Jocurile periculoase ale liderilor USR

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Încă de la înfiinţare, Uniunea Salvaţi România şi-a propus să fie un altfel de partid decât cele care ocupau scena politică post-decembristă. Un partid format din oameni noi, pro-europeni, cultivaţi, cu studii temeinice, orientat spre viitor şi dezbărat de metehnele vechilor politicieni. Într-o oarecare măsură chiar anti-sistem, dar nu acel anti-sistem grobian, de grotă promovat de PPDD, de exemplu. Iar mult timp USR s-a poziţionat foarte bine în toate tulburările cu care s-a confruntat România ultimilor ani, o ţară confiscată de un grup infracţional organizat.

USR a fost cel mai acerb luptător din parlament împotriva modificărilor la legile Justiţiei, a susţinut oficial protestele anti-PSD, a militat pentru statul de drept, a susţinut-o pe Laura Codruţa Kovesi, chiar şi atunci când liberalii abandonaseră lupta. Mai mult, a fost singurul partid care a avut curajul să se opună oficial refendumului pentru familia tradiţională Dragnea-Tăriceanu, un plebsicit non-tolerant, anti-european, venit din negurile Evului Mediu. În acest timp, PNL, un partid cică liberal, a suţinut acest referendum. (Nu discut aici de PSD, care n-are nici cea mai mică legaătură cu doctrina social-democrată.)

Intransigent şi consecvent cu principiile sale, USR a atras de partea sa electoratul „dur” anti-PSD şi proeuropean şi în special tineri perfomanţi în domeniile lor. Şi rezultatele s-au văzut la alegerile europarlamentare, când doar faptul că PSD a organizat scrutinul, nu a adus USR pe locul II.

Numai că acel succes pare să le fi tulburat puţin minţile liderilor USR. Au vrut, de exemplu, neapărat să aibă candidat la prezidenţiale, cu toate că nu era momentul să spargă astfel frontul anti-PSD şi nu ştiu cât de mult a agreat electoratul său acest lucru. Nu mai discut că USR, neavând o organizare foarte puternică în teritoriu, are un electorat destul de volatil care răspunde mult emoţional la pericole. Iar pe 26 mai marele pericol a fost PSD şi Liviu Dragnea, nu ştiu în care ordine. Prin urmare, liderii USR trebuie să aibă mare grijă la conservarea sau chiar creşterea acestui electorat dur anti-PSD.

Cum o face este însă extrem de periculos. Mai ales după succesul moţiunii de cenzură, USR parcă face tot posibilul să se împuşte singur în picior. Iniţial USR a anunţat că, dorindu-şi alegeri anticipate, nu intră la guvernare, dar va sprijini din parlament un guvern liberal. Ba chiar liderii USR s-au lăudat cu consecvenţa pe care o au în această privinţă. Nu spun că Nicolae Iorga avea dreptate când spunea că „doar boul e consecvent în viaşă”, dar există unele limite date de realitate. E clar că, tehnic, în actualele condiţii şi cu actualii parlamentari, a insista pe alegeri anticipate, nu mai e consecvenţă, ci naivitate, ca să nu zic infatilitate.

Cine îşi închipuie că actualii parlamentari sunt dispuşi să renunţe, nu doar la aproape un an de mandat, dar şi la câteva mii de lei la pensie? (Mandatul incomplet este ca şi nul la pensia specială a aleşilor.) Să insişti în acest hal pe alegeri anticipate, altfel dezirabile pentru România de azi, este ca şi cum Donald Trump ar cere NASA ca într-o lună să fie construită o navetă spaţială cu care să ajungă pe Marte într-o singură zi. Imposibil tehnic, precum anticipatele în România, unde alde Nicolicea, Şerban Nicolae, Pleşoianu sau Olguţa ar vota-o şi pe LC Kovesi premier, numai să nu-şi piardă pensia şi mandatul.

Poţi înţelege, dacă faci mari eforturi, ca un partid care se numeşte Uniunea Salvaţi România refuză acum, în momente extrem de grele, să pună umărul la „salvarea” ţării. Şi asta fiindcă mulţi dintre membrii săi s-au „ars” în perioada Guvernului Cioloş, care a fost nevoit să guverneze cu un parlament controlat de PSD-işti şi având în eşaloanele doi şi trei numai PSD-işti. Dar ceea ce nu mai poţi să înţelegi, oricât ai fi de indulgent, e faptul că USR pune condiţii pentru investirea guvernului liberal.

Aici USR se joacă cu focul rău de tot. Dacă USR nu va vota investirea guvernului liberal, electoratul nu-l va ierta. Mai mult, într-o discuţie în interiorul partidului, Dan Barna confirmă că la mijloc sunt calcule politicianiste, chiar meschine, aşteptându-se ca guvernul liberal să-şi frângă gâtul. Şi asta vine de la un partid care critică afară politicianismul vechilor partide, vorbind de principii şi consecvenţă. Dacă liderii USR nu se trezesc şi nu ies din aceste jocuri riscă, nu doar accederea în turul II la prezidenţiale, dar chiar să rateze anul electoral 2020. Şi asta fiindcă electoratul USR chiar e „altfel” şi nu merge înainte cu un partid, oricâte prostii ar face acesta.

P.S. Nici n-am amintit aici de problemele lui Dan Barna cu ancheta Rise Project.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Nelu a spus: (octombrie 18th, 2019 at 11:05 )

N-are nici o legatura parlamentul cu alegerile anticipate. Respingerea de 2 ori a propunerii de premier de catre presedinte duce automat la alegeri anticipate.
Deci nu-i intreaba nimeni pe Nicolicea si Serban Nicolae daca vor sa-si piarda pensia.

dr a spus: (octombrie 18th, 2019 at 11:12 )

0 comentarii

ghiozdan a spus: (octombrie 18th, 2019 at 15:39 )

USsR partid de te doare capul.
Ura Jos PSD dar ei fug ca soarecii de guvernare. Unde mai pui ca vor anticipate…ma lasi? Care e prost sa isi piarda mandatu de la USR din parlament?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Top