La Timișoara va fi construit un stadion modern, dar totul stă la mâna sumelor care vor fi cheltuite pentru Campionatul European 2020. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, spune că instituția pe care o conduce ar putea da 20 de milioane de euro, pentru această investiție, dar numai dacă restul sumei vine de la bugetul CNI.

Noul stadion al Timișoarei e primul pe lista Companiei Naționale de Investiții, după arenele care urmează să fie construite pentru EURO 2020. Afirmația îi aparține președintelui CJ Timiș, care spune că, în momentul în care se va trage linie după licitațiile pentru acele stadioane, se va ști și ce se întâmplă la Timișoara. Dobra susține că instituția pe care o conduce este dispusă să contribuie chiar cu jumătate din suma necesară construirii arenei. „Am transmis companiei naționale că avem disponbilitatea de a participa cu o sumă mult mai mare, chiar și cu 50%: 20 milioane de euro din 40 milioane euro. Solicitarea de realizare a stadionului există la Compania Națională de Investiții. Când primim un acord de principiu putem discuta de studiu de fezabilitate”, a declarat Dobra. Suma este, evident, estimativă. România este țară coorganizatoare a Campionatului European de Fotbal, iar Bucureștiul trebuie să aibă puse la punct un stadion principal și trei stadioane pentru antrenamente. „În momentul în care se licitează, în toamna acestui an, cel târziu în primăvara anului viitor, aceste stadioane, și va rămâne o economie pe bugetul privind construcția acestora, vom ști ce bani se vor aloca județului Timiș. Dacă obținem finanțare, vom lua în calcul demolarea stadionului vechi. Noul stadion va fi pe locația acestuia”, a mai spus Dobra.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
7 comentarii pentru acest articol
+ a spus:
(iulie 28th, 2017 at 14:13 )
Mint astia, cum respira !
Leo di taio a spus:
(iulie 28th, 2017 at 14:14 )
Nu mai credem nimic.MINCIUNI, minciuni, minciuni.
Leo di taio a spus:
(iulie 28th, 2017 at 14:15 )
De n-ar mai respira.!!!
toti, aceiasi mizerie! a spus:
(iulie 28th, 2017 at 20:16 )
stadioane, biserici si pensii speciale de tot felul, ‘tu-va-n gura de hoti!
scoli, spitale, sosele, justitie?
pp a spus:
(iulie 28th, 2017 at 21:44 )
articole din astea nu trebuiesc citite, e pierdere de vreme.
INO a spus:
(iulie 29th, 2017 at 01:54 )
BOY’S!UN SINGUR LUCRU ESTE SIGUR CĂCI TIMIȘOARA TIMIȘ BANAT NU MAI ESTE CE ERA ODATĂ FLOAREA ȚĂRI!ACUM AȚI AJUNS CURVA ȚĂRI!RUȘINE!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
Cristian a spus:
(iulie 29th, 2017 at 07:48 )
Minciuni…cand au mai ramas bani vreodata. Acuma au nevoie…fiindca se maresc salariile in Primarii, CJ…etc.. Ce fain e sa fi bugetar! Nesimtitii draq.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
dB
dB
Cele mai citite articole
- Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
- Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
- Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
- Unul pentru ţară, altul pentru Timiş. De la Rareş Bogdan la Alin Popoviciu, oamenii de „sacrificiu” ai PNL
- Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
- Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
- Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
- Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM


Administratie
Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
14 octombrie 2026
de: Marcel Hoster
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Politica
Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
13 octombrie 2026
de: Alex Nestor
În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul


Sport
Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
14 octombrie 2026
de: Daniel Neacșu
Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Social
Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D
13 octombrie 2026
de: Marcel Hoster
Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
12 octombrie 2026
Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
de: Marcel Hoster
Sănatate
Timp liber și cultură
Economic
Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
13 octombrie 2026
de: Marcel Hoster
Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
Știri de ultima oră
Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
14 octombrie 2026
de Daniel Neacșu
Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul
Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
14 octombrie 2026
de Marcel Hoster
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul
Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
14 octombrie 2026
de Marcel Hoster
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul
Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV
14 octombrie 2026
de Daniel Neacșu
Două deplasări și un meci acasă, dintre care două dintre partide sunt în campionat, iar altul în Cupa României. Politehnica știe exact programul următoarelor partide. „După meciul din Zăvoi (la Rm. Vâlcea, sâmbătă de la ora 12.30, direct pe Digi) revenim acasă, pe „Electrica”, unde vom juca sâmbăta viitoare, 24 octombrie, de la ora 13.00...
Citeşte tot articolul
Începe montarea acoperișului la Centrul pentru tratarea adicțiilor pentru minori de la Ciacova/VIDEO
14 octombrie 2026
de Marcel Hoster
Aproape un sfert din lucrările necesare pentru ridicarea primului centru public de sprijin și recuperare pentru minorii cu adicții din România, care se ridică la Ciacova de către Consiliul Județean Timiș au fost deja realizate. Structura de rezistență a fost deja realizată, astăzi începe montarea acoperișului. Lucrările sunt în grafic, iar termenele convenite vor fi...
Citeşte tot articolul
Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
13 octombrie 2026
de Marcel Hoster
Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul
Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
13 octombrie 2026
de Marcel Hoster
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul
Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
13 octombrie 2026
de Marcel Hoster
Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul
Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
13 octombrie 2026
de Alex Nestor
În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul
Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
13 octombrie 2026
de Marcel Hoster
Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul





































Comentarii prin facebook