A „cucerit” Spitalul Judeţean. Urmează UMF Timişoara? Se reface „cooperativa” care a cvasi-monopolizat sistemul medical din Timiş

UMF Timisoara

UMF Timisoara

Virgil Păunescu, Mihai Ionac, Horia Cristian, Cristian Buşoi, Vlad Iman etc. Vi-i mai amintiţi? Este „clanul” care controla în urmă cu un deceniu şi ceva aproape întregul sistem medical din Timiş. Acum se reface, iar primul obiectiv „cucerit” a fost Spitalul Judeţean. Urmează UMF?

În a doua parte a anilor 2000, sistemul medical din Timişoara încăpuse pe mâinile unei „cooperative” (ca să nu spunem gaşcă) care a cvasi-monopolizat sănătatea din oraş. Din aceasta făcea parte: Mihai Ionac – managerul Spitalului Judeţean, Horia Cristian – şef al CJAS Timiş, apoi deputat, Virgil Păunescu – manager al Spitalului Judeţean, secretar de stat, consilier prezidenţial; Cristian Buşoi – europarlamentar. În strânsă relaţie cu aceştia era şi afaceristul Vlad Francisc Iman, patronul unei firme care oferea aparatură medicală sistemului. Toţi aceştia erau membri PNL, dar afacerile nu prea aveau culoare politică, dovadă că Buşoi este un vechi şi bun prieten al fostului baron PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu. În acea perioadă, în faţa „cooperativei” mai făcea rezistenţă doar DSP Timiş, condusă de Horia Vermeşan. Presa vremii abundă cu informaţii despre activitatea „cooperativei”.

Schimbările politice petrecute între timp au dus şi la dizolvarea clanului, fiecare văzându-şi de treburile sale. Odată cu revenirea PNL la guvernare, petrecută la finalul anului trecut, s-a ivit şi oportunitatea ca vechiul „dream team” să se reorganizeze. Iar primul „implant” a fost făcut la Spitalul Judeţean, unde manager a fost numit Raul Pătraşcu, un tânăr încă medic rezident. El a ajuns şef peste instituţia cu poate cei mai mulţi angajaţi din judeţ cu sprijinul lui Virgil Păunescu (fost Vergică Găluşcan). Numai că a venit momentul ca în această cooperativă să fie atras şi unchiul noului manager, Jenel Pătraşcu, şeful Clinicii II de Ortopedie de la „Judeţean”. Politic, Pătraşcu a crescut la „umbra” fostului preşedinte al PSD Timiş, Dan Poenaru. Ulterior s-a regăsit în PMP-ul Elenei Udrea. Poate inutil să adăugăm că, odată cu instalarea lui Pătraşcu jr. ca manager, în spital şi-a făcut reaparaţia Iman. Şi în forţă, dând nu de puţine ori indicaţii manageriale.

Pentru refacerea „monopolului” din sistem, s-a ivit acum oportunitatea alegerilor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie. Ori toată lumea ştie cât de importantă este funcţia de rector al UMF pentru sistemul medical din Timişoara. Aşa cum se ştie, în cursă sunt înscrişi patru candidaţi. „Cooperativa” atacă funcţia cu doi dintre ei: Păunescu şi Pătraşcu. La un moment dat, se vorbea chiar că unul dintre ei se va retrage pentru a-i facilita victoria celui cu şanse mai mari. Principalul obstacol în calea celor doi este Octavian Creţu, încă preşedintele Senatului UMF, până la predarea ştafetei nou-alesului Marius Craina.

Din punct de vedere politic, Creţu, cunoscut mai mult din perioada în care a fost manager al Spitalui Municipal, este membru PNL, dar provenit din PDL. Al patrulea candidat, Eugen Boia, este cotat cu şanse mici, dar mai degrabă este apropiat de tandemul Păunescu- Pătraşcu. Cam acestea sunt auspiciile sub care vor avea loc alegerile pentru funcţia de rector al UMF. Cucereşte fosta şi totodată noua „cooperativă” reduta numită UMF? Sau reuşeşte Creţu să blocheze această ofensivă. Ca un amănunt de culoare, în această campanie pentru funcţia de rector, Păunescu a obţinut o oarecare notorietate naţională, lăudându-se că ar fi descoperit antidotul coronaviruslui. Din păcate pentru el, nimeni din afara ţării nu-i bagă în seamă „epocala” descoperire. De menţionat că alegerile vor avea loc joi, 20 februarie. În cazul, destul de probabil, în care niciun candidat nu va obţine 50% plus unul din voturi, un tur doi va avea loc pe 27 februarie.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

Patrascu Jenel Marian a spus: (februarie 19th, 2020 at 14:57 )

Stimata redactie,

Urmare a articolului ,,A cucerit Spitalul Judetean.Urmeaza UMF  Timisoara..” va rog sa publicati urmatorul drept la replica.

Nu am facut niciodata parte din nici o ,,gasca” sau cooperativa, asa cum o numiti dvs. Asocierea persoanei mele cu diferite grupuri de interese sau afaceri oneroase este doar in inchipuirea unor oameni care nu ma cunosc pe mine sau realizarile mele pe plan profesional.Va recomand sa lecturati ultimele articole din presa locala si centrala!

