Petrecerea burlacitelor pentru Delia Tugui /FOTO

Vedeta postului Tvt89, Delia Ţugui îşi pune pirostriile săptămâna viitoare. Cu această ocazie, mai multe prietene ale ştiristei i-au organizat o super petrecere a burlăciţelor.

Totul a început vineri seară, când clubul Le Cinema a fost închiriat pentru o sesiune de striptis masculin. Dupa ce fetele şi viitoarea soţie a colegului de trust, Florin Haidamac, s-au distrat de minune în compania striparul-ui, fetele s-au urcat într-o limuzină luxoasă unde au băut şampanie şi au colindat oraşul, ultima oprire fiind clubul Pantheon.

Acolo organizatoarea evenimentului şi una din domnişoarele de onoare, Cristina Tudorache a rezervat un baldachin împodobit cu flori, miresme înbietoare de beţişoare parfumate şi binenţeles nu putea să lipsească un reflector care să bată direct pe domnişoare, la fel ca reflectoarele din studioul de ştiri. Cireaşa de pe tort a fost Alex Velea, care a concertat vineri seară în Pantheon şi care i-a dedicat viitoarei mirese cea mai nouă melodie lansată „Minim doi”.

Nunta va avea loc săptămâna viitoare, pe malul Dunării, la Moldova Nouă, unde peste 400 de invitaţi printre care şi cuplul monden Cătălin Cazacu şi Bianca Jurcă, vor petrece. Pentru că Delia este pe jumatate sârboaică, nunta va fi mai deosebită şi va dura două zile. Rochiile de mireasă sunt o creaţie Diana Bobar, iar pantofii sunt creaţi de celebrul Christian Louboutin.

[nggallery id=1285]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Marius a spus: (iulie 8th, 2012 at 02:14 )

Vedeta TVT 89? Aaaaa, ce amuzant! 🙂

vali a spus: (iulie 8th, 2012 at 11:50 )

serios e vedeta de la tvt89? de unde pana unde fratilor?

maria a spus: (iulie 10th, 2012 at 16:53 )

vai, fratilor!!! Va e ciuda sau sunteti frustrati? :-))) voi cu ce va ocupati, bate-ti mingea in spatele blocului? Ia puneti mana pe carte si invatati si luati-o ca si exemplu! Nu puteti sa dormiti noaptea de grija ei?

@maria a spus: (iulie 10th, 2012 at 17:08 )

Vai, Maria, pune tu mana pe carte inainte sa te apuci de scris comentarii. „Bate-ti mingea”?? Nu-i problema, bacalaureatul se poate da pana la adanci batraneti.

maria a spus: (iulie 10th, 2012 at 17:09 )

ee…si apropo…..vali si marius….. nu era mai demn din partea voastra sa va dati nume reale?…ca sa fim seriosi…stim cine poate scrie un asa comentariu despre vedeta de la tvt89 😛

maria a spus: (iulie 10th, 2012 at 17:13 )

despre ce vorbim???? :-)) :-))

maria a spus: (iulie 10th, 2012 at 17:29 )

vai!!! dar, vai!!! sa-mi spui cum te numesti sa te-n scriu la bac pe tine anu` asta!!! Tu ai pribleme gramaticale mandro! Ai lipsit de la romana…sa-ti fie rusine…daca nu lipseai poate ajungeai si tu la tvt89….. BATE-TI MINGEA DEGEABA!!!!! si e f corect gramatical:-P Esti foarte perversa daca esti in stare sa-mi folosesti numele dar cu @ inainte, sa derutezi lumea!!!

@maria a spus: (iulie 10th, 2012 at 19:33 )

@maria: eu bat, tu bati, el/ea bate. noi batem, voi bateti (si mingea, si cimpii, daca trebuie), ei/ele bat. deci da, voi „bate-ti” e corect. sa fii sanatoasa, draga mea.

maria a spus: (iulie 10th, 2012 at 20:37 )

Ma bucur sa vad ca mai exista persoane care cunosc gramatica limbii romane. Felicitarile mele (chiar daca vin dupa 2 ore!)! Dar in articolul de mai sus se face referire la cu totul altceva decat la gramatica. Consider incheiat orice subiect despre cratime, liniute, conjugarea verbelor si „jocuri cu mingea”…. Multumesc.

Codruta a spus: (iulie 11th, 2012 at 11:28 )

Dragilor,despre ce vorbim aici?….Cred ca se plictisesc rau unii dintre noi.Cu siguranta a scris doar din invidie cine a scris,plus ce conteza daca e vedeta sau nu,cred ca frustratea voastra e ca nu puteti ajunge prin ziare ,tv cu ceva bun si hop acum e momentul sa va afirmati,e penibil …casa de piatra si multa sanatate!!

