Flic-flacuri

Îl cheamă Balaş. Nelu Balaş. Îndrăgostit peste poate de cel mai cantitativ poet român din toate timpurile, taman după moartea acestuia, a avut o idee. Genială, în mintea lui. A băgat Cenaclul Flacăra la tot poporul. Unde? Pe moşia sa, la poştă, că e şef mare acolo, peste câteva judeţe. Şi a comandat acelaşi lucru pentru toate oficiile poştale pe care le păstoreşte. Şi uite cum a mai ieşit în faţă Balaş! Nelu, nu Ioan. Să audă toată ţara de el. Că el e mare admirator al marelui admirator al lui Ceauşescu. Şi al lui Ilescu, dacă vreţi. Şi poate aşa îl pune partidul, în cazul de faţă PD-L, pe post de figurant la alegerile pentru Primăria Timişoara. Fiindcă Neluţu asta vrea. Să ajungă primar. A vrut şi prefect, dar nu s-a putut. A fost primar la Cărpiniş, acum vrea şi la Timişoara. Că a fost la pe UFD, PSD, acum la PD-L, nu se mai pune. Avându-l acum agent electoral pe Păunescu, cine ştie…

Jale mare prin primărie. Ai naibii procurori DNA, s-au cam mutat cu casă şi masă în instituţia condusă de Gheorghe Ciuhandu. Clanul din Şuştra, recte Nicuşor Miuţ şi Jean Cojocari, e tot mai în corzi. Dar ce vină au ceilalţi pentru prostiile celor doi? De frica procurorilor nu se mai dau/primesc „felicitări” închise în plicuri, nu se mai face nicio manevră. Nasoleală mare! Mai ales, acum, că s-au tăiat şi salariile!

Nici la PD-L lucrurile nu sunt taman OK. Au ieşit la iveală alte legături ale oamenilor din filială cu lumea interlopă. De această dată e vorba de celebrul Sergiu Băhăian, acuzat că a comandat câteva crime. Au apărut înregistrări privind legăturile lui Băhăian cu Dorin Cândea, mare şmecher prin filială şi la RAR, başca consilier judeţean. Se pare că Băhăian ar fi sponsorizat filiala „portocalie” prin intermediul lui Cândea.

Când n-ai de lucru îţi faci. Liberalul Ionel Patrichi are idei. Altruist, nu le ţine numai pentru el. El dă sfaturi despre decongestionarea traficului. Una ar fi schimbarea orarului la şcoli. Alta ar fi utilizarea „Drumului Boilor”. Lumea se întreabă totuşi de ce Patrichi n-o ia singur pe „Drumul boului”.

Fost mare poliţist, ajuns braconier.Îl cheamă Costel Roman şi are un dezvoltat simţ al umorului. Prins cu raţa în buzunar, pardon căprioara în portbagaj, Roman a dat o explicaţie hazlie. Cică ar fi lovit din greşeală căprioara cu maşina. Maşină de şmecher, blindată cu muniţie. Altfel nu se explică gloanţele găsite în animal.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

timisorean a spus: (noiembrie 15th, 2010 at 17:22 )

balas vrea Primar…. Da, si eu as vrea sa fiu calu`lu` Maria Tereza dar am sanse mici…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Distracție pe patine 29 noiembrie - 11 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Antrenorul SCM USV este… top! Mugurel Preda, ales cel mai bun tehnician din țară

Mugur Preda a fost desemnat antrenorul anului, în ancheta organizată de Federația Română de Rugby. Antrenorul echipei bănățene a adunat 29.33% din voturi și s-a clasat înaintea lui Viorel Lucaci (Steaua București) și Eugen Apjok (CSM Știința Baia Mare). Aflat la al doilea sezon la Timișoara, Mugur a dus echipa de seniori în toate cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul SCM USV este… top! Mugurel Preda, ales cel mai bun tehnician din țară
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Iosif Csaba Pál

Pastorala de Crăciun a PS Iosif Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timişoara

Scrisoare pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului 2025 Iubiți frați și surori în Cristos! Să-L așteptăm, să-L primim Începând de la Sfântul Francisc de Assisi, din secolul al XIII-lea, Crăciunul este înconjurat de multe simboluri care, cu multă iubire, ne amintesc de cele întâmplate la primul Crăciun. Aducem toate simbolurile, care ne ajută să sărbătorim: facem,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Crăciun a PS Iosif Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timişoara

