Bugetul Timişoarei pe 2019 are 300 de milioane de euro

Primăria Timişoara a pregătit bugetul pentru anul 2019, care este la o valoare similară celui din anul precedent. Ideile de investiții ale municipalităţii se referă la autostrăzi cicliste, minareturi, dar şi la podul Jiul, pasajul Solventul şi investiţii la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”.

Primăria Timișoara

Primăria Timișoara

Bugetul Timişoarei pe 2019 va fi în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro, ia sumele prevăzute pentru a fi cheltuite vor lua în acest an destinaţii dintre cele mai interesante. Nivelul total al bugetului e unul asemănător celui de anul trecut. Problema este că guvernarea actuală a „oferit” primăriilor şi necesitatea de plată a asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiile lunare ale persoanelor cu handicap grav.

Veniturile proprii sunt influențate negativ și de măsurile reglementate de OUG nr. 114/2018 potrivit căreia, începând cu anul 2019, categoriile de venituri din ramura construcții sunt scutite de la plata impozitului de venit. Pe de altă parte, această măsură are impact direct și asupra cheltuielilor ce urmează a fi decontate pentru lucrările publice prin creșterea tarifelor orare și implicit a valorii contractelor încheiate”, se arată în proiectul de buget.

Bugetul pe capitole

Pe capitole, cheltuielile din bugetului Timişoarei vor fi împărţite astfel: Autorități publice și acțiuni externe – 85 de milioane de lei, Alte servicii publice generale – un milion de lei, Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi – 24 de milioane de lei, Ordine publică și siguranță națională – 41 de milioane de lei, Învățământ – 96 de milioane de lei, Sănătatea – 79 de milioane de lei, Cultura, recreere și religie – 149 de milioane de lei, Asigurări și Asistență Socială – 111 milioane de lei, Locuințe, servicii și dezvoltare publică – 82 de milioane de lei, Protecția Mediului – 19 milioane de lei, Combustibili și energie – 107 milioane de lei și Transporturi – 203 milioane de lei.

În acest an primăria doreşte construcţia celui de al doilea corp al Liceului „Nikolaus Lenau”, dar şi dotarea cu containere-săli de clasă a Liceului Waldorf. De investiţii va beneficia şi fosta Clinică de Dermatologie, doar că aceasta nu va mai fi unitate medicală ci centru cultural multifuncţional. În domeniul medical continuă investiţiile la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”, aici fiind prevăzută inclusiv realizarea unei piste de aterizare pentru helicoptere. La Spitalul Municipal sunt prevăzuţi bani pentru laboratorul de Radioterapie, iar Clinica ORL va fi reabilitată.

Bani pentru mijloace de transport în comun, investiții în parcuri

În ceea ce priveşte transportul local e prevăzută achiziţia a 20 de autobuze, dar şi a unei ambarcaţiuni. Se alocă bani şi pentru realizarea a ceea ce primăria numeşte a unor autostrăzi pentru biciclete pe direcţia est-vest, respectiv nord-sud, dar şi pentru un studiu de fezabilitate pentru un metrou timişorean. În buget au fost incluşi bani şi pentru podul Jiul şi pasajul Solventul.

Pentru ca timişorenii să aibă parte de spaţiu verde de calitate sunt prevăzute investiţii în Parcul Civic şi cel Central, iar în Parcul Botanic se va extinde iluminatul Public.

Sportul este la loc de cinste în buget. Sunt bani alocaţi pentru sala polivalentă, dar şi pentru viitorul complex sportiv din Calea Lipovei. Sunt bani propuşi şi pentru „veşnica” pistă de skateboard din Parcul Central, iar la grădina zoo se doreşte amenajarea unui habitat pentru feline mari (lei și tigrii).

În Piaţa Sfântul Gheorghe este prevăzută construcţia unor minareturi. O veste bună pentru unii, proastă pentru alţii, toate străzile cu piatră cubică vor fi modernizate.

Pentru a-şi spune părerea asupra bugetului, cetăţenii sunt aşteptaţi la o dezbatere publică la primărie, marți, 23, aprilie, de la ora 14.00, în sala de ședințe a Consiliului Local Timișoara. De asemenea, cei interesaţi se pot adresa şi în scris, Direcţiei Secretariat General  – Serviciul Administraţie Locală, sau în format electronic, la adresa: camelia.crisan@primariatm.ro, până la data de 22.04.2019, ora 16.30.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top