Pe de alta parte, va aduc la cunostiinta ca eu nu am ,,crescut” la umbra nimanui si am parcurs toate etapele profesionale si didactice doar prin efortul si meritul personal. 

In ceea ce priveste candidatura mea la functia de rector a UMF Timisoara, aceasta este una transparenta, reala, ma bucur de stima si simpatia colegilor cadre didactice si studenti, astfel ca afirmatiile cum ca as fi apropiat de un anumit ,,tandem” sunt simple speculatii si elucubratii.Spre exemplificare va recomand sa urmariti campania pe care am initiat-o pe retelele de socializare pt a-mi sustine candidatura.

In concluzie, articolul publicat de dvs. este jignitor si defaimator la adresa persoanei si medicului Jenel M. Patrascu si va solicit pe aceasta cale sa retractati aceste afirmatii.

Cu deosebita stima,

Prof. Dr. Jenel M. Patrascu

Nina Casian a spus: (februarie 19th, 2020 at 15:11 )

O adevarata constelație: oameni de mare caracter, onesti și cinstiti. Adevărați patrioți, adevărați luptători pentru sistemul sanitar banatean, dedicați in totalitate pacientului??
O gasca nebuna, avida doar de functii, putere și combinații. Mi-e greu sa spun cine e cap de lista, atâta timp cât funcționează după principiile unui grup organizat. Trăiască PNL și Robu care i-a girat.

cetatean a spus: (februarie 19th, 2020 at 15:20 )

Un articol marca PSD. Ne lamureste ca mai bine era cu „gasca PSD” sau „clanul PSD” , ce naspa e ca a venit PNL. Sa vezi ce mafioti o sa aduca USR… halal presa, incepe sa se faca simtit efectul sutiri de impozit.

Dr Jivago a spus: (februarie 19th, 2020 at 15:38 )

Domnule profesor, sincer, nu am sa înțeleg niciodată de ce trebuie sa negam evidentele. Nu trebuie sa ne fie rusine ca am crescut la umbra cuiva/ca ne-am dezvoltat sub cineva, in cazul dvs, așa cum știm cu totii, prof dr Dan Poenaru, care a încercat sa va facă OM. Se vede ca nu prea i-a ieșit. Mai mult, l-ati dat afara ca pe un câine, l-ati pus sa-și care singur cutiile cu efecte personale, i-ati repartizat biroul, cu el înăuntru, către rezidenți, l-ati dat jos de la gazeta de pertete de pe secție. Nu înainte de a-l teroriza, zilnic, lovindu-i usa cu piciorul și apoi fugind, ca și aia mici, ori de câte ori ati avut ocazia. Nu mai vorbesc de limbajul academic, pe care l-ati folosit la adresa mentorului dvs, ori de câte ori ati avut ocazia. Nu-l reproduc pentru ca nu va avantajează. Despre postările dvs isterice și jignitoare de pe FB, ani de zile, la adresa directa a unor colegi, nu mai vorbesc. Mi-e greu sa va încadrez, cu tot respectul. In schimb, o sa ma rog lui Bachus sa va dea liniște, măcar o perioada.

HoriaIslam a spus: (februarie 19th, 2020 at 17:30 )

!Timisoara nu-i buricu targului” bai hahalelelor. V-a spus asta un fost senator PNL! Hai sictir saracilor!

Turnitin a spus: (februarie 19th, 2020 at 19:31 )

http://www.umft.ro/video_709
https://www.edupedu.ro/breaking-publicarea-tezelor-de-doctorat-se-poate-realiza-de-catre-ministerul-educatiei-fara-consimtamantul-autorilor-anunta-autoritatea-de-supraveghere-a-prelucrarii-datelor-cu-caracter-personal/
Cat timp nu sunt publice TOATE tezele sustinute in UMFVBT de catre toate cadrele didactice, nu se poate schimba NIMIC! Coordonatorii de doctorat sa-si asume originalitatea tezelor coordonate de cand au devenit coordonatori. Mult dorita recunoasterea internationala a diplomei emise de UMFVBT implica si asumarea raspunderii pentru articole, teze si carti – cine are curaj sa dreneze acest buboi al imposturii, acela merita sa fie rector! Daca echipa de prorectori, decani si prodecani se face DOAR cu raport de originaliate pe propria teza de doctorat, pe toate articolele si cartile publicate, pe toate tezele coordonate etc… atunci se schima ceva din temelii, abia atunci… Ei, cine vrea sa fie prorector, prodecan?…

Turnitin a spus: (februarie 19th, 2020 at 20:27 )

https://www.edupedu.ro/breaking-publicarea-tezelor-de-doctorat-se-poate-realiza-de-catre-ministerul-educatiei-fara-consimtamantul-autorilor-anunta-autoritatea-de-supraveghere-a-prelucrarii-datelor-cu-caracter-personal/
Votul meu pentru candidatul care pune pe masa maine, in ziua votului, raportul antiplagiat pentru propria teza de doctorat, cat si pentru echipa de prorectori, decani si prodecani. De asemenea, pentru toate tezele coordonate, daca este cazul, cartile si articolele publicate – Eu cu cine votez maine?

