Este o certitudine. Alin Nica va fi candidatul PNL la preşedinţia CJ Timiş

Alin Nica

Alin Nica

Nu s-a oficializat încă, dar a devenit o certitudine. Primarul comunei Dudeştii Noi, Alin Nica, va fi candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Nica a rămas singur în cursă, după retragerea ultimului său contracandidat, Ciprian Bogdan. Nica va fi votat în această seară în BPJ al PNL Timiş.

În cursa internă din PNL Timiş pentru preşedinţia CJT, au intrat iniţial trei candidaţi: Alin Nica, Ciprian Bogdan şi secretarul general al organizaţiei, Alin Popoviciu. Chiar înaintea votului primarilor, Popoviciu s-a retras din cursă. Potrivit unor surse, el a fost convins să se retragă, din cauza imaginii catastrofale pe care o are în judeţ. În schimb, i s-ar fi promis un loc eligibil pe lista de la Camera Deputaţilor, cel mai probabil poziţia a IV-a.

Primul “examen” a candidaţilor rămaşi în competiţie a fost votul primarilor PNL din judeţ, vot câştigat de Nica cu 23 la 11. Chiar dacă devenise principal favorit, mai exista un obstacol, respectiv un vot în Biroul Permanent Judeţean. Miercuri, însă Ciprian Bogdan s-a retras din cursă, Cu mult fairplay, el l-a sunat pe Nica să-i spună de decizia luată, să-l felicite şi, nu în ultimul rând, să-l asigure de sprijinul său.

În atare condiţii, votul din BPJ va fi doar o formalitate, în condiţiile în care mai există un singur candidat. Şedinţa conducerii liberale va avea loc joi seara, ocazie cu care se vor stabili listele PNL pentru Consiliul Judeţean şi Consiliul Local. Până a fi anunţat oficial drept candidatul PNL la preşedinţia CJT, Nica va mai trebui validat în Comitetul Director Judeţean al PNL Timiş şi în Biroul Permanent Naţional. De menţionat că preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a anunţat cu mai mult timp în urmă pe liderii PNL Timiş că va sprijini orice candidat decis de primari. În cazul de faţă, Alin Nica.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alianța Dreapta Unită și-a prezentat propunerile de primar pentru câteva din localitățile cheie din Timiș

Alianța Dreapta Unită și-a prezentat, miercuri, candidații pentru mai multe primării din județ, oameni cu care speră să câștige sau, în unele localități, să mențină mandatele de primar. Sunt candidați pentru mai multe localități periurbane, dar și pentru Lugoj, unde reprezentanții alianței speră să obțină conducerea localității. Piesele de rezistență sunt primarul actual de Cenad...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită și-a prezentat propunerile de primar pentru câteva din localitățile cheie din Timiș
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Cele mai întâlnite mituri despre blackjack

Blackjack este unul dintre cele mai apreciate jocuri de cărți din lume. Este practicat de sportivi, actori, oameni de afaceri, dar și de oameni simpli. Obiectivul este unul singur: să învingi casa. De-a lungul timpului, nume ca Ben Affleck, Michael Jordan ori Jason Alexander și-au încercat norocul la blackjack. Acest joc generează multă distracție și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai întâlnite mituri despre blackjack
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Dat dispărut de acasă, găsit după o săptămână, spânzurat

Cea mai îngrozitoare veste pe care o putea primi o familie, a venit de la Poliţie. „La data de 15 mai, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații CriminaleTimiș împreună cu polițiștii Serviciului Criminalistic Timiș cu privire la identificarea cadavrului găsit spânzurat de o schelă în data de 7 mai, pe strada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dat dispărut de acasă, găsit după o săptămână, spânzurat
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cinci firme și asocieri de firme vor să realizeze Centura Vest Timișoara

Concurență mare pe șantierul de realizare a Centurii Vest Timișoara. Cinci firme și asocieri de firme, din mai multe țări, se luptă pentru contractul de 1,7 miliarde de lei. Miercuri a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru contractul de realizare al Centurii Vest Timișoara, ultimul segment rămas nerealizat din inelul complet. ”Încă un pas...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci firme și asocieri de firme vor să realizeze Centura Vest Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Blackjack este unul dintre cele mai apreciate jocuri de cărți din lume. Este practicat de sportivi, actori, oameni de afaceri, dar și de oameni simpli. Obiectivul este unul singur: să învingi casa. De-a lungul timpului, nume ca Ben Affleck, Michael Jordan ori Jason Alexander și-au încercat norocul la blackjack. Acest joc generează multă distracție și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai întâlnite mituri despre blackjack
Primăvara este aproape gata, iar dacă simți că nu te-ai bucurat suficient de mult de flori și momentele pline de culoare pe care anotimpul renașterii le aduce, te așteptăm în Iulius Town. În acest weekend, în Iulius Gardens, are loc Florall – Festivalul Artei Florale, eveniment dedicat florilor și literaturii universale. Aranjamente florale cu personaje...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florall – Festivalul Artei Florale aduce în Iulius Town Timișoara: un tunel realizat din mii de flori, aranjamente inedite, ateliere de creație pentru copii și adulți, momente artistice și alte surprize
Concurență mare pe șantierul de realizare a Centurii Vest Timișoara. Cinci firme și asocieri de firme, din mai multe țări, se luptă pentru contractul de 1,7 miliarde de lei. Miercuri a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru contractul de realizare al Centurii Vest Timișoara, ultimul segment rămas nerealizat din inelul complet. ”Încă un pas...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci firme și asocieri de firme vor să realizeze Centura Vest Timișoara
Mult apreciata și gustata Cursă a Rățuștelor pe Bega, cel mai cunoscut și îndrăgit proiect realizat de Rotaract Club Timișoara, se întoarce chiar de Ziua Internațională a Copilului. Evenimentul ajunge anul acesta la cea de a XV-a ediție, iar fondurile adunate vor fi folosite într-un scop nobil, pentru achiziționarea unui echipament medical performant. Cursa este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, vom avea o nouă ediție a Cursei Rățuștelor pe Bega
Primăria Timișoara a decis să extindă termenul de înscriere în cadrul comisie care va monitoriza desfășurarea ediției cu numărul 3 a campaniei de bugetare participativă, noua dată limită fiind 20 mai 2024, ora 22:00. Pentru a asigura o reprezentativitate cât mai largă în cadrul comisiei, motivează municipalitatea decizia. Comisia de Buget Participativ monitorizează desfășurarea campaniei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara prelungește termenul de selecție pentru bugetarea participativă
Alianța Dreapta Unită și-a prezentat, miercuri, candidații pentru mai multe primării din județ, oameni cu care speră să câștige sau, în unele localități, să mențină mandatele de primar. Sunt candidați pentru mai multe localități periurbane, dar și pentru Lugoj, unde reprezentanții alianței speră să obțină conducerea localității. Piesele de rezistență sunt primarul actual de Cenad...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită și-a prezentat propunerile de primar pentru câteva din localitățile cheie din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat unul din cele cele mai mari evenimente de business din sistemul cameral românesc și european, cu participarea a 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub motto-ul „Să conectăm Europa prin afaceri sustenabile”, forumul a vizat cu prioritate stimularea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Forumul Internațional de Afaceri de la Timișoara, premieră de succes a CCIAT/FOTO
Top