată, au fost găsite mai multe oseminte. Polițiștii Serviciului Criminalistic s-au deplasat la fața locului și au constatat prezența...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oseminte găsite în centrul oraşului în urma unor lucrări de excavare la un șantier
Proiectul Glovo Academy, organizat de platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, continuă cu o nouă etapă în luna noiembrie în Timișoara, programul fiind construit ca un accelerator de informație destinat partenerilor din regiune – IMM-uri din industria de Horeca, cu scopul de a le oferi informații utile și sprijin în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Glovo Academy ajunge la Timișoara: cursuri interactive de business și digitalizare pentru restaurantele locale
Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara a găzduit joi, 14 noiembrie 2024, conferința „Connecting Bridges: designing the education of tomorrow”, un eveniment organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul UPT, dedicat inovării în educație și explorării unor idei și soluții pentru formarea unui viitor mai bun pentru învățământ. Cu o echipă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezbatere despre educația de mâine, la Universitatea Politehnica Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonois, i-a atacat dur pe liderii PNL Timiş, pentru situaţia din Sânnicolau Mare. În cel mai vestic oraş din România nu se poate constitui noul Consiliu Local, fiindcă PNL a exclus din partid, implicit nu a validat mandatele a şase consilieri locali. În spatele acestei „afaceri” se află vicepreşedintele CJ Timiş,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la PNL, dar vizat e Alin Popoviciu, pentru situaţia din Sânnicolau Mare: Din interese politice blochează dezvoltarea oraşului
Grupul IULIUS, unul dintre cei mai mari dezvoltatori mixed-use de regenerare urbană din România, a continuat să facă progrese în implementarea strategiei de sustenabilitate la nivelul întregului portofoliu. IULIUS a dezvoltat peste 310.000 mp de retail, în două proiecte mixte (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), rețeaua națională de shopping mall-uri regionale (Iulius Mall –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raportul de sustenabilitate IULIUS 2023: 500.000 de mp certificați LEED, scăderea cu 26% a consumului total de energie
Top