Neplatiti de trei luni, angajatii lui Cornu demisioneaza pe Facebook

„Regele asfaltului din Banat” are probleme în afaceri. Recunoaște acest lucru Marina Almășan, care anunță că-l părăsește pentru a-l proteja. Între timp, angajații lui Georgică Cornu sunt neplătiți din mai. Unul dintre reporterii de la TVT89 și-a anunțat demisia printr-o scrisoare deschisă, în care îi cere președintelui Camerei de Comerț să-i dea măcar banii de chirie pentru ultimele trei luni.

Recent, Georgică Cornu a renunțat la mai mulți dintre angajații săi din presă. Mai mulți jurnaliști de la TVT 89, dar și de la televiziunea pe care o deține în Arad au primit deja preavizele. Anunțurile privind desfacerea contractelor de muncă au venit după ce unul dintre cameramani a protestat, pe o rețea socială, împotriva întârzierii salariilor.

Între angajații trustului deținut de președintele Camerei de Comerț Timișoara se vorbește deja despre concedieri în masă, care vor afecta câteva sute de persoane. În acest context, sâmbătă, unul dintre angajați a demisionat public, prin transmiterea către presă a unei scrisori deschise. Acesta dezvăluie faptul că de trei luni nu și-a mai primit salariul.

„Domnule Cornu, sunt unul din cei 2.000 de angajați de care vă bateți joc de câteva luni cel puțin. (…) Eu am trecut printr-o exepriență similară acum 2-3 ani, dar patronul de atunci s-a dovedit a fi un domn. Aș aprecia dacă mi-ați putea da din salariul meu pe ultimele 3 luni măcar banii de chirie, în caz că va îndurați, poate îmi dați și restul banilor.

Am un mare defect. Spun adevărul! Și ceea ce s-a petrecut la TVT 89 în ultima lună este înfiorător. E imposibil să-ți faci meseria în asemenea condiții, așa că eu DEMISIONEZ. Presupun că va doare în cot, ca să fiu plastic. Așa ar și trebui, sunt pline cimitirele de oameni de neînlocuit… dar aș aprecia dacă am lăsa loc de bună ziua și mi-ați da banii mei, pe muncă, sudoarea și consumul meu nervos. Cu stimă”, semnează Ovidiu Țarcă. Ultima știre realizată de acesta și postată pe site-ul televiziunii lui Cornu este datată 16 august.

În ceea ce privește relația lui Georgică Cornu cu Marina Almășan, lucrurile par destul de complicate. Realizatoarea TV a declarat că a decis să pună capăt acestei legături, recunoscând că omul de afaceri are probleme cu firmele sale și vrând să-l scutească pe acesta de „scandalurile provocate de femeia de care Georgică se chinuie de ani buni să divorţeze”. Altfel spus, Marina Almășan se retrage pentru „a-l proteja” pe Cornu. Cel supranumit „Regele asfaltului din Banat” susține însă că nu s-a despărțit de iubita lui, dar n-a avut timp să se vadă cu ea din cauza… afacerilor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Ioana Avram a spus: (august 18th, 2012 at 18:18 )

Comentati total aiurea : femeia a declarat ca vrea sa-l protejeze, in aceasta perioada dificila. N-a vorbit nici o clipa de despartire. Inventati, ca sa creati scandal! La fel ca si cu informatia ca cornu se intoarce la nevasta-sa! Stiu ce a fost in casa lor , se va intoarce la ea cind mi-oi vedea eu ceafa!

andreea a spus: (august 19th, 2012 at 13:05 )

vaaaaiii, ioana avram, dar ce bine le stii tu!!! cand toti vad, si spun cum sta treaba, mai ales jurnalistii care sunt cel mai bine informati, nu cumva tu esti cea care inventeaza? fii sigura ca daca nu spunea fufa aia de marina cuvintele alea nu apareau in presa! sau crede cineva ca l-a vrut pentru altceva decat pentru bani, acum nu mai merg bine afacerile, dimpotriva merg extrem de pagubos pentru el, ea si-a primit plata mai mult decat visa vreodata, pt ce sa mai stea?ca doar nu pentru finetea lui, inteligenta lui, proteza lui, sau varsta lui! iar Oana nu se compara cu baba de marina!

mircea tm a spus: (august 19th, 2012 at 14:03 )

UN parvenit si atat!!!!!!

VASILE DOLGAN a spus: (august 19th, 2012 at 17:12 )

De ce anulati meritele omului de afaceri? Oare doar pt bani poate veni cineva linga el? Si ce vreti sa spuneti? Ca bucuresteanca era o amarita? Din cite stiu, era maritata cu un senator! Oare chiar ducea lipsa de bani? Si oare, la mintea ei, facea imprudenta sa-l paraseasca taman acum, cind omul e in faliment? Eu cred ca sunt niste speculatii gratuite, si, personal, nici macar n-am ineles ca l-ar parasi, ci ca vrea sa-l scuteasca de scandalurile nevestei. O sa vedem dupa divort, daca vor fi impreuna sau nu. Atunci se va sti adevarul!

Lidia Vilcu a spus: (august 19th, 2012 at 17:15 )

Cornu a mai avut diverse combinatii, dar cu nici una nu s-a afisat, cum s-a afisat cu vedeta de la televizor. Eu refuz sa cred ca a fost o joaca, mai ales ca ea a si divortat pt el.

marian a spus: (octombrie 11th, 2012 at 18:55 )

da banii angajatilor si lasafemeile

PSYHE a spus: (ianuarie 11th, 2013 at 19:57 )

FERICIT????? CU SIGURANTA EXISTA SI UN ALT DRUM,MAI INTELEPT ASTFEL INCAT, COPIII SA NU FIE AFECTATI. PANA LA URMA BANII VIN SI SE DUC,OAMENII SE RIDICA SAU COBOARA, IN SCHIMB RAMAN REALIZARILE NOASTRE PRIN COPIII NOSTRII . PENTRU FIECARE DINTRE NOI, VINE O ZI CAND TRAGEM O LINIE SI VEDEM CE AM FACUT CU VIATA NOASTRA? COLINDAM PRIN LUME SI CAUTAM FERICIREA PESTE TOT ,MAI PUTIN IN SUFLETELE NOASTRE

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Înfruntare alb-violetă pe Bega! Duel sub panou între Timișoara și Pitești

Etapa a patra a Ligii Naționale de baschet aduce pentru echipa bănățeană o înfruntare cu cealaltă echipă alb-violetă din prima ligă. Jocul SCM Politehnica Timișoara – FC Argeș este programat luni, 26 octombrie, la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Gazdele au o linie de clasament cu o victorie (în deplasare la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înfruntare alb-violetă pe Bega! Duel sub panou între Timișoara și Pitești
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.