Anonim a spus: (februarie 19th, 2020 at 20:53 )

O mare mizerie pdl ista acest articol, daca ma intelegeti ce vreau sa spun.

HoriaIslam a spus: (februarie 20th, 2020 at 11:02 )

Anonimule vrei sa zici ca ti-a placut de Senatorul Horia Cristian sau de Cristiiiiiiaaaaaan BUUUUUUSoi? Au facut ceva pentru Timisoara / Timis / Romania? Mizeria de care pomesti tu o reprezinta stampila noastra de vot pe casutele unde apareau si aceste personaje sinistre.

Petre Bolovan a spus: (februarie 20th, 2020 at 12:53 )

Domnul profesor Patrascu nu mai doreste vreun drept la replica la postarea lui Jivago? Ați primit si dumneavoastra, in sfarsit, o replica pe masura jignirilor pe care le adresati cu orice ocazie cadrelor medicale din Spitalul Judetean?

Turnitin a spus: (februarie 20th, 2020 at 19:30 )

Da! Cum era de asteptat liniste la suprafata si agitatie in subterana… mai incet cu orchestratiile…
Catavencii musca tare! Miza e mare – cine ajunge la butoane trebuie sa publice tezele de doctorat cosmetizate sau asa cum sunt in arhiva, abia atunci incepe curatenia generala si primul pas spre prapastie sau acreditare!
https://www.edupedu.ro/miza-blocarii-doctoratelor-publicate-finantari-de-peste-240-milioane-de-lei-pe-an-indemnizatie-de-50-din-salariul-minim-brut-pe-luna-plus-restituirea-banilor-in-instanta-daca-sporul-este-primit/
https://www.edupedu.ro/e-firesc-ca-teza-de-doctorat-sa-fie-document-public-pentru-ca-are-consecinte-publice-duce-la-cresterea-salariului-mircea-miclea/

HoriaIslam a spus: (februarie 21st, 2020 at 23:25 )

Timisoara nu e buricul pamantului sarakilor!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”

Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişoara trece după un meci dificil de Rapid şi rămâne prima la rugby

Meci intens, salvat de un final spectaculos. SCM USV Timişoara a învins mai greu decât o arată scorul pe Rapid Bucureşti în etapa a 5-a a sezonului regular. A fost 37-14 (11-3) pentru echipa bănăţeană. Per-total, meciul a avut încărcătură, s-a pus umărul serios, de ambele părţi, Rapidul a dat o replică bună, dar a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara trece după un meci dificil de Rapid şi rămâne prima la rugby
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare

Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

autostrada belgrad

Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

România se va putea apuca, în curând, de realizarea autostrăzii care va lega Timișoara de granița cu Serbia, singura problemă este că nu se știe dacă va avea la ce să se ”lege” de partea cealaltă. Sorin Grindeanu spune că există un acord, la nivel de state, pentru continuarea și pe partea sârbă a autostrăzii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prezent la Lugoj, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a avertizat eventualii speculatori imobiliari să nu încerce să să crească artificial prețurile de despăgubire pentru unele terenuri aflate pe traseul viitorului drum expres Lugoj – Filiași, pe ultima sută de metri, pentru că nu vor fi plătiți. Aici, în iunie ar urma să se termine prima etapă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avertisment public de la ministrul Grindeanu: Nu pregătiți PUZ-uri pe mulți bani pe Lugoj – Filiași, nu veți fi plătiți
Vineri, 17 mai, la Ghiroda s-a făcut recepția la Dispensarul Uman Ghiroda ,,Dr. Grațian Miclăuș’’. În următoarele 2-3 săptămâni vor fi finalizate toate procedurile necesare pentru ca toate cabinetele să se mute în dispensar.  Consiliul Local Ghiroda a atribuit această denumire în onoarea doctor Grațian Miclăuș, medic primar în Radiologie și imagistică medicală, originar din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dispensar uman modern pentru locuitorii din Ghiroda
Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
Unul din cele mai aşteptate şi memorabile evenimente organizate sub tutela UPT a ajuns la sfârşit. Au fost câteva zile extraordinare, care lansează astfel o provocare şi pe anul următor. Tech Talks by UPT, conferința de tehnologie organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, care crește de la an la an, a devenit un eveniment emblematic pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tech Talks by UPT – „AI for Humanity” a ajuns la final. Un eveniment de excepţie cu un succes răsunător
Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
Un nou weekend efervescent, cu evenimente pentru întreaga familie vă așteaptă la Iulius Town Timișoara. La Retro Parada vei descoperi 10 mașini de colecție, iar în cadrul Florall – Festivalul Artei Florale sunt pregătite aranjamente realizate din mii de flori. În Iulius Town sunt pregătite și provocări pentru copii: la Caravana Dințișorului își pot învinge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retro Paradă cu mașini din anii `20, festival cu mii de flori, Caravana Dințișorului și teatru de păpuși, în weekend, la Iulius Town
Top