Aproape 500 de mașini au fost verificate, iar 400 de persoane au fost legitimate, duminică, în primele șase ore ale referendumului pentru demiterea președintelui României. În Timiș au fost date cinci sancțiuni contravenționale pentru incidente electorale.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Marius Militaru, a anunţat că, duminică, între orele 7 şi 13, au fost verificate 469 de autovehicule şi legitimate 395 de persoane. Din cele 177 de sesizări, peste 20% au fost semnalate la numărul de telefon 112. Doar 62 au fost însă confirmate.
Poliţiştii au aplicat, de asemenea, 15 sancţiuni contravenţionale. Pentru mită electorală s-au înregistrat trei infracţiuni, iar pentru împiedicarea dreptului de vot, nouă fapte. Pentru articolul 55 din legea 3 referitor la tipărirea buletinelor false s-au înregistrat patru situaţii. În Timiș au fost date cinci sancțiuni contravenționale, toate în mediul rural.
Comentarii prin facebook