Stirile din ziua: 28 iulie 2016

Timisul, sarbatorit cu buget redus, in Palatul Administrativ / FOTO

Timisul, sarbatorit cu buget redus, in Palatul Administrativ / FOTO

Câteva zeci de timișoreni au sărbătorit joi după-amiază, în Palatul Administrativ, Ziua Județului Timiș. A fost o premieră, dar una cu buget redus. Președintele CJ, Sorin Grindeanu, promite că la anul va fi cu totul altfel.

pnl timiș

PNL Timis are target pentru alegerile parlamentare

Liberalii din Timiș mai au timp până duminică, 31 iulie, să-și depună candidaturile pentru un loc pe listele pentru alegerile parlamentare. Până acum, unul singur și-a făcut publică această intenție, iar senatorul Vasile Blaga a anunțat, la rândul lui, că mai vrea un mandat în circumscripția Timiș.

Gura pacatosului (Ionut Nasleu) adevarat graieste!

„Dacă e cel mai mare păcat al meu într-o viață politică și publică e OK!” Așa a catadicsit să le răspundă Ionuț Nasleu, consilierul primarului Nicolae Robu, reporterilor site-ului pressalert.ro, în momentul în care a fost prins că circulă cu o mașină înmatriculată pe o societate cu care primăria are contract.

500 de locuri de munca pentru IT-isti, create de compania Ness, in ansamblul Openville

UBC 2, primul din cele şapte imobile office ale ansamblului Openville, va fi inagurat la toamnă, iar una dintre companiile care au închiriat deja spații este Ness Digital Engineering. Unul dintre liderii mondiali în domeniul dezvoltării de produse și platforme software va crea în jur de 500 de noi locuri de muncă.

Haos in centru! Pasajul Jiul era inchis joi dimineata!

Surpriză uriașă și neplăcută pentru șoferi, joi dimineață! Pasajul Jiul a fost închis complet încă din noaptea de miercuri spre joi, deși primăria anunțase că acest lucru se va întâmpla doar de luni, 1 august. Și noile restricții de trafic i-au bulversat pe timișoreni, astfel că în zona centrală sunt cozi interminabile.

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel a programat joi, 28 iulie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Aleea Pădurea Verde (p), Aleea A. Imbroane (p), str. Dr. Koch, Olanda (p), Albinelor (p), O. Balea, Cloșca (p), Alexandrescu, Horia, Dragoș Vodă, Mircea cel Bătrân (p), Horia, Cloșca, Macilor, Herța, Moise Doboșan, Bistrița, Bârzava, G. Alexandrescu, Mircea cel Bătrân, I. Schwicker, Agricultorilor,

Top