Puteți depune proiecte pentru a fi susținute financiar de alergători și donatori la Timotion

Timotion

Timotion

Au început înscrierile de proiecte la Timotion, eveniment sportiv în scop caritabil care are deja tradiție în urbea de pe Bega. Organizațiile non-guvernamentale și grupurile de inițiativă din vestul țării, care au idei de proiecte ce pot aduce o schimbare reală în bine în comunitate, au din nou șansa să beneficieze de colectare de fonduri prin intermediul Timotion.

Ediția Timotion VI va avea loc în 26 aprilie 2020. Organizatorii Timotion, Fundația Comunitară Timișoara și Club Sportiv Asociația Alergotura, anunță că până în 11 decembrie 2019 se pot depune proiecte. Acestea trebuie să abordeze teme ce reflectă nevoile actuale ale comunității precum: educație, cultură, sănătate, revitalizare turistică sau civică sau pot fi programe care încurajează integrarea, colaborarea, respectul față de mediu și animale, diversitatea sau depășirea unor bariere sociale sau economice și se adresează unui grup mai mare de beneficiari.

Organizatorii Timotion 2020 își propun să finanțeze în urma evenimentului de alergare tot 20 de proiecte, la fel ca în ediția din 2019.

În concurs așteptăm proiecte ce abordează probleme reale ale comunității și ne dorim echipe de proiect energice și pregătite să mobilizeze oamenii să alerge și să doneze pentru cauza lor. Ne dorim echipe care cred cu tărie în cauza lor și care să depună tot efortul pentru ca proiectul propus să devină realitate. Ca organizatori, asigurăm beneficiarii că vom fi alături de ei și vom face echipă bună, pentru ca cele 20 proiecte selectate să strângă fondurile necesare și să ajungă cu bine la linia de finish. Cu fiecare ediție avem nevoie de susținerea Comunității, fiindcă știm din edițiile anterioare că e nevoie de mult efort să organizăm Timotion și că nu este deloc ușor să strângem fondurile necesare. Timotion aduce o schimbare în bine în comunitate datorită proiectelor și oamenilor din spatele lor și este un program de succes fiindcă e o încununare a efortului unei comunități implicate”, declară Daniela Chesaru, directorul executiv al Fundației Comunitare Timișoara.

Timotion 2020 este deschis și pentru inițiative din județele învecinate Timișului, respectiv Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Ghidul Solicitantului și formularul de înscriere împreună cu mai multe detalii despre eligibilitatea aplicării sunt disponibile pe site-ul www.timotion.ro. În urma aplicațiilor trimise până în 11 decembrie 2019, proiectele depuse vor trece printr-o etapă de evaluare, urmând ca înainte de sărbători să fie anunțate cele 20 de proiecte câștigătoare pentru care vom alerga la Timotion ediția a VI-a.

Timotion este locul și momentul când realizăm că astrele mele sunt aceleași cu astrele tale, că împărțim un loc comun sub soare și că ne e mai bine dacă acționăm împreună, în comunitate. Timotion face să se alinieze astrele, măcar o dată pe an”, spune Valentin Mureșan, membru în conducerea Club Sportiv Asociația Alergotura.

La ediția din 2019, în urma evenimentului Timotion s-au strâns aproximativ 471.700 de lei din donațiile alergătorilor, publicului și ale companiilor.

Timotion

Timotion

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

DUMITRU a spus: (noiembrie 14th, 2019 at 09:57 )

Felicitari organizatorilor!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top