A fost cândva o Revoluţie

16 Decembrie. Au trecut exact 21 de ani de când în Piaţa Maria se aprindea ceea ce ulterior se va numi Revoluţia Română. (Ziua de 15 decembrie a fost mai degrabă o mişcare a unei comunităţi religioase în apărarea lui Laszlo Tokes). De-a lungul anilor, termenul de Revoluţie s-a pierdut, evenimentele primind alte denumiri care de care mai peiorative: lovitură de stat, marea înghesuială, loviluţie etc. Şi totuşi, în seara de 16 decembrie 1989, câţiva oameni hotărâţi, puţini la început, tot mai mulţi de la oră la oră, au aprins scânteia. În Piaţa Maria, într-un gest simbol al Revoluţiei, regretatul poet Ion Monoran oprea tramvaiele. Acelaşi Monoran striga atunci pentru prima dată, îngrozindu-i pe cei din jur, sloganul care avea să devină un simbol al acelor zile: „Jos Ceauşescu!”. Foamea, frigul, mizeria, minciuna, lipsa oricărui orizont, oprimarea au ajuns la osul timişorenilor. La Timişoara în acele zile, începând cu 16 decembrie, a fost într-adevăr o Revoluţie. O Revoluţie a unor nebuni frumoşi care, înfruntând gloanţele Armatei (da, a măreţei noastre Armate!), au reuşit să producă, în final, cea mai spectaculoasă cădere de regim din Europa de Est a anului de graţie 1989. Cei mai mulţi dintre acei primi revoluţionari nu s-au înfruptat ulterior cu terenurile, casele, spaţiile comerciale şi conturile de care s-au bucurat gălăgioşii de profesie de după 1990, în contul sprijinului acordat diverselor guverne. Ce s-a întâmplat ulterior la Bucureşti în decembrie 1989, şi mai ales după ce puterea fost preluată de neocomuniştii strânşi în jurul lui Ion Iliescu n-a mai fost Revoluţie, ci o lovitură de stat. Timişoara are însă meritul incontestabil de-a trezi întreaga ţară. Ce se întâmplă însă acum, la 21 de ani de la acel 16 decembrie 1989? Din păcate, s-a ajuns în situaţia de neimaginat ca foarte mulţi români să-l regrete pe Ceauşescu. Poetul de casă al ultimului dictator comunist a fost înmormântat cu onoruri militare, precum un erou la neamului. Fiindcă aşa suntem noi, românii, mai originali în toate cele. Că pentru această nostalgie subită vinovatul principal este duetul Băsescu-Boc este iarăşi un lucru de necontestat. Dar ce făceau oare cei doi în 16 decembrie 1989, când la Timişoara începea Revoluţia? Primul era director general în Ministerul Transporturilor, după un stadiu de ataşat comercial la Anvers. Aşadar făcea parte din nomenclatura comunistă, ca să nu insistăm cu ce se ocupau de fapt aşa-zişii ataşaţi comerciali. Al doilea se pregătea din greu pentru o fulminantă carieră politică, fiind la acea vreme mare sculă în structurile UTC. Cam aici s-ar traduce transformarea României în cei 21 de ani scurşi de la 16 decembrie 1989. Din păcate, la Timişoara s-a şi murit pe străzi pentru a se ajunge la un deznomânt de domeniul absurdului.