Robu, salvat de PSD cu 53 de milioane de euro. Ministerul Dezvoltării a prelungit termenul de depunere a proiectelor europene

Primăria Timișoara avea ca termen limită 31 decembrie 2018 pentru depunerea proiectelor pe Axa 4 POR, pentru care avea alocate automat 53 de milioane de euro. Până la Crăciun, municipalitatea n-a depus însă niciun proiect. Guvernul a prelungit însă acest temen până pe 29 martie 2019, salvând astfel 53 de milioane de euro pentru Timișoara.

Nicolae Robu

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a anunțat joi că  „Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), în calitate de Autoritate de Management a Programului Operațional Regional 2014-2020, a emis ordinele de prelungire ale termenului de depunere pentru cererile de finanțare în cadrul apelurilor de proiecte destinate municipiilor reședință de județ până la data de 29.03.2019, ora 12.00”.

Astfel, au fost prelungite toate cele 5 apeluri de proiecte aferente Axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile. „Vă reamintim că alocarea în cadrul axei prioritare 4 aferentă Regiunii Vest este de 150,37 milioane euro, iar alocările pentru fiecare municipiu reședință de județ sunt: municipiul Arad – 43,33 milioane euro, municipiul Deva – 26,73 milioane euro, municipiul Reșița – 26,98 milioane euro și municipiul Timișoara – 53,33 milioane euro”, se arată într-un comunicat al ADR Vest.

Decizia ministerului reprezintă un adevărat balon de oxigen pentru  „campionul proiectelor europene”, așa cum se autoprezintă primarul Nicolae Robu. Și asta fiindcă Primăria Timișoara n-a reușit să depună niciun proiect pentru atragerea celor 53 de milioane de euro care îi reveneau automat, bani pe care-i pierdea dacă nu se prelungea termenul. Mai exact, n-a depus până cu două zile lucrătoare înainte de termenul limită inițial, 31 decembrie 2018. Și mai exact, a depus doar un proiect, cel pentru reabilitarea tramvaielor Armonia. respins însă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (decembrie 28th, 2018 at 03:05 )

niste scatofagi care se acopera unii pe altii.

Gigi a spus: (decembrie 28th, 2018 at 03:56 )

Nici nu o sa depună. Omul este în lumea lui.. Mărește impozitele cu 50% și a rezolvat problema.

anteconbega a spus: (decembrie 28th, 2018 at 07:26 )

Monstruoasa Coaliţie USL funcţionează perfect în cazul lui Lae West Nile şi a sicofanţilor din jurul nevolnicului! Mult declaraţii liberali reformişti: Nica, Groza, Roman şi încă vreo 10 chiar nu-şi dau seama că PNL Timiş se află într-o budă politică de toată putoarea?!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top