JazzTM #4, inca un succes total: Imany a cucerit Piata Victoriei / FOTO

Dacă n-ați auzit până acum piesa „Don’t Be so Shy”, a lui Imany, înseamnă că, în ultima jumătate de an cel puțin, ați locuit pe altă planetă. Sâmbătă seară, la Timișoara, artista cu origini din Insulele Comore a arătat însă că e mult mai mult decât atât. Invitată în premieră în România, Imany a cântat aproape două ore în Piața Victoriei și a încântat spectatorii cu stilul său direct și deschis.

imany

A doua zi a JazzTM a mers pe urmele celei dintâi și a fost, din nou, un succes indiscutabil. Totul a îbceput după-amiaza, pe cele două scene montate în Parcul Civic, respectiv Parcul Castelului, unde atmosfera a fost așa, ca-n familie, iar spectatorii au venit efectiv să se bucure de muzică și de stat în aer liber. Seara, în Piața Victoriei, cele 2.600 de scaune puse la dispoziție de organizatori au fost ocupate foarte repede, astfel că, pe la ora 8 și jumătate, nu mai găseai niciun loc liber. Showul a început cu Arcuș Trio, o trupă fondată în luna mai a anului trecut, care îmbină, într-un stil absolut fascinant, folclorul cu R&B, Hip-Hop, prog-rock și post-prog. Cei trei muzicieni care fac parte din acest proiect – Alexandru Arcuș, Adi Stoenescu și Marcel Moldovan – au fost aplaudați la scenă deschisă și au deschis calea către tunisianul Dhafer Youssef. Artistul a oferit publicului un concert sofisticat, cu influențe specifice muzicii arăbești potrivite perfect pe sound-uri jazz interesante. Muzica lui Youssef a plăcut mult, așa că spectatorii au avut parte și de un bis, oferit cu aceeași sinceritate totală a muzicianului care știe ce face și face ce știe.

Seara a fost încheiată de mult așteptatul concert al lui Imany. Artista franceză cu origini din Insulele Comore a devenit cunoscută publicului după remixul „Don’t Be so Shy”, care a făcut furori la radiourile din România, dar nu numai. Imany și-a început showul chiar cu această piesă și a continuat timp de aproape două ore, într-o manieră caldă și prietenoasă. Cântecele ei spun povești în care fiecare dintre noi se poate regăsi, vorbesc despre iubire, prietenie, oameni dragi, dar și despre tristețe și singurătate. Publicul a fost invitat să ia parte și la un moment amuzant, în care Imany și trupa sa au condus dansul, filmat integral de echipa sa. Pe lângă piesele proprii, artista a apelat și la coveruri unul și unul: „Bohemian Rhapsody”, de la Queen, „Mercedes Benz”, a lui Janis Joplin, sau „I Wanna Dance with Somebody”, a lui Whitney Houston. Concertul a durat aproape două ore, mult peste ce era prevăzut, și s-a încheiat în aplauze furtunoase. JazzTM continuă și duminică seară, când e așteptată să cânte Dee Dee Bridgewater. Nu ne rămâne decât să așteptăm și să sperăm că prognoza meteo, care anunță furtuni, să dea greș de această dată…

Program

Piața Victoriei
ora 20 – Helen
ora 21 – BADBADNOTGOOD
ora 22,30 – Dee Dee Bridgewater

Parcul Castelului
ora 17 – Paperjam
ora 18 – Trilok Gurtu Band

Parcul Civic
ora 16 – Jazzybirds
ora 17 – Spanache x Pop
ora 18 – Theatre Fleas Orchestra

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Laţcău, deschis la colaborare: “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului

Cristian Bobar, fostul preşedinte al CSM Reşiţa, funcţie din care şi-a dat demisia chiar astăzi, se va alătura staff-ului Politehnicii Timişoara. Încă nu se ştie exact ce funcţie va avea, dar în mod cert în portofoliul său va fi şi relaţia cu FRF, acolo unde are relaţii excelente. La doar 43 de ani, Bobar are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
România A, reprezentativa secundă a României, va participa la „Toyota Challenge 2026 Africa Euro Series”, competiție ce va avea loc între 5 -14 iunie în Africa de Sud la Bloemfontein, pe Toyota Stadium. Staff-ul tehnic a stabilit echipa care a ajuns în Africa de Sud, fiind convocați 30 de jucători, 17 înaintași și 13 jucători...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 30 de jucători convocați pentru România A, care va participa la Toyota Challenge. Opt dintre ei reprezintă Timișoara
Pasiunile trebuie cultivate și împărtășite. Muzica și medicina s-au întâlnit recent, într-un mod aparte la Timișoara, în cadrul evenimentului „Music is My Medicine”. Evenimentul a fost organizat de programul TimMedfest în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Fundația UMF Timișoara, EMSA Timișoara și FITT. Seara a fost deschisă de trupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzica și medicina au făcut casă bună la UMF/VIDEO
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că se gândește să depună plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva unor membri ai Comisiei de Monumente, aceasta pentru că proiectul noii parcări din zona Spitalului de Copii a fost blocat, după ce obținuse deja anterior două avize favorabile. El a anunțat, în cadrul unei emisiuni la Radio Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău vrea să facă plângeri penale pentru blocarea proiectului parcării de la Spitalul de Copii
Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări
Sala Operei Naționale Române din Timișoara găzduiește vineri, 5 iunie, de la ora 19.00, la Gala de Operă și Operetă, un eveniment de prestigiu organizat de Opera Națională Română din Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Spectacolul reunește pe aceeași scenă tineri soliști ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua generație de studenți ai Facultății de Muzică urcă pe scena Operei din Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.