Cristina Butterfly a spus: (iulie 12th, 2012 at 23:31 )

Dragilor,
este foarte dragutz ca v-ati prins in chat…oricare ar fi parerile , sunt parerile voastre 🙂 cert e ca :
– Delia ESTE vedeta TVT89. Inca nu la CNN, dar oricand are chef …
– Delia a avut suuper batchelorette si isi va pune p….iile in weekend
– portalul asta nu este pentru instructaj gramatical, dar poate deveni…deci, va invit sa ma corectati, vreau sa invat/recapitulez mereu :))
Va pup cu drag ! Distraaactie placuta la nunta !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Un număr de 48 de adăposturi de protecție civilă vor fi readuse la starea de funcționare conform destinației inițiale

Municipalitatea demarează un proiect de reparare și reamenajare, în vederea aducerii la starea de funcționare, a unui număr de 48 de adăposturi civile din Timișoara, acestea urmând să intre într-o primă etapă de expertiză înaintea lucrărilor. În total, municipalitatea are în evidență 89 de asemenea adăposturi civile, cu o capacitate de peste 12.000 de persoane,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un număr de 48 de adăposturi de protecție civilă vor fi readuse la starea de funcționare conform destinației inițiale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL depăşeşte PSD în rândul românilor care spun că merg sigur la vot. Sondaj INSCOP

Potrivit ultimului sondaj INSCOP în rândul votanților puternic mobilizați, PSD e sub PNL (16,6% față de 16,9%) și aproape de USR (14,4%), în timp ce AUR are 38,8%. Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că s-ar duce sau nu sigur vot AUR are 37% , urmat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL depăşeşte PSD în rândul românilor care spun că merg sigur la vot. Sondaj INSCOP
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel de pus în ramă! Supercampioana întâlnește liderul campionatului

Etapa a IV-a a Ligii de Rugby programează derby-ul SCM USV Timișoara – Dinamo București. Campioanele din 2024 și 2023 se întâlnesc vineri, 17 aprilie, de la ora 15:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Ambele echipe au doar victorii în 2026. Pentru echipa bănățeană, primul succes din acest an a însemnat și câștigarea Supercupei României. Deși...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel de pus în ramă! Supercampioana întâlnește liderul campionatului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș a semnat un Protocol de Cooperare pentru consolidarea conformității în mediul de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația pentru Conformitate și Dezvoltare (ACD) au semnat un Protocol de Cooperare având ca obiect dezvoltarea și promovarea standardelor profesionale în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului (AML/CFT). Parteneriatul vizează organizarea de programe de informare și formare profesională pentru mediul de afaceri, promovarea bunelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a semnat un Protocol de Cooperare pentru consolidarea conformității în mediul de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația pentru Conformitate și Dezvoltare (ACD) au semnat un Protocol de Cooperare având ca obiect dezvoltarea și promovarea standardelor profesionale în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului (AML/CFT). Parteneriatul vizează organizarea de programe de informare și formare profesională pentru mediul de afaceri, promovarea bunelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a semnat un Protocol de Cooperare pentru consolidarea conformității în mediul de afaceri
Începând de miercuri, 15 aprilie, copiii au revenit la cursuri în regim normal la Școala „Nestor Oprean” din Sânnicolau Mare. Lucrările de reabilitare au fost finalizate, iar elevii se întorc într-un spațiu sigur și pregătit pentru desfășurarea orelor în condiții optime.  Lucrările de reabilitare și eficientizare energetic de la Școala Gimnazială nr. 2 „Nestor Oprean”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările de reabilitare la Școala „Nestor Oprean” din Sânnicolau Mare. Elevii s-au întors la cursuri
Lupta pentru promovarea în elita voleiului feminin din România se va da la Timișoara. CSU Politehnica se numără printre cele patru echipe prezente în faza a III-a a Campionatului Național – Divizia A2, seria Vest, care vor încerca să se califice la turneul final care va decide echipele ce vor ajunge în Divizia A1. Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Drumul spre elita voleiul feminin trece prin Timișoara. CSU Poli luptă pentru promovarea în prima ligă
Prim-divizionara de baschet masculin a Timișoarei s-a impus mai ușor decât o arată scorul, 89-87, în fața unei echipe din careul fruntaș, FC Argeș Pitești. Succesul este important și din prisma luptei pentru play-off, dar și pentru că a fost obținut în condiții dificile, cu câțiva jucători absenți din motive medicale. „Leii din Banat” au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes important în duelul alb-violet! SCM Politehnica e pe loc de play-off înaintea ultimei runde a sezonului regular
Municipalitatea demarează un proiect de reparare și reamenajare, în vederea aducerii la starea de funcționare, a unui număr de 48 de adăposturi civile din Timișoara, acestea urmând să intre într-o primă etapă de expertiză înaintea lucrărilor. În total, municipalitatea are în evidență 89 de asemenea adăposturi civile, cu o capacitate de peste 12.000 de persoane,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un număr de 48 de adăposturi de protecție civilă vor fi readuse la starea de funcționare conform destinației inițiale
La solicitarea Del Gaz, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier pe strada Diaconu Coresi, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Cosminului și intersecția cu strada Piața Axente Sever. Astfel, în perioada 15.04.2026 – 10.05.2026, circulația rutieră va fi restricțioată în vederea execuției lucrărilor de înlocuire a conductelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Restricții de trafic rutier pe strada Diaconu Coresi
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.