Banii vorbesc. Concursuri cu multe dedicații la Consiliul Județean Timiș

Mirajul unui post de bugetar bine remunerat și cu muncă puțină a produs o imensă agitație la Consiliul Județean Timiș, acolo unde pe 12 decembrie vor avea loc concursuri pentru ocuparea mai multor posturi, pentru care s-au înscris peste 150 de candidați. Printre ei însă și personaje care n-au cum să piardă concursurile, având în spate diferite recomandări de la partid sau rudenii cunoscute. Adică vechiul PCR (Pile, Cunoștințe și Relații).  

În timp ce ministrul Finanțelor, Orlando Teodorovici, aprobat și de alți lideri PSD, afirma că urmează o mare epurare în aparatul de stat, inclusiv în administrațiile locale și județene, în CJ Timiș se fac angajări la rupere. Astfel, au fost puse la bătaie zeci de posturi, pe motiv că a fost modificată organigrama. Dacă peste tot în lume un job la stat înseamnă un loc sigur de muncă, dar un salariu mic spre decent, în România acesta înseamnă, pe lângă siguranță, muncă puțină spre foarte puțină, timp liber berechet, program flexibil, responsabilitate infimă însă, prin voia lui Liviu Dragnea și PSD, și niște salarii fabuloase de ceva timp. Chiar amintitul Teodorovici spunea că, din patru salariați la stat, doar unul muncește cu adevărat. De altfel, România este și aici originală, salariul la bugetari fiind mult superior celui de la privat.

Drept urmare, nu e de mirare că, pentru posturile puse la bătaie de CJ Timiș există o concurență cum era pe vremuri la Facultatea de Medicină. Iar membrii comisiilor de concurs au intrat în fibrilații. Concurența acerbă nu este însă pentru toate posturile.

Consilierul președintelui CJ Timiș, Călin Dobra, vrea să fie șef la comunicare

De exemplu, Eugen Chiosa, actualul consilier al președintelui CJ Timiș, Călin Dobra, candidează de unul singur pentru funcția de șef al Biroului de comunicare. (Mai exact, există încă un candidat, dar care potrivit surselor noastre se va retrage.) Este un fel de divizie pentru imaginea liderului CJ Timiș, acolo unde Chiosa va fi ajutat, printre alții, de Diana Iordache, nora unui cunoscut patron și om de televiziune. Chiosa a fost și purtător de cuvânt al PSD Timiș.

În schimb pentru două posturi la Biroul Strategii relații instituții publice și mediul de afaceri din cadrul Direcției control intern managerial, comunicare și relații interinstituționale se bat 14 oameni. Ce șanse au însă 12 dintre ei dacă amintim că printre candidați se numără Ivona Turnagiu și Mihaela Mirescu? Prima vine dintr-un post de conducere la o multinațională, este membră influentă a PSD Timiș, dar și soția șefului Poliției Rutiere Timiș, Florin Turnagiu. A doua este fiica chestorului Ion Mirescu, fost șef al IPJ Timiș și chiar secretar de stat în Ministerul de Interne în timpul prim-ministeriatului lui Sorin Grindeanu.

La Servicul intern de prevenire și protecție din cadrul Direcției resurse umane, organizare, salarizare, candidează, printre alții, Fabiana Melciu, fiica lui Vasile Melciu, fost șef al Curții de Conturi Timiș.

Salariul mare, dar poate și reîntregirea familiei (soția lucrează de mult timp la CJT), l-au atras și pe Ioan Goia, fostul director general al RATT. El se numără printre cei nouă candidați pe două posturi superioare din cadrul Serviciului investiții aparținând Direcției Investiții și mangamentul proiectelor. Diana Lera-Dascăl, fiica cunsocutului lider PSD și al AJVPS, Cornel Lera, este mai norocoasă. Ea candidează singură pentru un post mai mic din cadrul aceluiași serviciu.

