Pe 15 septembrie aveți ocazia să faceți, din nou, o faptă bună. Timișorenii cu suflet mare sunt așteptați la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, pentru a asista la un concert pentru ajutorarea copiilor cu grave probleme de vedere.
Evenimentul „Ricardo cu Sufletul Deschis” are ca scop susţinerea unui proiect inițiat de Clubul Lions. Prin intermediul acestuia, Asociația „Cătălin Ciotescu pentru Retinopatia Prematurului” speră să poată cumpăra o imprimantă Braille, absolut necesară Clubului Copiilor Nevăzători și Ambliopi „Open Mind”.
Artistul portughez Ricardo Caria, care locuieşte de mai mulţi ani în România, va fi amfitrionul serii și va avea o mulțime de invitați. Caria este din Lisabona, dar Aradul a devenit acum casa lui, fiind locul unde și-a întemeiat o familie. Printre invitați se va număra și Vlad Ciotescu, un băiat de 12 ani, nevăzător, care cântă la pian. Un bilet pentru acest spectacol costă 25 de lei, banii urmând să fie donați în totalitate pentru cumpărarea imprimantei Braille.
Comentarii prin facebook