Grindeanu anunta alegeri la PSD Timisoara: Au fost diferente mari intre cartiere

PSD Timiș trece la o analiză a organizațiilor din județ, după alegerile locale. Unele dintre acestea nu au dat rezultatele scontate. Probleme organizatorice au fost și la Timișoara, unde au existat diferențe substanțiale între scorurile electorale obținute în diverse cartiere.

Sorin Grindeanu 01

„Fiecare organizație din cele 99 din județ va intra în această analiză internă, pe care o vom face până în septembrie. Facem această analiză internă astfel încât să îmbunătățim rezultatele în organizațiile în care trebuie. Echipa care va face această analiză și va lucra peste vară este coordonată de Călin Dobra, președinte executiv. Urmează ca acolo unde este cazul, de exemplu la organizația Timișoara, să facem și alegeri. Florin Bîrsășteanu e președinte interimar. Din punctul meu de vedere, la organizația din Timișoara, deși am avut scor bun, e cel mai mult de lucru ca și analiză internă. Au fost discrepanțe între cartiere”, a declarat, joi, președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu. Conform acestuia, de exemplu, în Calea Șagului – Dâmbovița, PSD a obținut peste 33% din voturi, iar în Calea Aradului, procentul a fost în jur de 20%. „Inclusiv în echipa de conducere de la nivel de municipiu cred eu că alegerile sunt binevenite. Dar nu e singurul caz. Se va hotărî unde dăm drumul la alegeri (…) E o problemă pe care trebuie să o rezolvăm în perioada următoare, nu doar din structura de jos, ci inclusiv în conducerea organizației municipale. Nu toți cei care au fost aleși în urmă cu un an au și confirmat”, a mai spus Grindeanu. Conform acestuia, Florin Bîrsășteanu și-ar fi exprimat dorința de a candida pentru funcția de președinte „plin” al organizației municipale.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Colegiul 2 a spus: (iulie 14th, 2016 at 16:52 )

Normal ca in Dambovita esti pretuit draga Sorin . Orice functie ti-ai dorit si ai candidat ,Colegiul 2 te-a sprijinit si sustinut neconditionat .Ai plecat Deputat si te-ai intors Ministru .Asta nu datorita capuselor / consilierilor de cartier Mateo @co ,ci datorita societatii civile cu care ai avut abilitatea de a colabora.Un mare plus .

anteconbega a spus: (iulie 16th, 2016 at 09:01 )

E normal, aşa: Calea Şagului are o populaţie îmbătrânită, de pensionari proveniţi din uzine şi de pe ogoare, Calea Aradului are o populaţie peste nivelul de liceu şi mai tânără. Trist, dar adevărat.

yxsman a spus: (iulie 16th, 2016 at 12:25 )

Pe babele si mosii din Calea Sagului, sa-i vinzi, bei, nu sa-i cumperi. Vai de curu lor de calici, ce dreak, prostiti de statul la COada pe vremea lui Ceasca!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar

PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Moşniţa Nouă anunţă că a avut loc recepția finală a lucrărilor la unul dintre cele mai importante proiecte educaționale din comună. Este vorba de proiectul „Construire liceu tip școală verde”, finanțat prin 𝐏𝐍𝐑𝐑. Miercuri, 5 august, a avut loc recepția finală a lucrărilor pentru proiectul „Construire Liceu Tip Școală Verde”, finanțat prin PNRR –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment important pentru comuna Moșnița Nouă. S-a făcut recepția finală a lucrărilor la “Liceul Verde”
Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Cunoscutul avocat Adrian Toni Neacşu, fost judecător şi fost membru CSM, afirmă că decizia luată de prefectul de Timiş, Paul Finta, în cazul primarului Dominic Fritz este perfect legală. El a prezentat şi sancţiunile date în ultimii trei ani în cazuri similare cu ale lui Fritz. Astfel, dintr-un total de 11 primari găsiţi în conflict...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În ultimii trei ani niciun primar aflat în conflict de interese nu şi-a pierdut mandatul. Avocatul Toni Neacşu ia apărarea prefectului de Timiş în cazul Dominic Fritz
Un număr de trei școli din Timișoara ar urma să aibă curți mai verzi prin programul „iȘcoala Verde”. Pentru aceasta, municipalitatea timișoreană va trebui să investească aproximativ 350.000 de lei pentru transformarea curților în spații care îi aduc pe elevi mai aproape de natură. Consilierii locali trebuie să aprobe proiectul. Este vorba despre Liceul Teoretic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să facă grădini în curțile mai multor școli
Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
Filmul „Ultimul ingredient”, realizat de Visit Timiș cu sprijinul financiar al BCR–Erste și al Consiliului Județean Timiș, a fost înscris în competiția internațională Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. În perioada 14–30 august 2026, publicul va putea vota online producțiile participante. Visit Timiș va reveni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filmul „Ultimul ingredient”, o poveste a Banatului în competiția internațională Food Film Menu/VIDEO
Dorința viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, de a introduce Chișoda și Girocul în rețeaua metropolitană de transport a STPT, prin intermediul asociației SMTT, devine în final realitate. De la jumătatea acestei luni, pe străzile celor două localități periurbane vor circula autobuzele Timișoarei, în locul celor pe care asociația înființată de Consiliul Județean Timiș a încercat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău anunță victoria în transportul metropolitan spre Giroc și Chișoda. Autobuzele STPT intră pe traseu din august
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.