Pentru un post de consilier juridic clasa I din cadrul Serviciului de consultanță și avizare juridică se bate Bogdan Jichici, un apropiat al tinerilor din  PSD. La Serviciul relații externe și protocol au fost puse la bătaie două posturi pentru care se bat 15 candidați. Printre ei și un anume Abu-Awwad Hazem, arbitru de fotbal și un apropiat al PSD. Lista cu candidații și toate posturile puse la bătaie pentru concursurile din 12 decembrie poate fi consultată aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (decembrie 10th, 2018 at 12:51 )

„Diana Lera-Dascăl, fiica cunosocutului lider PSD și al AJVPS, Ioan Lera..”. Să nu fie o mică greşeală. Şeful AJVPS este dl. Cornel Lera. Ioan Lera este fost gazetar al „Timişoarei”, apoi PR la RATT, în prezent funcţionar la C.J. Timiş. În rest, materialul Giuliei e un vis. Atenţie, Herr Bojin a avut un consilier personal cu numele de Giordaş, care aplecat din C.JTimiş sătul de „nepotismele şi sinecurile” şi de salariul mizerabil de pe vremea domnului Titu. Acu’, dacă te uiţi pe lista cu candidaţi,altfel e situaţia, n’aşa?

Cetateanul turmentat a spus: (decembrie 10th, 2018 at 15:26 )

Triumful talentului…

nihi a spus: (decembrie 10th, 2018 at 15:40 )

Situatie e identita in toate institutiile de stat..de la cea mai mica primarie de comuna la cjt, pmt, universitati, posturi de titularizare in preuniversitar…… stim cu toti si nimeni nu face nimic…. mascarada pe bani publici…

anteconbega a spus: (decembrie 10th, 2018 at 16:04 )

Cititorii fideli îi mulţumesc Donei Iulia pentru corectura făcut! O fi Ioan un Lera, dar în nici un caz Cornel. Românii din Banatul sârbesc scriu prenumele Cornel cu K, cum are veni Kornel, căci altfel s-ar citi Ciornel.

Lavinia a spus: (decembrie 10th, 2018 at 17:25 )

Banii și relațiile vorbesc în toate consiile județene din țară. Aleșii sunt puși tocmai după cum se dorește de la centru.

Mihnea mihai a spus: (decembrie 10th, 2018 at 17:39 )

DNA ul si DGA ul ma gandesc ca sunt in „zona” ca e prea pe fata

Freddy a spus: (decembrie 10th, 2018 at 20:28 )

O mizerie cat casa

Rational a spus: (decembrie 11th, 2018 at 10:27 )

Ce sa-i ceri lui ala mic cu capul mare? Un spital regional cumva? Neeee…dupa parerea lui ala nu este necesar in Timisoara. Neamu’ ma-tii de parvenit!

anteconbega a spus: (decembrie 11th, 2018 at 13:02 )

Rational gândind, dacă prelungirea gâtului e mare asta nu înseamnă că e şi plină…

Marian a spus: (decembrie 11th, 2018 at 22:22 )

Un sfat pentru cei ce merg “pe bune”: mai bine stați acasă, vor intra doar cei ce trebuie sa intre!… ei deja au primit de ieri sau cel târziu de azi cele doua variante de subiecte de la cineva de la personal care i-a chemat sub diferite pretexte, sau de la unul din membrii comisiei de concurs (in ziua de azi variante sunt nenumărate). De sesizat oricum nu se va sesiza nimeni pt ca așa e dintotdeauna la cjt, și, dacă va uitați atent la candidați, pe pista sunt și rudele unora din “sistem”. Alt indiciu: urmăriți rezultatele probei scrise, vor trece doar cei care trebuie sa treacă, restul vor pica

mircea a spus: (decembrie 12th, 2018 at 00:33 )

Este revoltator ! Inselatorie pe fata .Este clar ca cei enumerati vor si castiga deoarece cunosc subiectele. DNA-ul de ce nu se sesizeaza? ANFP-ul ce face? Cei care invata si incearca sa ocupe asemenea posturi nu au nicio sansa .

spaga a spus: (decembrie 12th, 2018 at 10:44 )

@anteconbega: ce tot o invalui?Giordas e de fapt Ciordas, cine nu stie cum l/a prostit Stelu Iordache pe bojin ca a ramas uneperiostul cu miros de pesedist si f…t si cu banii luati. de fapt, banii i/au platitfraierii de platitri de impozite!

Marian a spus: (decembrie 13th, 2018 at 23:45 )

Diana Iordache a luat 92 de puncte??? A tocit subiectele! Cu o bibliografie așa stufoasa e absolut imposibil sa iei așa punctaj mare fără sa fi avut subiectele. De Chisoda se știa… DNA-ul probabil dorm pe ei

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top