Cu un nou atac la adresa PSD, Marilen Pirtea vine cu trei propuneri în criza facturilor la energie

Marilen Pirtea

Marilen Pirtea

Deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea a anunţat trei propuneri pentru intervenţie în criza facturilor la energie. El afirmă că o lege în acest sens trebuie dată cât mai repede şi le solicuită celor din PSD să nu mai tergiverseze lucrurile, aşa cum au făcut-o cu Certificatul Verde.

Criza creșterii galopante a facturilor la energie electrică și gaze este critică, atât pentru milioane de români, cât și pentru mulți dintre consumatorii industriali, strategici pentru economia reală, afirmă Marilen Pirtea

Din interiorul guvernării, PSD avansează propuneri pentru amendarea și completarea Legii plafonării prețurilor la energie, urmând să ceară în ședința Coaliției modificarea acesteia.Foarte bine! Vom dezbate și vom conveni în Coaliția de guvernare toate propunerile, apoi le vom susține în Parlament. Dar cu rugămintea publică, adresată PSD – să evite împingerea acestui subiect către o altă formă de tergiversare, așa cum s-a întâmplat și cu Certificatul StopCovid. Soluția crizei facturilor la energie trebuie elaborată într-o săptămână, maximum două săptămâni”, arată Pirtea.

El a avansat public trei propuneri pentru intervenția în criza facturilor la energie:

  • Înființarea unei Burse online a facturilor la energie în care să se centralizeze toate facturile la energie emise pentru consumatorii casnici și cei industriali, un instrument de monitorizare și prevenție a tentativelor de creștere nejustificată a valorii facturilor. Ministerul Finanțelor va integra platforma de raportare cu toți furnizorii de energie din România, pentru toate facturile emise, care vor deveni publice, publicate online (fără datele personale), iar ministerul Energiei va monitoriza și va raporta creșterile zilnice ale costurilor facturate la energia consumată, va aduce în Guvern analizele zilnice și săptămânale și va propune măsuri sectoriale de ajustare și prevenție a creșterilor nejustificate constatate (peste media inflației prețurilor la energie la nivelul pieței europene), măsuri ce pot fi adoptate de Guvern cu celeritate.
  • Gruparea primilor trei consumatori industriali afectați de creșterile nejustificate la energia facturată din fiecare ramură strategică a economiei, pe baza cifrei de afaceri și a altor indicatori de proces de afaceri, și elaborarea unei propuneri, formulate de Ministerul Economiei, prin care toate aceste companii strategice pentru România să intre într-un mecanism de protecție al Comisiei Europene prin care să se ajusteze modelul de cost la energie prin raportare la nivelul costurilor din ianuarie 2021. Acest mecanism de protecție instituit de executivul UE poate să constituie un model de bună practică pentru susținerea companiilor strategice din toate țările membre UE, într-un an de criză energetică și pandemică.
  • Elaborarea unei scheme guvernamentale de suport temporar, dar direct și exhaustiv, aplicat pentru anul 2022, destinat consumatorilor casnici și societăților comerciale din categoria IMM, prin care să se asigure atât o intervenție fiscală, cât și una de compensare globală imediată a valorii facturilor, prin:

– Eliminarea TVA la energie, pentru facturile emise pentru consumul specific al acestor categorii și

– Compensarea automată de către stat a jumătate din valoarea facturilor emise.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

popaSapca a spus: (ianuarie 6th, 2022 at 22:19 )

Bai Mariner, tu te adresezi acum psd -ului ? Unde ai fost când partidul tau. ( PNL)împreunate USR și UDMR ,ați votat liberalizare la curent și gaze? Ai luat bani degeaba? De ce n-ai sărit atunci la gâtul Orbán și Câțu sau ai fost ocupat cu secretara de la “3”?

Lucian a spus: (ianuarie 10th, 2022 at 20:21 )

ESTE DOAR UN IMBECIL AVID DE NOTORIETATE.
PRODUCTIA DE ENERGIE ESTE MAJORITAR DE STAT (DOAR UN TELEFON) , MINISTRUL ENERGIEI ESTE TOT DIN PNL…
LA FEL CU ELIMINARE A TVA SE POATE REZOLVA IN 30 DE ZILE….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Anunțul Primăriei Timișoara. CFR Infrastructură e de acord, în principiu cu ideea trenului metropolitan

Ideea Primăriei Timișoara pentru dezvoltarea unei rețele metropolitane de tren urban electric și integrat cu transportul public a obținut un acord de principiu al Ministerului Transporturilor. Acum urmează următorul pas pentru implementarea proiectului, adică semnarea unui parteneriat între municipalitate și Compania Națională Căi Ferate „CFR” SA. Pentru a accelera investiția, Primăria Municipiului Timișoara și-a asumat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. CFR Infrastructură e de acord, în principiu cu ideea trenului metropolitan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După Dominic Fritz, şi Paula Romocean pierde la Curtea de Apel Timișoara, în prima fază, litigiul cu ANI

Curtea de Apel Timișoara a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de viceprimăriţa Paula Romocean, împotriva Agenției Naționale de Integritate (ANI), prin care aceasta solicita anularea raportului de evaluare ce a constatat starea de incompatibilitate. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. Amintim că şi primarul Dominic Fritz, coleg de partid (USR) cu Romocean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După Dominic Fritz, şi Paula Romocean pierde la  Curtea de Apel Timișoara, în prima fază, litigiul cu ANI
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Micuții luptători ai Timișoarei și-au apărat blazonul și în frumoasa Bucovină

