Au fost desemnate firmele care vor face studiile de fezabilitate pentru două noi loturi din drumul expres Lugoj – Filiași

Pentru două dintre loturile drumului expres dintre Lugoj și Filiași au fost desemnate, marți, firmele care se vor ocupa de realizarea studiilor de fezabilitate. În unul dintre cazuri putem spune că este un câștigător oarecum așteptat, în timp ce al doilea lot a fost câștigat de o firmă din Turcia.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că au fost desemnați câștigătorii pentru elaborarea primelor două Studii de Fezabilitate necesare construcției a două Loturi din Drumul de mare viteză Filiași-Lugoj.

Primul contract vizează sectorul Drobeta Turnu Severin-Domașnea (65 km) și a fost atribuit unei Asocieri de firme înregistrate în România, Asocierea EGIS ROMANIA SA – EGIS INTERNATIONAL S.A.S. – PRIMACONS GROUP SRL – ITALROM INGINERIE INTERNATIONALA SRL – ECO GEODRUM SRL. Are o valoare de 35,78 milioane de lei (fără TVA).

Contractul are o durată de 28 de luni (26 de luni sunt alocate doar pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate).

Al doilea contract vizează sectorul Caransebeș-Lugoj (50 km), a fost atribuit unei firme din Turcia MÜŞAVİRLİK ANONİM ŞİRKETİ. și are o valoare de 12,11 milioane de lei (fără TVA).

Pentru derularea acestuia sunt alocate 20 de luni (18 luni numai pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate).

Ambele contracte sunt finanțate prin Programul Transporturi și pot fi semnate în 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul, eșec dramatic la Blaj, dar nu a venit acasă cu mâna goală

Aproape de șocul campionatului! Voleibalistele de la CSM Lugoj au fost foarte aproape de a produce o mare surpriză în întâlnirea cu liderul Diviziei A1, CSM Volei Alba Blaj. Formația din Lugoj a început meciul în forță și a condus cu 2-0 la seturi, iar în actul trei, la scorul de 23-23, a avut atacul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul, eșec dramatic la Blaj, dar nu a venit acasă cu mâna goală
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei

Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Eugen Dogariu, senator de Timiș, spune că la vot a ales ”calea sigură pentru Timiș”. El și-a exprimat votul la orele prânzului, la secția deschisă la Liceul Calderon. Eugen Dogariu își dorește păstrarea ritmului de dezvoltare pentru județ și pentru România. „Am votat astăzi cu calea sigură pentru Timiș. Am votat astăzi cu singurul candidat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eugen Dogariu, senator de Timiș, după vot: ” Sper într-un viitor mai bun pentru România și pentru județul Timiș”
Candidat la un loc de senator pe lista PNL, fost viceprimar al Timișoarei, actual consilier local, Cosmin Tabără, a votat în această dimineață în cadrul scrutinului pentru alegerile prezidențiale. După ce și-a exprima opțiunea electorală, Tabără a spus că a votat responsabil, pentru echilibru. ”Am votat responsabil, pentru echilibru, onestitate si diplomație. România are nevoie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără a votat pentru echilibru, onestitate și diplomație
După ce și-a exercitat dreptul la vot, Alfred Simonis,  preşedintele PSD Timiş, totodată președinte al Consiliului Județean, a spus că a votat ”calea sigură pentru România”. Alfred Simonis a spus că a ales candidatul care nu e perfect, dar care și-a făcut treaba la guvernare. ”Am votat cu un om care și-a demonstrat competența la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, la ieșirea din cabina de vot: ”Am votat cu un om care și-a demonstrat competența la guvernare”
Nicolae Robu îşi exhibă încă o dată imensele frustrări pentru cele două înfrângeri usturătoare în faţa lui Dominic Fritz. În preziua alegerilor prezidenţiale, consilierul preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, a avut un nou derapaj mitocănesc la adresa lui Fritz, catalogându-l drept “jegos”. De această dată, Robu s-a produs chiar pe pagina de Facebook a lui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Cât de jegos poate sa fie! Gretos!“. Un nou atac suburban al consilierului preşedintelui CJ Timiş la adresa primarului Fritz
Top