Economic vezi arhiva Economic

S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză a tradiţionalelor prime de Crăciun acordate angajaţilor companiilor de stat. Concluzia a fost că în unele companii „tradiția” a continuat, dar alte multe au strâns cureaua, invocând prudența bugetară Campionii primelor de Crăciun Câteva companii au acordat şi în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză a tradiţionalelor prime de Crăciun acordate angajaţilor companiilor de stat. Concluzia a fost că în unele companii „tradiția” a continuat, dar alte multe au strâns cureaua, invocând prudența bugetară Campionii primelor de Crăciun Câteva companii au acordat şi în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat
Defuncta A6, devenită între timp drum expres, care va lega Drobeta Turnu Severin și Lugoj, are acum semnat contract de finanțare pentru realizarea studiului de fezabilitate. Contractul de finanțare a fost semnat de Ministerul Transporturilor și CNAIR. Din păcate, termenele înaintate ne fac să ne gândim la realizarea acestui drum peste mulți ani. Proiectul are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Drumul expres Lugoj – Drobeta Turnu Severin are asigurată finanțarea pentru realizarea studiului de fezabilitate
Mugur Preda a fost desemnat antrenorul anului, în ancheta organizată de Federația Română de Rugby. Antrenorul echipei bănățene a adunat 29.33% din voturi și s-a clasat înaintea lui Viorel Lucaci (Steaua București) și Eugen Apjok (CSM Știința Baia Mare). Aflat la al doilea sezon la Timișoara, Mugur a dus echipa de seniori în toate cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul SCM USV este… top! Mugurel Preda, ales cel mai bun tehnician din țară
În 1914, chiar în mijlocul groazei Primului Război Mondial, s-a întâmplat ceva aproape de necrezut: în Ajunul Crăciunului, soldații britanici și germani au încetat focul fără ordin, au ieșit din tranșee și s-au întâlnit în „No Man’s Land” ca niște oameni obișnuiți, nu ca inamici. Au cântat colinde, și-au strâns mâinile, au făcut schimb de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Povestea care trebuie spusă la fiecare Crăciun: atunci când gloanțele au tăcut, inamicii au devenit prieteni! Și au jucat fotbal…
Scrisoare pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului 2025 Iubiți frați și surori în Cristos! Să-L așteptăm, să-L primim Începând de la Sfântul Francisc de Assisi, din secolul al XIII-lea, Crăciunul este înconjurat de multe simboluri care, cu multă iubire, ne amintesc de cele întâmplate la primul Crăciun. Aducem toate simbolurile, care ne ajută să sărbătorim: facem,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Crăciun a PS Iosif Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timişoara
† IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj Scrisoare Pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului – 2025 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Primi-vom noi bucuria pe care o vestește îngerul, păstorilor din Bethleem? Iubiți frați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scrisoarea Pastorală de Crăciun a Preasfinţitului Părinte Ioan, episcopul greco-catolic de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.              Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!      (Luca 2, 14) Iubiții mei fii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Crăciun a IPS Ioan, Mitropolitul Banatului
De marea Sărbătoare a Crăciunului vă dorim să aveți parte de gânduri bune, multă bucurie, căldură în suflet și armonie, linişte şi foarte multă sănătate alături de cei dragi! Noi, cei de la deBanat.ro, vă mulțumim pentru că ne-ați fost alături și vă dorim s-aveți parte de cele mai frumoase sărbători cu putinţă. Crăciun fericit!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Redacţia deBanat vă urează Crăciun fericit!
În zona Văii Jiului a fost pus la punct și pornit un sistem de transport public care ar putea fi aplicat și în județul Timiș în perioada următoare. Acolo, este vorba despre Green Line, un sistem de transport integrat care conectează toate orașele Văii Jiului. Proiectul este rezultatul colaborării tuturor administrațiilor locale din Valea Jiului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valea Jiului o ia înaintea Timișului. A devenit funcțională, cu bani europeni, rețeaua Green Line, de transport public județean
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.