Gura Humorului a fost gazdă ospitalieră pentru etapa a doua a Campionatului Național de minirugby la care au participat sute de copii de la cele mai importante cluburi din țară. Printre ei și Warriors Timișoara, care a avut echipă la U8, două la U10, una fiind o combinată cu CSS Bega și alta la U12....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Micuții luptători ai Timișoarei și-au apărat blazonul și în frumoasa Bucovină
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

După Dominic Fritz, şi Paula Romocean pierde la Curtea de Apel Timișoara, în prima fază, litigiul cu ANI

Curtea de Apel Timișoara a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de viceprimăriţa Paula Romocean, împotriva Agenției Naționale de Integritate (ANI), prin care aceasta solicita anularea raportului de evaluare ce a constatat starea de incompatibilitate. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. Amintim că şi primarul Dominic Fritz, coleg de partid (USR) cu Romocean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După Dominic Fritz, şi Paula Romocean pierde la  Curtea de Apel Timișoara, în prima fază, litigiul cu ANI
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Sistemul de valorificare a nămolului rezultat din epurarea apelor uzate de Aquatim e aproape de finalizare

Societatea Aquatim se apropie de momentul în care va pune în funcțiune instalația de valorificare a nămolului rezultat în urma procesului de epurare a apelor uzate. În aceste zile se montează scrubberele – echipamente industriale esențiale pentru funcționarea noii instalații. Acestea au rolul de a trata aerul rezultat din procesul de uscare a nămolului, reținând și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de valorificare a nămolului rezultat din epurarea apelor uzate de Aquatim e aproape de finalizare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Curtea de Apel Timișoara a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de viceprimăriţa Paula Romocean, împotriva Agenției Naționale de Integritate (ANI), prin care aceasta solicita anularea raportului de evaluare ce a constatat starea de incompatibilitate. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. Amintim că şi primarul Dominic Fritz, coleg de partid (USR) cu Romocean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După Dominic Fritz, şi Paula Romocean pierde la  Curtea de Apel Timișoara, în prima fază, litigiul cu ANI
Ideea Primăriei Timișoara pentru dezvoltarea unei rețele metropolitane de tren urban electric și integrat cu transportul public a obținut un acord de principiu al Ministerului Transporturilor. Acum urmează următorul pas pentru implementarea proiectului, adică semnarea unui parteneriat între municipalitate și Compania Națională Căi Ferate „CFR” SA. Pentru a accelera investiția, Primăria Municipiului Timișoara și-a asumat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. CFR Infrastructură e de acord, în principiu cu ideea trenului metropolitan
Miercuri, 8 iulie, se aniversează 157 de ani de la prima călătorie cu tramvaiul pe actualul teritoriu al României. Acest eveniment este marcat în fiecare an prin Ziua Transportului Public, ocazie cu care  Societatea de Transport Public Timișoara va organiza o expoziție fotografică și o călătorie cu tramvaiele istorice Gemenele. Societatea de Transport Public Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Transportului Public, timişorenii sunt invitaţi la o călătorie cu tramvaiele istorice Gemenele şi o expoziție fotografică
Primăria Timișoara cere aprobarea consilierilor locali în vederea alocării a aproape nouă milioane de lei pe reabilitarea termică a două clădiri din administrarea Spitalului de Copii Louis Țurcanu Timișoara. Proiectele vizează reabilitarea termică a clădirii de pe strada Teiului, care găzduiește Secția de Recuperare Pediatrică, și a imobilului de pe strada Corbului, fosta clinică de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consilierii locali vor vota pentru reabilitarea termică a două clădiri de la Spitalul de Copii Timișoara
Printr-o serie de evenimente desfășurate între 6 și 30 iulie, Universitatea de Vest Timișoara, prin Facultatea de Arte și Design, aduce arta contemporană în spațiul public și creează contexte de întâlnire între tinerii creatori, profesioniștii din domeniu și comunitate. Publicul este așteptat să descopere creația noii generații de artiști și designeri, în cadrul „Turning Point”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT invită publicul să descopere creația noii generații de artiști și designeri în cadrul „Turning Point” 2026
Municipalitatea timișoreană a lansat licitația care va stabili executantul proiectului Magistrala Verde, unul în valoare de peste 150 de milioane de lei și care va schimba total Calea Șagului din Timișoara. Proiectul este finanțat în cea mai mare parte, cu 97 de milioane de lei, cu fonduri europene nerambursabile. Calea Șagului va fi transformată într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a început căutarea pentru firma care va realiza Magistrala Verde de pe Calea Șagului
6 iulie 1958 este o zi scrisă cu litere de aur în istoria orașului! Știința, numele sub care evolua atunci Politehnica, cucerea Cupa R.P.R. și aducea la Timișoara primul trofeu din istoria clubului. În finala disputată pe stadionul 23 August din București, studenții timișoreni învingeau Progresul cu 1-0, prin golul lui Cădariu. Știința a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 6 iulie 1958 în istoria Politehnicii! Pentru prima dată în istorie, Cupa României venea la Timișoara/VIDEO

Top