CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că lucrările de modernizare aferente Lotului 1 al căii ferate Caransebeș – Lugoj, unul dintre cele mai întârziate din programul de transformare a traseului Caransebeș – Arad, sunt în desfășurare, iar stadiul fizic al execuției a ajuns în prezent la 9,84%.
În această perioadă se execută lucrări de terasamente și consolidare a infrastructurii feroviare, demolări și refaceri ale elementelor existente, precum și lucrări pentru realizarea sistemelor de drenaj și evacuare a apelor.
În Stația Caransebeș au loc excavații, consolidări, armare și cofrare zid Linia 215, iar în stația Caransebeș Triaj a fost nivelată platforma urmând lucrările de suprastructură, pentru liniile 1A-5A. În stația Zăgujeni au loc lucrări de săpătură, demontare semnale și lucrări provizorii, la stația Căvărani – lucrări de săpătură și umplutură liniile III, 4 și 5, la stația Găvojdia -lucrări săpătură liniile III-5
Pe calea ferată dintre Găvojdia și Lugoj sunt în desfășurare lucrări de săpătură pe fir II și de plantare de stâlpi LC și ancore fir II.
Pe acest interval sunt active și 6 situri arheologice ce își desfășoară activitatea, fiind descoperite artefacte din epoca romană și epoca bronzului.
Proiectul amintit are un rol major în creșterea vitezei de circulație, sporirea siguranței traficului feroviar și îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor. Totodată, modernizarea tronsonului Caransebeș – Lugoj va contribui la eficientizarea transportului feroviar de călători și marfă pe Coridorul Rin-Dunăre.













































Comentarii prin facebook